Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

După 4 ani de navetă: Raluca-Maria Suciu a fost premiată de Minister pentru media 10 de la BAC | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Învățământ » După 4 ani de navetă: Raluca-Maria Suciu a fost premiată de Minister pentru media 10 de la BAC
După 4 ani de navetă: Raluca-Maria Suciu a fost premiată de Minister pentru media 10 de la BAC

După 4 ani de navetă: Raluca-Maria Suciu a fost premiată de Minister pentru media 10 de la BAC

 „România are mult mai mare nevoie de oameni inteligenţi decât oricare altă ţară din lume”

Guvernul României, prin ministrul Educaţiei, a premiat, ieri, 333 de elevi, care, în acest an, au obţinut medii de 10 la Evaluarea naţională (clasa a VIII-a) şi Bacalaureat (clasa a XII-a). Printre cei 108 absolvenţi de liceu care au reuşit să ia media maximă la examenul de Bacalaureat – premiaţi, prin cadrul unei videoconferinţe, cu o diplomă de excelenţă şi câte 3.000 de lei – s-a aflat şi Raluca-Maria Suciu, din Sărmaş.
„Este un moment de neuitat. A fost excepţional faptul că sunt singura din judeţ care a obţinut nota maximă la Bacalaureat. Pot să spun că mă simt împlinită şi mulţumită pentru faptul că munca mea nu a fost degeaba. Am văzut că acum am fost răsplătită pentru cei 12 ani în care am învăţat”, spunea fosta elevă a Liceului „O.C. Tăslăuanu” din Topliţa.
Raluca Suciu mărturiseşte că se aştepta la nota 10 la unele materii, dar nu chiar la toate cele trei probe din cadrul examenului. Pentru că, spune ea, „nu depinde doar de munca ta şi nu depinde doar de cât ai învăţat, ci depinde şi de alţi factori pe care nu-i poţi controla”.
Absolvind profilul Matematică-Informatică, chiar dacă a luat în considerare şi studii universitare în străinătate, Raluca a ales să continue în Cluj-Napoca, la Informatică Economică din cadrul UBB. Consideră că Informatica este un domeniu în care poate excela şi în care poate avea continuitate şi după absolvirea facultăţii.
Sărmăşeanca mărturiseşte că a ales să rămână în ţară pentru că „România are mult mai mare nevoie de oameni inteligenţi decât oricare altă ţară din lume. Îmi place România şi nu vreau să trăiesc printre străini; vreau să trăiesc în ţara mea. S-ar putea să aplic un semestru şi în străinătate, pentru că e o experienţă, dar nu vreau să mă stabilesc acolo”.
În final, singura absolventă de liceu din judeţ care a reuşit în ultimii câţiva ani să obţină media 10 la Bacalaureat le-a spus colegilor lor din anii mai mici care vor trece şi ei prin examenul de final că „munca este cheia unei note mari. Munca este cea care m-a adus în această postură. Aşa cum zicea şi un mare filosof, o operă de artă are la bază doar 1% talent şi 99% muncă, consider că cei care muncesc şi care se dedică învăţăturii e imposibil să nu reuşească”.
Raluca Suciu a fost însoţită la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean – de unde şi-a luat premiul – de tatăl ei şi de directoarea Liceului Teoretic „O.C. Tăslăuanu”.
Ioan Suciu recunoştea că se aştepta că fata lui să obţină o medie foarte mare la BAC – poate chiar peste 9,50 – însă „Doamne-Doamne şi cu ajutorul profesorilor, am reuşit să trăim cea mai emoţionantă clipă din viaţă”.
La rândul ei, directoarea Liceului Teoretic „O.C. Tăslăuanu”, Camelia Mirela Petruţ, spunea despre Raluca că a fost o prezenţă discretă, care s-a făcut remarcată în urma rezultatelor de la Olimpiada de Limba Franceză, participând la faza naţională. „Este o fetiţă care a făcut naveta timp de 4 ani, dar care a avut un an strălucitor: a reuşit să obţină performanţa unei medii de 10 la examenul de Bacalaureat şi tot în acest an, Raluca a reuşit să obţină titlul de Miss Majorat. Aşadar, îmbină frumuseţea şi inteligenţa. Sunt extrem de fericită că Raluca a fost eleva noastră”, spunea Camelia Mirela Petruţ.
Pe lângă felicitările venite din partea celor apropiaţi, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean şi pe lângă premiul obţinut din partea Guvernului României, Raluca Suciu va mai obţine o recompensă şi din partea liceului la care a fost elevă. Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” îi va acorda premiul de onoare care, conform regulamentului intern, se acordă absolvenţilor de liceu care obţin media 10 la Bacalaureat şi au media de studiu a anilor de liceu peste 9,50.
LIVIU C.

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.