După două săptămâni de creaţie: Lucrări ale artiştilor de la FREE Camp au fost prezentate în cadrul unei expoziţii găzduită de Consiliul Judeţean Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 25 mai 2018
Home » Cultură » După două săptămâni de creaţie: Lucrări ale artiştilor de la FREE Camp au fost prezentate în cadrul unei expoziţii găzduită de Consiliul Judeţean Harghita
După două săptămâni de creaţie: Lucrări ale artiştilor de la FREE Camp au fost prezentate în cadrul unei expoziţii găzduită de Consiliul Judeţean Harghita

După două săptămâni de creaţie: Lucrări ale artiştilor de la FREE Camp au fost prezentate în cadrul unei expoziţii găzduită de Consiliul Judeţean Harghita

Criticul de artă Ana Traci-Neagoe i-a întâlnit pe pictorii Botár László şi Fazakas Csaba în 2015, moment în care le-a descoperit şi creaţiile. „Atunci – spunea Ana Traci-Neagoe – am aflat de tabăra de creaţie (FREE Camp – n.a.), mi-a stârnit curiozitatea, deoarece având experienţa şi altor tabere voiam să văd ce se întâmplă aici: o tabără internaţională, care reuneşte oameni din toată lumea, artişti talentaţi care sunt aduşi împreună, aduşi să creeze, să-şi schimbe experienţe profesionale, să împărtăşească bucuria actului artistic”.

Cea de-a 14-a ediţie a Atelierului Internaţional de Arte Plastice FREE Camp a avut loc în perioada 24 aprilie – 5 mai. Tabăra a fost găzduită de Sala de marmură a Casei de Cultură a Sindicatelor din Miercurea Ciuc şi a fost deschisă vizitatorilor curioşi să urmărească procesul artistic. Anul acesta, la FREE Camp au fost invitaţi pictori din patru ţări, iar în urma celor două săptămâni de creaţie au fost selectate câteva lucrări pentru expoziţia deschisă la Galeria de artă aflată la parterul Consiliului Judeţean Harghita până pe data de 23 mai.

Despre această ediţie a atelierului FREE Camp, Botár László spunea că a fost cea mai intensivă, lucrându-se într-o ambianţă foarte plăcută.

Păstrând tradiţia ultimilor ani, la vernisajul expoziţiei, care a avut loc vineri, au fost invitaţi şi critici de artă, care au vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în cadrul taberei, dar şi despre lucrările expuse la consiliul judeţean. Este vorba de Ana Traci-Neagoe, din Bucureşti şi Kovács Árpád, din Dealu.

„Expoziţia – spunea Ana Traci-Neagoe – se remarcă prin multitudinea de interpretare a văzutului şi nevoia de transformare şi sintetizare plastică a naturii. În contextul unui atelier internaţional, cu un parcurs fructuos ce a dăruit publicului repere, viziunea artistică a fiecărui participant se defineşte prin libertatea de a experimenta, deschiderea de a împărtăşi şi dorinţa de a conferi momentului unicitate. Interacţiunea şi schimbul de experienţă profesională au contribuit la consolidarea unui concept curatorial temeinic, bazat pe factori ce rezonează şi permit descifrarea evenimentului expoziţional în cheia unui discurs închegat”.

Văzutul, continua aceasta, „este un reper general valabil de interpretare vizuală, iar conţinutul lui reprezintă o sursă încărcată de sens şi mesaj”, în timp ce nevoia de transformare „se naşte din capacitatea de a vedea dincolo de văzut, motiv pentru care lucrările ultimei ediţii FREE Camp se inspiră din figurativ, elemente naturale şi peisaj transformat cu măiestrie în emoţie”.

De la natură, ca sursă de inspiraţie, la peisajul urban; tradiţia expusă în cărţi poştale şi reprezentări ale expresiilor unui joc voit

În a doua parte a intervenţiei sale, Ana Traci-Neagoe a analizat operele fiecărui artist: Carmen Olteanu, Elekes Gyula, Botár László, Mariana Şerban (România), Endre Lehel, László Mikó F., Volker Schwarz (Ungaria), Csaba Fazakas, Klaus-Joachim Keller, Verena Prandstätter (Austria).

„Fără a renunţa la încărcătura formelor naturale, Carmen Olteanu se desprinde de peisaj prin tuşe rupte care sintetizează realitatea în fragmente a căror stare, însemnătate şi culoare stârnesc bucuria contemplaţiei”.

Pentru că natura este o sursă inepuizabilă de inspiraţie, „Verena Prandstätter alege să supună peisajul unui experiment de descompunere. Straturile de culoare, alături de fâşiile de hârtie construiesc compoziţii echilibrate care îşi spun poveştile în cheia unui discurs presărat de mister”.

Despre Klaus-Joachim Keller, Ana Traci-Neagoe spunea că este „un observator atent al realităţii din jur şi al naturii” şi că „se lasă inspirat de peisajul urban, de rigiditatea blocurilor şi de echilibrul dintre vegetaţia luxuriantă şi om”.

„Remarcabilă prin alăturarea culorilor complementare, prin împletirea dintre formă şi gestualism, pictura lui Volker Schwarz transmite trăiri a căror sursă o reprezintă natura, unicitatea elementelor vegetale şi povestea lor tăinuită”.

„Prin prisma vorbelor spuse şi nespuse, a semnelor dătătoare de nume şi a memoriei locului, Mariana Şerban descifrează istoria şi tradiţia prin ornamentul pe care îl prezintă sub forma unor cărţi poştale. Astfel, scrisori din Miercurea Ciuc leagă trecutul cu prezentul şi particularităţile locului cu bucuria momentului”.

Ana Traci-Neagoe spunea despre László Mikó F. că „vine cu pictură şi instalaţie marcată de condiţia umană în raport cu ipostaze sociale recognoscibile”.

„În nevoia de redefinire a unei tehnici şi de plasarea acesteia pe linia artelor contemporane, Elekes Gyula caută să arate toate secretele emailului. Lucrările sale împacă cu măiestrie suprafeţe decorative şi forme care fuzionează cu specificitatea tehnicii într-un mod cu totul special”.

„Artistul Endre Lehel îşi supune lucrările unui experiment cromatic şi descompune în pete, în straturi şi în degradeuri forme culese din natură. La limita dintre culoare şi acromatic, artistul se lasă purtat de spiritul ludic şi anulează văzutul până la esenţa mesajului”.

Despre Botár László spunea că „reprezintă stări, expresii ale unui joc voit, faţete ale unei realităţi care îşi descompun temelia prin pete rupte, tuşă liberă şi spontană. În completarea acestei abordări, Csaba Fazakas renunţă la bidimensional, la modalităţile clasice de interpretare a culorii şi alege să orchestreze lumini şi umbre. Casetele, ce jonglează între alb şi negru, sunt instalaţii ce animă realitatea şi stârnesc ochiul privitorului. Astfel, mişcarea luminii în funcţie de punctul privirii creează o multitudine de variante care oferă şi cer libertate de interpretare. În acest context, un adevăr asumat îşi face loc pe o suprafaţă marcată de schimbări, asemenea condiţiilor pe care le oferă contemporaneitatea”.

∗∗∗

Lucrările create la FREE Camp Miercurea Ciuc vor ajunge şi în alte galerii. Mai întâi, în acest an, pe 30 iulie, expoziţia de la Consiliul Judeţean Harghita va fi găzduită şi de o galerie de artă din Viena. Apoi, anul viitor, o selecţie a celor 14 ani va alcătui o expoziţie ce va ajunge la Centrul de Artă Contemporană din Sfântu Gheorghe.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*