Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Parcursul Minority SafePack, început în urmă cu 10 ani, s-a finalizat cu un eşec, prin raportare la decizia Comisiei Europene de a nu legifera în domeniul supus atenţiei de promotorii iniţiativei. Înainte de a puncta ultimele elemente procedurale din jurul demersului, se impune a fi menţionat faptul că ofensiva în acest domeniu nu s-a încheiat, unul de importanţă pentru actuala şi, prin forţa resentimentelor istorice alimentate mai ales de la venirea la conducere a lui Viktor Orbán, viitoarea administraţie ungară. Cea de-a doua iniţiativă, Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi menţinerea culturilor regionale, a reuşit să întrunească numărul minim de semnături în 10 state (cele mai multe provenind, precum în cazul Minority SafePack, din Ungaria, România şi Slovacia), ceea ce înseamnă că pragul stabilit de Regulamentul 788/2019 a fost nu doar atins, ci şi depăşit. După data de 7 mai şi această iniţiativă va fi supusă procedurilor specifice.
Aşadar, pe 17 decembrie 2020, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie referitoare la Minority SafePack, urmare a 524 de voturi favorabile, 67 împotrivă şi 103 abţineri. Cele mai multe voturi în cadrul ultimelor două categorii provin de la grupurile ECR (European Conservatives and Reformists) şi ID (Identity and Democracy), sub umbrela cărora sălăşluiesc partide naţionaliste, de extremă dreaptă ori stângă, cum ar fi Sweden Democrats, New Flemish Alliance, Vlaams Belang, Bulgarian National Movement, VOX, La France Insoumise, Rassemblement National şi FPÖ.
Două posibile explicaţii pentru modul în care arată tabloul final al votului pot fi găsite. Prima în textul rezoluţiei şi cea de-a doua în practica pasării responsabilităţii între instituţiile europene pentru deciziile incomode, mai ales cele ce poartă o aparenţă democratică. Practicile de acest tip nu sunt de dată recentă, ele putând fi întâlnite, sub alte forme, şi pe alte dosare, cum ar fi cel al conflictelor din spaţiul ex-sovietic în care a fost aplicată strategia „frânării în carusel” în demersurile UE pentru a evita iritarea Federaţiei Ruse, strategie ce presupune întârzierea sau blocarea, pe rând, de către state a acţiunilor Uniunii într-o anumită cauză, statele cu interese similare celui care şi-a manifestat dezacordul ascunzându-se în spatele opiniei acestuia.
De altfel, din prezentarea unui interviu acordat de mai mulţi europarlamentari români ziarului Adevărul, se evidenţiază elemente care întăresc ideea conform căreia a avut loc o pasare a responsabilităţii:
– Ramona Strugariu (USR-PLUS/Renew Europe): „a precizat din start că decizia finală e la latitudinea Comisiei Europene. Este un text foarte bun. Reflectă realitatea şi a fost agreat de mai multe grupuri”.
– Daniel Buda (PNL/EPP): „dacă dădeam un vot negativ ar fi însemnat să nesocotesc semnăturile a peste un milion de oameni. E o formă de respect. Mai mult, este şi decizia Tribunalului UE. Până la urmă nu Parlamentul, ci Comisia Europeană decide dacă merge mai departe. Ea decide dacă e nevoie de extinderea pachetului de drepturi. Şi fără votul meu şi al colegilor mei din PNL, iniţiativa ar fi trecut lejer”.
Abordând prima posibilă explicaţie, urmare a confruntării textului rezoluţiei cu textul în care au fost detaliate intenţiile iniţiatorilor, se remarcă caracterul echilibrat. Preocupările statelor de respectare a principiilor existente în tratatele UE au fost luate în considerare. Fără a avea pretenţia de a crede că a fost decisivă, dar dovedindu-se utilă exemplificării, redăm poziţia exprimată de România prin intermediul MAE: „Ministerul Afacerilor Externe reiterează poziţia sa constantă de apreciere faţă de rolul iniţiativei cetăţeneşti europene ca instrument de consolidare a democraţiei Uniunii Europene şi susţine folosirea iniţiativei cetăţeneşti europene de către cetăţenii UE. MAE nu poate fi de acord, însă, ca acest instrument să fie folosit pentru a extinde competenţele conferite UE în baza tratatelor fundamentale,” care îşi găseşte transpunere în construcţii din rezoluţie precum „întrucât iniţiativa cetăţenească europeană este primul instrument de democraţie participativă transnaţională din lume, permiţând cetăţenilor să colaboreze direct cu instituţiile UE”şi„recunoaşte că protecţia minorităţilor naţionale şi lingvistice este în primul rând responsabilitatea autorităţilor statelor membre”.
Rezoluţia a fost salutată şi de Raportorul special al ONU pentru problemele minorităţilor.
Decizia Comisiei generează reacţii în spaţiul public
După anunţul Comisiei de a nu legifera în domeniul supus atenţiei de iniţiatori, s-au evidenţiat mai multe reacţii în spaţiul public, printre care se numără o scrisoare adresată preşedintelui CE Ursula von der Leyen şi vicepreşedintelui Věra Jourova. Apelând la moralitate, semnatarii acuză lipsa de empatie faţă de problemele persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi reacţia negativă a instituţiei, în pofida susţinerii „puternice” pe care iniţiativa a avut-o, ei făcând referire la cele 1,1 milioane de semnături şi votul din Parlamentul European, ca şi cum acţiunea de colectare a semnăturilor nu ar fi fost viciată de interesele guvernului de la Budapesta şi votul ar fi fost acordat exclusiv pentru implementarea celor 9 măsuri. În realitate, după cum am afirmat mai sus, a fost votat un document echilibrat, ce îndeamnă la analizarea propunerilor în limita competenţelor atribuite Uniunii prin tratate. Faptul că răspunsul primit a fost unul negativ, ţine strict de incompatibilitatea dintre ceea ce s-a propus şi cadrul legal existent, asumat inclusiv de Ungaria prin aderarea la UE. Scrisoarea aduce o critică instituţiei şi pentru faptul că a refuzat să urmeze calea adoptării de legislaţie conform deciziei Tribunalului UE dată în cauza T-391/17, împotriva căreia România a formulat recurs.
Totodată, iniţiatorii susţin că prin decizia luată este afectată credibilitatea instituţiei pe plan intern şi internaţional în ceea ce priveşte apărarea valorilor europene şi, mai mult, însăşi viaţa democratică a Uniunii a avut de suferit. Ultima afirmaţie este parţial adevărată, dar în sensul că utilizarea de către guvernul lui Viktor Orbán în scopul extinderii şi consolidării influenţei în statele vecine Ungariei a unui mecanism conceput pentru aducerea mai aproape a procesului decizional a avut efectul menţionat în scrisoare.
Printre cei 71 de semnatari se numără europarlamentari maghiari din întreg spectrul politic al Ungariei (Momentum, MSZP, FIDESZ, KDNP, DK), reprezentanţi ai partidelor secesioniste din Spania (Partido Nacionalista Vasco, Junts per Catalunya – Lliures per Europa, Esquerra Republicana de Catalunya), ori proveniţi din Tirolul de Sud (Südtiroler Volkspartei). Scrisoarea a fost semnată şi de europarlamentari ai Movement for Rights and Freedoms din Bulgaria, partid cu o puternică susţinere a etnicilor minoritari, precum şi de europarlamentarii partidelor Electoral Action of Poles in Lithuania, Swedish People’s Party of Finland şi Latvian Russian Union. Trebuie menţionat faptul că şi liderul separatist catalan, Carles Puigdemont, se numără printre semnatari, el fiind, de altfel, liderul formaţiunii Junts per Catalunya – Lliures per Europa şi unul dintre susţinătorii iniţiativei Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor. Recent, acesta chiar a avut intervenţii la televiziunea maghiară M1 legate de subiectul celor două iniţiative europene.
Faptul că imaginea acestuia este, în mod voit, ataşată iniţiativelor de către promotorii lor, în pofida puternicelor reacţii ale statului spaniol pe care mişcarea secesionistă coordonată de el le-a generat, ar putea avea două semnificaţii:
1. contribuie la cultivarea unui orizont de aşteptare al etnicilor minoritari care îmbrăţişează măsuri precum autonomia teritorială şi secesiunea;
2. marchează continua rezistenţă pe care etnicii interesaţi de atingerea obiectivelor politice conturate în jurul dorinţei de prezervare a elementelor identitare ar trebui să o manifeste.
Kelemen Hunor, una dintre figurile centrale ale demersului Minority SafePack, ca urmare a deciziei Comisiei, a transmis un mesaj prin care a exprimat faptul că nu va renunţa la obiectivul obligării statelor membre, prin intermediul UE, de a respecta drepturile minorităţilor. Mesajul lui Kelemen Hunor se încheie cu formula „Nem adjuk fel, ne adjátok fel!” (Nu renunţăm, nu renunţaţi!), iar Vincze Lóránt a postat pe o reţea de socializare mesaje în aceeaşi cheie, a continuării demersurilor de până acum.
Poziţia Comisiei Europene a generat reacţia negativă şi a parlamentului regiunii Frizia, parte componentă a Regatului Ţărilor de Jos, acesta adoptând o moţiune prin care condamnă decizia instituţiei. Critici au apărut şi din partea ministrului pentru afaceri europene al insulelor Aaland din Finlanda, provincie pentru care a fost dată prima lege a autonomiei teritoriale din Europa (1920), considerată un model de bune practici de către liderii UDMR.
Semnificaţia răspunsului Comisiei Europene
Abordarea Comisiei Europene, începând cu primele momente în care nu a dorit să înregistreze cele două iniţiative şi finalizând cu momentul emiterii răspunsului negativ cu privire la toate propunerile expuse din Minority SafePack, deşi iniţiatorii au solicitat expres ca respingerea uneia dintre propuneri să nu afecteze luarea în considerare a celorlalte, are semnificaţia unui refuz categoric de a trata subiectul minorităţilor naţionale. Comisia arată nu doar că nu doreşte să implementeze măsuri care depăşesc limita principiului non-discriminării, ci şi că simpla punere în discuţie a subiectului nu trebuie să aibă loc, rămânând ca acesta să fie abordat conform aranjamentelor politice şi nevoilor din statele membre.
Tratând chestiunea minorităţilor din prezentul dosar doar din acest punct de vedere, al blocării oricărei abordări supranaţionale, putem aprecia demersurile întreprinse de România, detaliate în materialele precedente ale LARICS, ca fiind un real succes, dar, în acelaşi timp, dincolo de această decizie favorabilă, decidenţii politici români trebuie să-şi pună serios întrebarea dacă cimentarea acestui mesaj va contribui, pe termen lung, la rezolvarea problemei în care ţara noastră va trebui să acţioneze ca un kin state în faţa statelor europene, dacă se va reuşi doar prin mecanismele bilaterale determinarea statelor pe teritoriul cărora trăiesc largi comunităţi de români să implementeze măsuri pentru protejarea identităţii acestora, unele costisitoare şi cu repercusiuni politice. Este o întrebare la care trebuie să reflectăm, în spiritul şi litera legislaţiei europene.
Raportul de activitate al fostului Departament pentru românii de pretutindeni din 2019 indica faptul că numărul etnicilor români din Italia a ajuns la 1.200.000, în vreme ce Spania şi Germania găzduiesc 1.000.000, respectiv 722.000 de etnici români. Aceştia sunt în prezent consideraţi migranţi şi trataţi ca atare, deşi manifestările unora ar putea fi cu succes încadrate în rândul celor specifice minorităţilor naţionale pe baza Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, tratat de care sunt legate şi cele 3 state menţionate anterior.
În perspectiva alegerilor parlamentare din 2022 ce vor avea loc în Ungaria, ne putem aştepta ca răspunsul Comisiei, căruia i se adaugă recenta ieşire a FIDESZ din PPE, să alimenteze discursul naţionalist al premierului maghiar şi să genereze o nouă campanie împotriva Uniunii Europene. Totodată, este posibil ca partidele de opoziţie cu o abordare pro europeană (care îmbrăţişează şi comunitatea de valori a construcţiei, nu doar resursele financiare şi pentru care Uniunea este un scop, nu doar un mijloc de atingere a obiectivelor naţionale), care au susţinut Minority SafePack şi criticat în unele momente investiţiile direcţionate de statul maghiar către comunităţile de minoritari din afara graniţelor, să piardă puncte electorale.
Paul Gologan (colaborator LARICS şi masterand al Centrului de Studii Europene din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi)
