Ediţia din acest an a Ceaun Borsec Festival a fost amânată | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 iulie 2020
Home » Timp Liber » Ediţia din acest an a Ceaun Borsec Festival a fost amânată
Ediţia din acest an a Ceaun Borsec Festival a fost amânată

Ediţia din acest an a Ceaun Borsec Festival a fost amânată

Organizatorii iau în calcul ca aceasta să se ţină, totuşi, în august sau septembrie

Cel mai tânăr festival din judeţ – şi unul care se doreşte să devină cunoscut în ţară – a ajuns la ediţia cu numărul 3, dar organizatorii au anunţat că au fost nevoiţi să renunţe la data iniţială: 16-19 iulie.

„Situaţia actuală din România şi internaţională cauzată de criza pandemiei de coronavirus face imposibilă organizarea, în condiţii de securitate a publicului, a unui astfel de eveniment. Reamintim că anul trecut, la ediţia din 2019, am avut peste 6.000 de vizitatori în cele 3 zile de festival”, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Aceştia nu au exclus posibilitatea ca festivalul să se ţină în acest an, undeva prin august sau septembrie: „Vom fi în continuare foarte atenţi, iar în cazul în care se va permite organizarea de evenimente cu un număr mare de persoane, vom încerca să ne gândim la o dată de susţinere către finalul verii, cu o ediţie adaptată restricţiilor şi regulilor de organizare a manifestărilor de acest gen valabile la acea dată”.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.