Expoziţie foto-documentară despre contribuţia românilor din zonă la realizarea Marii Uniri din 1918, vernisată la Miercurea Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 15 decembrie 2019
Home » Cultură » Expoziţie foto-documentară despre contribuţia românilor din zonă la realizarea Marii Uniri din 1918, vernisată la Miercurea Ciuc
Expoziţie foto-documentară despre contribuţia românilor din zonă la realizarea Marii Uniri din 1918, vernisată la Miercurea Ciuc

Expoziţie foto-documentară despre contribuţia românilor din zonă la realizarea Marii Uniri din 1918, vernisată la Miercurea Ciuc

Printre teme se numără formarea şi activitatea Gărzilor Naţionale în zona Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei

Expoziţia foto-documentară „Formarea şi activitatea Gărzilor Naţionale în zona Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei, desemnarea delegaţilor şi participarea la Marea Adunare de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918” a fost vernisată, vineri, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea Ciuc.

Dr. Ana Dobreanu, muzeografă la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, compartimentul Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, a explicat că expoziţia este constituită din documente şi fotografii, precum şi componente informaţionale privind realizarea unităţii naţionale şi activităţile premergătoare actului istoric de la 1 Decembrie 1918, formarea Gărzilor Naţionale române din zona Covasna-Harghita de azi (fostele Comitate Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei), desemnarea delegaţilor din zonă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, organele puterii de stat şi legislative provizorii din Transilvania şi reprezentanţi din zona Ciuc.

Conform acesteia, expoziţia este realizată în cadrul Programului Naţional Centenarul Marii Uniri. „Ea a fost vizionată deja de publicul din Covasna, în mai multe locaţii şi a sosit acum şi la Miercurea Ciuc. Tema şi scopul ei sunt de a veni în faţa publicului vizitator cu specificul din această zonă a amplei mişcări naţionale din toamna anului 1918 în Transilvania şi am dorit, de asemenea, să venim în faţa publicului nu numai cu cifre, cu date, ci cu nume, am încercat să prezentăm nominal şi acolo unde am avut şi cu fotografii pe toţi cei care ne-au reprezentat în 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Adică, mai precis, au făcut parte din cei 1.228 de delegaţi care au votat actul Unirii. Din această zonă, vorbim de Harghita, Covasna de astăzi, au fost 48 de delegaţi, din care 35 aleşi în cercurile electorale şi 13 reprezentanţi ai protopopiatelor, mai exact doi protopopi, 6 reprezentanţi ai unor reuniuni şi asociaţii şi cinci reprezentanţi ai Gărzilor Naţionale din zonă”, a declarat dr. Ana Dobreanu.

În prezentarea expoziţiei, muzeografa a arătat că este structurată pe mai multe teme. În cadrul primei teme, 1918 – Anul desăvârşirii unităţii naţionale, sunt evidenţiate cele trei momente succesive prin care în anul 1918 s-a realizat România Mare, s-a desăvârşit unitatea naţională. Este vorba despre unirea Basarabiei, Bucovinei şi apoi, la 1 Decembrie, a Transilvaniei cu România.

Cea de-a doua temă, intitulată Pregătirea unirii Transilvaniei cu România, formarea consiliilor naţionale şi gărzilor naţionale locale, scoate în evidenţă două momente esenţiale pentru întreaga mişcare din toamna anului 1918 din Transilvania. „E vorba de momentul 31 octombrie, când s-a constituit Consiliul Naţional Român şi apoi apelul Consiliului Naţional Român din 6 noiembrie către naţiunea română din Transilvania, apel prin care chema pe toţi oamenii cinstiţi, spune documentul, să se constituie în gărzi naţionale. Care era scopul acestora? Era tocmai acela de a asigura ordinea şi paza bunurilor cetăţenilor. La acest apel, în întreaga Transilvanie – şi la nivel de comitate şi la nivel de localităţi – s-au constituit aceste gărzi, în perioada noiembrie-decembrie. Gărzile româneşti s-au constituit similar cu gărzi maghiare şi săseşti, în funcţie de ponderea populaţiilor din diferite localităţi”, a explicat dr. Ana Dobreanu.

O altă temă este Gărzile Naţionale Române din comitatele Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei la chemarea Consiliului Naţional Român. „Şi în zona Harghita-Covasna de astăzi s-au constituit aceste gărzi, s-au mobilizat românii, în frunte cu preoţii, cu învăţătorii, cu alţi lideri locali. S-au constituit consiliile locale şi au fost organizate aceste gărzi, care se aflau sub comanda consiliilor locale, dar în acelaşi timp sub comanda Gărzii Naţionale”.

Una din temele abordate face referire la delegaţii din comitatele Ciuc, Trei Scaune şi Odorhei la Marea Unire. Iar alte teme ale expoziţiei prezintă organizarea Marelui Sfat Naţional al Consiliului Dirigent, „deci organele puterii de stat şi legislative provizorii din Transilvania şi care au fost reprezentanţii acestei zone (…) în aceste organisme”.

„Expoziţia se încheie, bineînţeles, cu România Întregită, cu momentul încoronării la Alba Iulia a Regelui Ferdinand ca rege al României Mari”, a arătat muzeografa Ana Dobreanu.

Documentele din expoziţie au ca surse colecţii şi fonduri ale arhivelor din: Bucureşti, Braşov, Covasna, Mureş, Muzeul Unirii din Alba Iulia, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sfântu Gheorghe şi Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, precum şi anumite colecţii private.

Expoziţia este un proiect din cadrul Programului Naţional Centenarul Marii Uniri şi este realizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare Mitropolit Nicolae Colan din Sfântu Gheorghe şi Muzeul Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

Expoziţia va putea fi vizitată până în 31 martie 2020.

Vineri, după vernisaj, cei interesaţi au putut viziona într-o altă sală şi expoziţia Marile Bătălii din Primul Război Mondial în Carpaţii de Curbură, precum şi filmul documentar Tabla Buţii, realizate de asemenea în cadrul Programului Naţional Centenarul Marii Uniri. (Consemnare de Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.