Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Eminescu sărbătorit în şcoli | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Cultură » Eminescu sărbătorit în şcoli
Eminescu sărbătorit în şcoli
Activitate la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Toplița

Eminescu sărbătorit în şcoli

15 ianuarie – o zi dedicată lui Eminescu şi culturii naţionale

Poet, prozator, jurnalist şi om politic, literat cu o activitate extrem de bogată, Eminescu rămâne şi azi o importantă voce a literaturii şi culturii noastre. O dată pe an, pe 15 ianuarie, ecoul vocii sale răsună şi mai puternic şi trece dincolo de timp, ajungând la fel de vie la urechile generaţiilor de azi. „Totul ia timp, iar timpul ia tot”, spunea Eminescu. Poetul-filozof în a cărui versuri se regăseşte atât de des tema timpului, marcată cu frământare şi greutate, nu a fost învins de timp. Dovadă e faptul că tinerii îi rostesc numele cu bucurie şi preţuire.

Mihai Eminescu a fost aniversat şi anul acesta în şcoli prin ample activităţi în care s-au implicat zeci de profesori şi elevi. Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Topliţa au marcat acest eveniment important pentru cultura noastră prin ample programe de activităţi, desfăşurate în mai multe zile. O bogată activitate culturală dedicată poetului a avut loc şi la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate. Elevii, coordonaţi de profesorii lor, şi-au exprimat preţuirea faţă de Eminescu în moduri diverse, prin muzică, desen, recitări sau prezentări despre viaţa şi opera poetului.

 „Darul lui Eminescu” – 12-17 ianuarie

La Şcoala Gimnazială „Miron Cristea” din Topliţa, elevii şi profesorii au pregătit un vast program de activităţi sub forma unui proiect intitulat „Darul lui Eminescu”, desfăşurat în intervalul 12-17 ianuarie. Prima activitate – „Mihai Eminescu – Luceafărul literaturii române” – s-a desfăşurat sâmbătă la biblioteca şcolară şi în sala de clasă – şi a presupus o selecţie a informaţiilor referitoare la biografia şi activitatea literară a poetului. Duminică, elevii au participat la activitatea „Eminescu mai aproape de noi”, în cadrul căreia au memorat versuri şi au participat la o expoziţie de carte cu principalele opere ale poetului. Luni, în cadrul activităţii „Omagiu Luceafărului”, copiii coordonaţi de cadrele didactice au recitat versuri şi au realizat pagini de portofoliu cu creaţii din opera marelui poet.

Luni, 15 ianuarie, elevii şi profesorii au luat parte la programul „Medalion literar – Mihai Eminescu”, desfăşurat la şcoală, în Sala Unirii. Programul a cuprins activitatea „Darul lui Eminescu” şi realizarea unor lucrări plastice inspirate din versuri eminesciene. În ultimele două zile au fost expuse şi prezentate lucrările realizate de elevi, iar ulterior au fost selectate şi premiate cele mai bune dintre acestea.

„Darul lui Eminescu”, proiect conceput de prof. Anda Ianoşi, prof. Floarea Nistea, prof. Anca Vâlcan şi prof. Cristina Ciubîcă, „s-a dorit a fi o lecţie deschisă, asemănătoare unei şezători desfăşurate, ca în cazul cenaclurilor literare, sub un anumit patronaj. De data aceasta patronii au fost elevi ai claselor a VIII-a B şi a VI-a A, elevi talentaţi, iubitori de literatură, buni organizatori, care prin activităţile desfăşurate au vrut să-şi învingă emoţiile şi să transmită colegilor cunoştinţele lor despre poetul nepereche. Proiectul a cuprins prezentări PPT ale elevilor despre viaţa şi opera lui Eminescu, o expoziţie de carte şi de lucrări plastice realizate de elevi, ateliere de creaţie în versuri şi proză, recitări, cântece, rebusuri cu teme literare”, a afirmat prof. Anda Ianoşi, director al Şcolii Gimnaziale „Miron Cristea” din Topliţa. Pentru implicarea în toate aceste activităţi, elevii au fost premiaţi şi au rămas cu amintiri frumoase şi cunoştinţe noi.

Eminescu – patronul spiritual al Colegiului Naţional din Topliţa

Pentru elevii, profesorii şi conducerea Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, ziua de 15 ianuarie are mereu o semnificaţie profundă şi asta pentru că marele poet este patronul spiritual al colegiului. Aici s-au pregătit ample manifestări culturale, desfăşurate în intervalul 14-19 ianuarie. Ziua Culturii Naţionale şi împlinirea a 169 de ani de la naşterea lui Eminescu au fost sărbătorite de elevii şi profesorii colegiului prin proiectul de activitate extracurriculară ce a cuprins o expoziţie de carte în biblioteca şcolară, pregătită de bibliotecara Rodica Gal, un „Maraton de lectură şi cultură”, un concurs de recitări şi spectacolul aniversar intitulat „Eminescu, geniu sublim al poeziei noastre”, care a avut loc la Casa de Cultură Topliţa şi în care s-au implicat elevi din clasele a IX-a A, a X-a A, B şi a XII-a A. În cadrul activităţilor coordonate de Catedra de limbă şi comunicare, din care fac parte prof. Cristina Coşarcă, Ligia Cătinean, Anca Hîngan-Ţifrea, Emanuela Tănasă şi Timea Vodă-Bartha, elevii colegiului au recitat versuri din lirica eminesciană, printre care fragmente din „Luceafărul” în 8 limbi şi au cântat pe versurile poetului, dedicându-i 6 zile pline de activităţi menite să-i onoreze numele şi memoria.

Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Liceul „Miron Cristea” din Subcetate

Elevii şi profesorii Liceului „Miron Cristea” din Subcetate l-au sărbătorit pe Eminescu vineri, 18 ianuarie, recitându-i poeziile, realizând colaje din versurile sale şi prezentând publicului date din viaţa şi opera poetului. Versurile lui Eminescu au fost puse pe acorduri de chitară de elevi aflaţi sub îndrumarea prof. Daniela Buzilă.

„Activitatea noastră de Ziua Culturii Române se doreşte a fi un pas înainte pentru formarea elevilor noştri ca români de excepţie. Am încercat s-o marcăm cât de frumos am putut: prin recitări de poezie, cântece, expoziţie de carte şi prezentare de referate. Este un mic dar, o mică mulţumire, un mic omagiu al comunităţii noastre pentru marea moştenire pe care poetul ne-a dăruit-o”, spunea prof. Anişoara Balog, director adj. al liceului din Subcetate. „A fost un om al timpului său, dar prezent şi pentru generaţiile care i-au urmat şi, probabil, pentru cele care vor veni după noi. Fiecare faţetă a operei eminesciene, posibil că aceasta are mai multe decât un diamant nepreţuit, este o nouă provocare a eminescologilor şi va fi şi pentru cei care o vor aprofunda. Proza şi publicistica, deseori virulentă, sunt de excepţie, dar moştenirea pe care a lăsat-o Eminescu prin poezia sa rămâne un punct de referinţă pentru limba română, o limbă pe care poetul a îmbogăţit-o”, a mai adăugat prof. Anişoara Balog.

La biblioteca şcolară s-a pregătit o expoziţie de carte, organizată de bibliotecara Daniela Cotfas. Coordonatorii activităţii au fost dir. Vasile Dobrean, dir. adj. Anişoara Balog, prof. Maria Ciobotă şi Catedra de limbă şi comunicare alcătuită din prof. Crina Gabor, Cristina Iacob şi Adriana Stoicescu.

Cosmina Marcela OLTEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.