Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (I) | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (I)
Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (I)

Episcopul romano-catolic Márton Áron în documentele serviciilor speciale româneşti şi ale Procuraturii Militare Principale Târgu-Mureş (I)

În perioada interbelică, în atenţia Direcţiei Poliţiei de Siguranţă (DPS), precum şi a Serviciului Secret de Informaţii (SSI) din România au intrat şi anumiţi preoţi maghiari de diferite confesiuni, care au desfăşurat, direct sau prin interpuşi, acţiuni ostile statului român, fie prin aducerea pe căi ilegale din Ungaria şi difuzarea pe teritoriul României – şi în mod deosebit al Transilvaniei – a unor materiale de propagandă revizionistă şi naţionalist-şovină, fie prin implicarea lor în constituirea unor vaste reţele de culegere de informaţii. Un asemenea caz îl constituie şi cel al episcopului Márton Áron, figură emblematică a Bisericii romano-catolice din România.

Acţiunile în plan diplomatic internaţional desfăşurate cu multă insistenţă şi persuasiune de către diplomaţia maghiară în vederea revizuirii tratatelor au fost dublate de alte acţiuni mult mai elaborate, cele desfăşurate pe frontul secret. La acel moment, Ungaria dispunea de mai multe avantaje. Avea reţelele informative constituite încă de pe timpul Austro-Ungariei – dar care acum se găseau în „conservare” – avea cadre de informaţii pregătite chiar pe relaţia Transilvania şi mai dispunea de un imens avantaj: în zonele locuite compact de etnici maghiari exista un puternic sentiment şovin şi iredentist.

Diplomaţie, propagandă şi un spionaj activ

După instaurarea regimului condus de Horthy, Ungaria a început o intensă campanie internaţională de contestare a prevederilor tratatelor încheiate la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi în mod deosebit pe cel de la Trianon din 4 iunie 1920, prin care Transilvania era recunoscută „de jure” ca parte componentă a Regatului României, urmare a actului „de facto” petrecut la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia şi care făcea cunoscută voinţa românească liber exprimată şi temeinic fundamentată din punct de vedere istoric.

În aceste condiţii, Ungaria a putut să promoveze un spionaj activ într-o zonă de care – cel puţin din punctul ei de vedere – nu s-a considerat niciodată despărţită sau de care s-a considerat cel mult, doar temporar despărţită. Ungaria revizionistă a găsit cea mai mare susţinere din partea Marii Britanii. O bună parte din elita maghiară întreţinea şi cultiva relaţii apropiate cu înalta societate engleză. Trebuie menţionat faptul că un sprijin important acordat politicii promovate de Ungaria a fost din partea lordului Rothermere, care era proprietarul unui grup de ziare de succes şi cu mare influenţă atât în Anglia, cât şi în străinătate.

Această amplă campanie orchestrată cu mult profesionalism la Budapesta era dublată de acţiunile de propagandă promovate în străinătate de „Liga Revizionistă”, dar şi de alte organizaţii neguvernamentale. Din 1927, când a fost înfiinţată, şi până în 1940, Liga a publicat 228 de cărţi, reviste şi ziare cu caracter revizionist în limbile germană, italiană, franceză, engleză, spaniolă, finlandeză, portugheză şi maghiară. Din acest total, un număr de 124 de publicaţii se ocupau de aşa-zisa „problemă a Transilvaniei” şi ajungeau pe diferite căi şi în Ardeal. Societăţile feminine maghiare organizate pe baze confesionale, organizaţiile şi asociaţiile culturale contribuiau şi ele la propaganda revizionistă.

 Márton Áron, portret neretuşat

Personal consider că despre episcopul romano-catolic Márton Áron nu s-a scris încă totul. Există documente în arhivele româneşti (ale serviciilor speciale de dinainte de 1948, dar şi de după acest moment), documente chiar şi în arhivele mureşene, care fac referire la persoana sa, există studii publicate în reviste precum „Dosarele istoriei”, există note informative despre activitatea episcopului în „Cartea Albă a Securităţii”, dar şi volume care amintesc, în anumite contexte, de persoana episcopului.

Un studiu temeinic, care să valorifice într-o concepţie unitară şi aceste informaţii obţinute din mai multe surse istorice este mai mult decât necesar. În prezent, atunci când vine vorba despre persoana episcopului, aproape toţi interlocutorii maghiari se referă cu predilecţie la momentul 18 mai 1944, când, aflat în Biserica „Sfântul Mihail” din Cluj – spre cinstea sa – episcopul a avut tăria morală, demnitatea şi curajul să condamne politica horthystă faţă de evrei. „Magyar Katolikus Lexikon”, ca de altfel majoritatea scrierilor maghiare, atunci când se referă la viaţa şi activitatea episcopului, spun destul de laconic că, citez: …a pledat pentru drepturile maghiarilor din Transilvania…”, insistându-se, în mod deosebit, pe opoziţia sa manifestată faţă de regimul comunist din România, fapt care, desigur, nu poate fi contestat.

Ce înseamnă însă atât de evazivul, „a pledat”? O serie de documente şi studii româneşti ne indică însă şi o altă latură a personalităţii episcopului Márton Áron. Încă din perioada interbelică, Márton Áron a acţionat constant împotriva unităţii statului naţional unitar român ca unul dintre „vârfurile de lance” ale acţiunii revizioniste.

În documentele SSI era considerat, citez: „…unul din conducătorii acţiunii iredentiste maghiare în ţara noastră”. Márton Áron se dovedea, aşa cum ni-l prezintă rapoartele SSI, „un duşman neîmpăcat a tot ce este românesc”.

Înainte de a alege calea spirituală, Márton Áron a luptat în Primul Război Mondial – având gradul de locotenent – în Divizia Secuiască, unitate militară care potrivit tot rapoartelor SSI: „era vestită pentru atrocităţile comise contra românilor”. Fusese rănit de trei ori, în luptele de la Doberdo, Pasul Oituz şi Asiago. În anii ’30, episcopul făcea dese deplasări, inclusiv la Târgu-Mureş, răspândind cuvântul Domnului – şi nu numai – de vreme ce era urmărit îndeaproape de SSI, dar şi de organele specializate din Siguranţa Statului. Ironia sorţii este aceea că, peste ani, dosarul său informativ întocmit de SSI şi de organele specializate din Siguranţa Statului avea să fie preluat de Securitatea statului comunist şi repus în circuitul operativ. (Continuare în numărul următor)

Prof. Nicolae BALINT

(Fragment din volumul în curs de finalizare „Politică şi spionaj în spaţiul mureşean – Studii şi cercetări”)

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.