Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Exploratoarea harghiteancă Uca Marinescu la Miercurea-Ciuc: „Trebuie să revenim la natură, deoarece noi aparţinem naturii, nu natura nouă” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Exploratoarea harghiteancă Uca Marinescu la Miercurea-Ciuc: „Trebuie să revenim la natură, deoarece noi aparţinem naturii, nu natura nouă”
Exploratoarea harghiteancă Uca Marinescu la Miercurea-Ciuc: „Trebuie să revenim la natură, deoarece noi aparţinem naturii, nu natura nouă”

Exploratoarea harghiteancă Uca Marinescu la Miercurea-Ciuc: „Trebuie să revenim la natură, deoarece noi aparţinem naturii, nu natura nouă”

A atins cei trei poli: Nord, Sud şi Magnetic, a călătorit pe şapte continente: Asia, Africa, Australia, America de Nord, America de Sud, Antarctica şi, fireşte, Europa: a vizitat peste 100 de ţări, a fost în locuri în care îţi îngheaţă şi gândurile sau în locuri unde oamenii nu ştiu ce sunt banii

 

Uca Marinescu, românca ce a călătorit pe toate şapte continentele lumii şi a vizitat peste 100 de ţări, s-a născut la Gheorgheni, în 1940. „Prin tată mă trag din Mărginimea Sibiului şi-mi place să cunosc oamenii, cultura şi istoria lor. Am făcut şcoala cu mama domnului Micu, fostul director al Romsilva”, a mărturisit ea la Miercurea-Ciuc, unde a fost invitată de Despărţământul ASTRA Harghita-Covasna pentru o întâlnire cu admiratorii. Puţină lume ştie însă că Uca Marinescu este nepoata lui Ady Endre, bunicul ei dinspre mamă fiind frate cu marele poet maghiar.

„De mai mult de 30 de ani eu plec să cunosc lumea încercând să extrag frumosul vieţii. N-am căutat modernul, excesele, pentru că observ că mersul civilizaţiei actuale nu este cel normal, nu ne pregăteşte pentru viaţă, nu ne ocroteşte viaţa. Sunt zone în Tibet, Antarctica, Africa, în care se mai păstrează autenticul vieţii, se păstrează noţiunea de familie, de a cunoaşte direct, nu de a prelua ce ţi se dă, unde educaţia are valoarea sa”.

Călătoriile prin toată lumea au învăţat-o direct, în alt mod decât deducţia ştiinţifică a lui Einstein, că timpul este relativ. Când a ajuns la Polul Nord Magnetic şi a realizat fotografii în zona cu magnetism foarte puternic, imaginile de pe aparatul foto au arătat anul 2025. „Nu doar pe aparatul meu, aparatele tuturor arătau anul 2025. Timpul nu mai are măsură acolo. Timpul este relativ, este o noţiune gândită de om, iar în zona magnetică nu mai există timp”, crede Uca Marinescu.

Secretul autenticităţii: simplitate şi spiritualitate

„Pentru mine, lumea este un dar. Fiecare dintre noi ne regăsim într-o pasiune, într-o chemare. A mea este cunoaşterea lumii, a locurilor îndepărtate, izolate de invazia turistică, acolo unde se mai păstrează puritatea şi valoarea filozofiei de viaţă. Astfel am dat peste unele comunităţi care rezistă puternic şi care se păstrează, îşi apără autenticitatea. Nu ne deosebeşte nimic faţă de aceşti oameni, doar stilul de viaţă. Ei se remarcă prin simplitate şi spiritualitate. Dependenţa şi comunicarea lor cu natura îi face să se dezvolte spiritual şi astfel ei sunt mai puternici decât noi. (…) Este o diferenţă foarte clară între stilul de viaţă al celor care trăiesc în aşa-numitele ţări civilizate şi celelalte ţări care au încercat să se izoleze, să îşi păstreze stilul de viaţă pe care l-au avut întotdeauna. În Mongolia, de exemplu, am simţit ce înseamnă să fi liber. Să nu îţi spună nimeni unde să te duci, ce să faci şi ce să nu faci. În Bhutan am simţit ce înseamnă fericirea. Este o senzaţie extraordinară. Iar în două locuri, pe malul fluviului Orinoco şi în Tibet, oamenii nu cunosc banii şi nici nu au nevoie de ei. Am întâlnit oameni fericiţi în satele din văile şi înălţimile hymalaiene, în Sikkim şi în zona Humla-Kailash, în Papua Noua Guinee, în Patagonia şi la boşimanii din Kalahari, în iurtele mongole unde viaţa simplă şi respectul faţă de natură şi semeni te fac fericit”.

În pasionata prezentare a periplurilor ei pe mapamond, însoţită de imagini fascinante, harghiteanca a repetat de nenumărate ori: „Trebuie să revenim la natură, deoarece noi aparţinem naturii, nu natura nouă”.

Fireşte, e peste puterile oricui să rezume, într-un spaţiu limitat, miile de kilometri parcurşi de conjudeţeana noastră, începând cu traversarea Chinei de la Est la Vest în 1990, expediţia în Văile Caucaziene din zona Elbrus, apoi în India, Nepal, Sikkim, traversarea Canadei de la Est la Vest, până în Yucon, la ultimele aşezări ale eschimoşilor; expediţia pe urmele vasului Belgica şi a marelui savant Emil Racoviţă în Antarctica, America de Sud – Argentina, Patagonia, Ţara de Foc, Bolivia, Peru, Chile, Ecuador şi Insula Paştelui, traversarea continentului african de la Sud la Nord, străbătând 11 ţări; în anul 2000, harghiteanca a explorat drumul vikingilor, din Delta Dunării, prin peninsula Kola, Arhipelagul Svalbard, Norvegia, Islanda şi Groenlanda; au urmat expediţia pentru cucerirea Polului Nord prin Siberia şi Peninsula Taimar şi cea pentru cucerirea Polului Sud; în 2003 urmează ultimul continent: Australia şi Oceania, cu Tasmania, Noua Zeelandă, Papua Noua Guinee, unde ia contact cu triburile de papuaşi, cu populaţia aborigenă din deşertul australian şi tradiţiile maorilor din Noua Zeelandă. Urmează 1.000 de km prin podişul tibetan, parcurşi prin trecători la 5.400 m altitudine şi la taberele de bază ale optmiarilor Kancendjonga, Annapurna şi Everest.

Dacă, aşa cum am spus, ne este imposibil să procesăm cantitatea imensă de informaţie obţinută în urma unei asemenea experienţe, măcar s-o lăsăm pe Uca să mărturisească cum a început totul: „După ce am terminat facultatea, am vrut să fac ceva greu, aşa că în trei ani de zile am învăţat chineza şi am primit onorific din partea ambasadei lor în România o călătorie în China. Aşa a fost începutul. Am mai revenit în această ţară fascinantă de vreo 3-4 ori, ultima dată în 2010, când pur şi simplu am descoperit o altă Chină – şi opinia mea este că actualmente, ca evoluţie, China este din toate punctele de vedere pe primul loc în lume”.

A fost curioasă să ajungă în satele de şerpaşi, dorind să cunoască pe viu cum trăiesc oamenii care ajută la ascensiuni, cei care cară grelele bagaje până la 7.000 şi ceva de metri înălţime. A ajuns acolo chiar după acea avalanşă care a ucis 18 şerpaşi surprinşi în timp ce marcau traseele în Himalaya.

„De felul meu sunt prietenoasă, am fost la un magazin, la o familie în Katmandu şi am cunoscut o fetiţă, era în clasa I, m-am împrietenit cu ea, i-am dat nişte bomboane; am fost a doua oară, era la o şcoală englezească în clasa a 5-a, am stat mult de vorbă cu ea şi mi-a spus: te rog, poţi să mă iei cu tine să fac şcoala la voi? Am fost impresionată, i-am promis s-o iau şi chiar voiam să fac asta, să am grijă de ea şi să facă şcoala în România, numai că a venit cutremurul care a devastat Nepalul în 2015. M-am dus apoi să-i caut, în zona acea nu mai era nici casă, nici familie, nimic…”. (Va urma)

Consemnare de M. GROZA

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.