Expoziţia foto-documentară „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 17 octombrie 2019
Home » Cultură » Expoziţia foto-documentară „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”
Expoziţia foto-documentară „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”

Expoziţia foto-documentară „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”

– Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Cultură. Civilizaţie” –

În perioada 19-21 septembrie, Miercurea-Ciuc a găzduit cea de-a XX-a ediţie a Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Cultură. Civilizaţie”, aceasta fiind dedicată împlinirii a două decenii de la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Sesiunea a debutat vineri, 19 septembrie, cu mesajele de deschidere ale Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Ioan Selejan, subprefectului judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, consilierului personal al ministrului Culturii, Mihail Gorgol, managerului Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, dr. Valerii Kavruk, şi a directorului Centrului European de Studii Covasna-Harghita, dr. Ioan Lăcătuşu.

După aceste mesaje au urmat două zile în care au avut loc lucrări în plen (aproape 100), lansări şi prezentări de cărţi, dar şi vernisajul unei expoziţii, evenimentele fiind găzduite de Centrul Eparhial, Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Centrul Cultural „Miron Cristea”, Muzeului „Oltului şi Mureşului Superior”. Despre acestea vom vorbi, pe larg, în numărul viitor.

 „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”

În cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Cultură. Civilizaţie” a avut loc şi vernisajul expoziţiei „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu”, gazda evenimentului fiind Muzeul „Oltului şi Mureşului Superior”.

Muzeograful Florina Bănică preciza că această expoziţie este realizată în colaborare cu Centrul Cultural „Miron Cristea” şi Arhivele Naţionale Covasna, fiind prilejuită de marcarea a 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu.

„Ceea ce ne-am propus – spunea Florina Bănică – este ca, prin intermediul documentelor şi fotografiilor selectate (122 la număr), să surprindem principalele repere definitorii pentru importanţa şi contribuţia domnitorului Constantin Brâncoveanu la istoria şi cultura naţională”.

Astfel, în cadrul expoziţiei se pot vedea documente şi fotografii din perioada 1688-1934; hrisoave din perioada 1688-1714; porunci din perioada 1688-1713; răvaşe din perioada 1688-1712; scrisori din 1692-1709; acte emise de Leopold I referitoare la Constantin Brâncoveanu şi familia sa din 1695 şi 1701; documente emise în Transilvania referitoare la Constantin Brâncoveanu şi urmaşii săi din perioada 1701-1880; documente referitoare la urmaşi ai lui Constantin Brâncoveanu şi legătura lor cu Scheii Braşovului, precum şi grija autorităţilor din perioada interbelică pentru cinstirea memoriei (comemorarea, în 1934, a 220 de ani de la martiriu).

Totodată, în cadrul expoziţiei mai pot fi văzute hărţi (Europa şi Ţara Românească în secolul XVII, harta Ţării Româneşti a Stolnicului Constantin Cantacuzino), dar şi fotografii cu predecesori, urmaşi la domnie, descendenţi, ctitorii laice şi ecleziastice etc.

„Pe lângă informaţiile istorice pe care le transmit, documentele expuse sunt şi o oglindă a genurilor de documentelor emise în epocă, a ornamentaţiei documentelor, a sigiliilor folosite, iar fotografiile cu ctitorii reflectă stilul arhitectural cunoscut sub denumirea de stilul brâncovenesc.

Expoziţiei i se alătură icoanele copiilor de la Centrul Cultural Miron Cristea care au pictat cu mânuţa şi sufletul lor chipurile Sfinţilor Martiri Brâncoveni, cinstind cu atâta simplitate şi candoare anul omagial euharistic şi anul comemorativ Sfinţii Brâncoveni”, completa muzeograful Florina Bănică.

Expoziţia „Constantin Brâncoveanu – 300 de ani de la martiriu” este găzduită de Muzeul „Mureşului şi Oltului Superior” (Miercurea-Ciuc, str. Petőfi Sándor, nr. 23) şi poate fi vizitată până pe 14 noiembrie 2014.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.