Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Cultură » Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale
Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale

Evenimente dedicate Zilei Culturii Naționale

Ziua Culturii va fi marcată în peste 100 de instituţii de învăţământ din judeţ

Potrivit datelor furnizate de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Harghita şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita, 17.439 de elevi (din clasa pregătitoare şi până în clasa a XII-a) din 112 instituţii de învăţământ din judeţ vor fi angrenaţi în diferite evenimente care vor marca Ziua Culturii Naţionale din 15 ianuarie.

Cu această ocazie, în şcoli şi licee se vor organiza diferite vizite ce au caracter cultural, concursuri de recitat poezii şi de desene, vor avea loc expoziţii de cărţi, dar şi prezentări de dansuri şi jocuri populare. La Liceul „Marin Preda” din Odorheiu Secuiesc va fi organizată o expoziţie de carte, iar elevii vor realiza prezentări PowerPoint prin intermediul cărora le vor spune colegilor lor lucruri mai puţin cunoscute despre Eminescu, vor interpreta cântece pe versuri eminesciene, vor prezenta poezia Luceafărul în imagini. De asemenea, o expoziţie pe tema operelor lui Mihai Eminescu va fi găzduită şi de Şcoala Gimnazială „Bethlen Gábor”, tot din Odorheiu Secuiesc.

Chiar dacă în majoritatea cazurilor, în centrul atenţiei se va afla personalitatea şi poezia lui Mihai Eminescu, organizatorii evenimentelor nu i-au uitat nici pe alţi oameni de cultură ori personalităţi istorice din Transilvania, precum: Kanyadi Sándor (poet născut în Porumbenii Mari, în 1929), Miklós Josika (scriitor maghiar, considerat creator al romanului istoric în literatura maghiară, născut la Turda, în 1794), scriitorul Zido Ferenc sau Matei Corvin (în cadrul unui eveniment intitulat Istoria Regelui Matei).

LIVIU C.

∗∗∗

„Vorbind în taină…”

Şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni va organiza un moment dedicat Zilei Culturii Naţionale. În colaborare cu Colegiul Naţional „Octavian Goga”, la sediul Muzeului „Oltului şi Mureşului Superior” din Miercurea-Ciuc, sub genericul „Vorbind în taină…”, elevii liceului mai sus-amintit îl vor omagia pe Luceafărul poeziei româneşti prin prezentări de proiecte pe teme eminesciene şi un moment liric.

De asemenea, participanţii vor putea vizita şi expoziţia „Eminescu – 168 de ani de la naştere”, care, prin intermediul unor fotografii şi documente, punctează câteva momente importante din viaţa poetului.

Evenimentul de la Muzeul „Oltului şi Mureşului Superior” va avea loc luni, de la ora 17:00.

∗∗∗

La Toplița

La Odorheiu Secuiesc

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.