Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 7 decembrie 2022
Home » Societate » Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (II)
Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (II)

Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (II)

Complot antistatal la Târgu-Mureş

În 1921, DPS a descoperit un complot la Arad pus la cale de organizaţia secretă revizionistă „Maghiar Fiatolok”, organizaţie ce avea legături în mai multe oraşe din Transilvania. Un alt complot antistatal a fost descoperit de aceleaşi organe de Siguranţă în 1923 la Cluj, complot ce avea ramificaţii la Târgu-Mureş şi Târgu-Secuiesc. Un celebru caz de spionaj maghiar a fost descoperit în 1937 şi a fost legat de Partidul Ardelean Maghiar din România care, aşa cum s-a dovedit, a primit un milion de pengő din partea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri al Ungariei.

Aceeaşi Preşedinţie a donat, tot în 1937, 7 milioane de lei Uniunii Culturale Maghiare din Transilvania. În 1939, SSI a identificat o vastă reţea de spionaj maghiar formată din 172 de persoane, care avea drept centre de bază Oradea, Târgu-Mureş şi Satu-Mare cu ramificaţii şi în alte localităţi din ţară.

Percheziţiile au scos la iveală o listă cu fondurile trimise din Ungaria, material informativ şi de propagandă antiromânească, precum şi un post de radio emisie-recepţie ce funcţiona clandestin la Episcopia Reformată din Satu-Mare.

În deceniul patru al secolului XX, acţiunile agresive ale spionajului maghiar contra României s-au înmulţit. Acest fapt a reieşit şi dintr-un raport din 1939 al SSI, care arăta că până la acel moment au fost descoperite 62 de cazuri de spionaj, din care 32 erau maghiare. După cum se poate observa, serviciile secrete române şi-au făcut datoria cu consecvenţă şi profesionalism, în ciuda faptului că regele Carol al II-lea (1930-1940) a încercat să şi le subordoneze şi să le ignore munca. Rapoartele şi analizele lor n-au fost însă luate în seamă, iar rezultatele acestei ignoranţe dovedite de factorii de conducere s-au văzut în vara anului 1940, când României i-au fost impuse grave amputări teritoriale.

Episcopul Márton Áron – indicativul „P.I.S.”

Contraspionajul român nu a putut stabili data exactă la care Márton Áron a fost recrutat de serviciile de informaţii maghiare, deşi anumite acţiuni ale sale l-au adus în atenţia organelor speciale româneşti încă de pe la jumătatea deceniului al treilea al secolului XX. În octombrie 1941, Márton Áron a intrat în legătură cu rezidentul de spionaj al legaţiei maghiare de la Timişoara.

A fost momentul în care contraspionajul român nu a mai avut nici un dubiu despre activitatea sa, mai ales că anterior reuşise să procure Codul spionajului horthyst, fapt care a rămas necunoscut maghiarilor pe toată durata războiului, dar care le-a permis românilor să deconspire şi să anihileze o serie de organizaţii şi reţele de spionaj maghiare de pe teritoriul României.

Una dintre cele mai importante reţele maghiare de spionaj din Transilvania – cu ramificaţii şi la Târgu-Mureş – a fost cea condusă de episcopul Márton Áron.

Informaţiile culese de el personal sau de cei din organizaţia sa erau cifrate cu ajutorul cărţii „Piszkos Fred visszatér” („Întoarcerea mizerabilului Fred”) şi trimise apoi la destinaţie. Indicativul cu care Márton Áron era apelat de Centrala Serviciului de Spionaj Maghiar de la Budapesta era permanent format din grupul de litere „P.I.S.” şi reprezenta iniţialele tipografiei la care a fost tipărită cartea de mai sus. Indicativul cu care Márton Áron trebuia să răspundă era de fiecare dată altul. Prin intermediul Adelei Visnovitz – agentă a spionajului englez – s-a reuşit a se realiza legătura lui Márton Áron cu englezii, episcopul devenind astfel agent dublu, făcând uneori un joc foarte complicat şi încă greu de înţeles şi azi. Prin intermediul Elenei Bindasz, născută la 15 decembrie 1899, la Târgu-Mureş, maghiară de religie ortodoxă (?), Márton Áron a reuşit să afle foarte multe informaţii legate de moralul armatei române, ce vorbesc militarii între ei, ce nemulţumiri au etc. În acelaşi timp, prin intermediul aceleiaşi Bindasz Elena, care ajunge şi ea să o cunoască pe Adela Visnovisz (agenta engleză), Márton Áron a făcut cunoştinţă cu Matei Ioan, cetăţean iugoslav de etnie română, fost aviator în armata iugoslavă şi care se refugiase în România datorită prigoanei germane. Matei îl va pune în legătură pe Márton Áron cu maiorul sârb Boşco Stanoilovici, fost ataşat militar iugoslav în URSS, un filo-englez cu relaţii atât în spionajul englez, cât şi în cel sovietic. Reţeaua lui Márton Áron va creşte foarte mult într-un timp relativ scurt, aceasta fiind capabilă chiar şi de sabotaje.

Elena Bindasz, care la un moment dat este arestată de autorităţile române, va indica sabotajele executate, modul de operare, de unde se procura explozibilul necesar, însă îl va deconspira cu această ocazie şi pe episcop, ca de altfel întreaga reţea condusă de el. Reacţia autorităţilor române a fost nuanţată de la caz la caz. Dacă în unele situaţii reţelele maghiare care operau pe teritoriul României au fost anihilate rapid, pronunţându-se ani grei de închisoare şi chiar condamnări la moarte, cel puţin în cazul lui Márton Áron nu s-a întâmplat acest lucru.

Dacă din diverse raţiuni episcopul (spion) Márton Áron s-a bucurat în perioada interbelică, dar şi în timpul războiului de un tratament cu menajamente, nu acelaşi lucru se va întâmpla după 1948. Comuniştii, care puseseră mâna şi pe arhivele serviciilor speciale române de dinainte de 1940, nu l-au mai tratat cu aceeaşi înţelegere pe episcop, ba, dimpotrivă, îl vor aresta şi condamna pe viaţă. Eliberat totuşi de autorităţile comuniste după mai multe intervenţii excepţionale la cel mai înalt nivel, episcopul Márton Áron, aflat acum în domiciliu obligatoriu la Alba Iulia, a continuat să desfăşoare – în ciuda posibilităţilor limitate – acţiuni atât împotriva statului român, cât şi a regimului comunist.

Acţiunile episcopului Márton Áron din perioada anilor 1945-1949 au fost strict monitorizate de serviciile statului român, respectiv de Siguranţa Statului până în 1948, şi de Securitate după 1948.

Personaj charismatic, cu o mare putere de convingere asupra mulţimilor şi care se bucura de un respect deosebit în rândul conaţionalilor săi, Márton Áron putea polariza oricând o mişcare de rezistenţă de mare amploare şi impact. Aflându-se sub filaj operativ, deplasările şi acţiunile sale în Transilvania erau însă strict monitorizate, astfel încât acţiunile sale erau predictibile şi drept urmare au putut fi contracarate. Într-o notă-raport a serviciilor de contraspionaj române din 1947, el era indicat ca făcând parte din agentura Serviciului Maghiar de Informaţii care opera în România.

„Trei variante pentru Ardeal” – Grupul Fodor în ancheta Procuraturii Militare mureşene

Ardeal independent, Ardealul dat în întregime Ungariei sau Ardealul să fie despărţit în două părţi egale între România şi Ungaria. Potrivit referatului întocmit de Procuratura Militară Principală Târgu-Mureş şi înaintat Procuraturii Militare Bucureşti – referat însoţit de concluziile de învinuire puse pe data de 22.01.1958 – acestea erau cele trei variante concepute de un grup de învinuiţi din care făceau parte  Fodor Pavel, Haidu Geza, Csiha Coloman, Szentmártoni Valentin şi Szőcs Ignatiu.

În cadrul anchetei desfăşurate pe parcursul mai multor luni se ajunsese la concluzia că grupul era cu mult mai numeros şi se aflase într-o permanentă legătură cu episcopul romano-catolic Márton Áron, proaspăt eliberat din închisoare – fusese condamnat pe viaţă în 1951, dar i se întrerupsese încarcerarea la intervenţia Prezidiului Marii Adunări Naţionale – iar la momentul respectiv, 1958, episcopul se afla în domiciliu obligatoriu la Alba Iulia. Deşi am studiat mai multe documente – şi presupunând că ancheta a fost făcută cu un minim de profesionalism – pentru mine rămâne totuşi întrebarea, cine a fost adevăratul inspirator al respectivului grup, Fodor Pavel sau Márton Áron? „Grupul Fodor”, cum era denumit în documentele de anchetă, se afla în filaj operativ încă din 1955, fiind arestat în 1957, la Târgu-Mureş, şi fusese pus imediat în relaţie cu persoana episcopului Márton Áron, un lucru relativ simplu, deoarece Fodor Pavel se întâlnise de mai multe ori cu episcopul în acest interval de timp.

La momentul arestării grupului, 1957 – episcopul aflat în domiciliu obligatoriu la Alba Iulia, aşa cum spuneam anterior – era şi el în filajul operativ al Securităţii.

Referitor la Fodor Pavel, în cuprinsul referatului se arăta: „În luna august 1955 a făcut o vizită episcopului Márton Áron, cu care ocazie a dus discuţii duşmănoase la adresa regimului de democraţie populară… Márton Áron îi aduce la cunoştinţă că arestarea lui s-a datorat faptului că în mai multe ocazii s-a manifestat public că teritoriul Ardealului după 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”.

Iniţial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, în final – 1956 – căzându-se de acord doar asupra uneia dintre ele: „…învinuitul Fodor Pavel, rămânând la concluzia că rezolvarea problemei cedării teritoriului Ardealului să se facă la împărţirea în două părţi egale, între România şi Ungaria, propunere cu care este de acord în întregime şi episcopul Márton Áron…”.

Acţiunile Grupului Fodor au fost puse în relaţie – cel puţin aşa rezultă din anchetă – cu evenimentele revoluţionare anticomuniste din octombrie 1956 din Ungaria. „În luna octombrie 1956, se menţiona în referat, învinuitul Fodor Pavel a crezut că a sosit momentul de a acţiona… şi a întocmit mai multe schiţe cu împărţirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schiţe a întocmit o hartă a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localităţile, bogăţiile – sol, subsol – cu linii de demarcaţie a frontierei plănuite de el între România şi Ungaria…”. În continuare, în cuprinsul referatului se mai arătau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiară pe care ar fi încercat să le recruteze.

În ceea ce-l priveşte pe Csiha Coloman, se menţiona: „În interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arată că l-a cunoscut pe învinuitul Fodor Pavel, prin părinţii săi încă de mult timp… învinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele făcute episcopului Márton Áron şi relaţiile pe care le are cu acesta…”.

Dincolo de schiţe (hărţi), planuri mai mult sau mai puţin elaborate şi recrutarea de membri, Grupul Fodor s-a dovedit însă incapabil să acţioneze eficient dintr-un motiv cât se poate de simplu: condiţiile anului 1956 erau cu totul altele faţă de cele – să spunem – ale anului 1945 sau 1946.

Episcopul Márton Áron mai este indicat şi după 1965 într-un dosar operativ al Securităţii, dosar cu referire la acţiunile întreprinse de dr. Dobai Ştefan şi profesorul Komaromi Iosif, dar fără ca episcopului să-i fie evidenţiată o implicare directă, activă.

Prof. Nicolae BALINT

(Fragment din volumul în curs de finalizare „Politică şi spionaj în spaţiul mureşean – Studii şi cercetări”)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.