Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Duminica Sfinţilor Români | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Religie » Duminica Sfinţilor Români
Duminica Sfinţilor Români

Duminica Sfinţilor Români

A doua Duminică după Cincizecime, Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mărcuş cu hramul „Duminica Sfinţilor Români”. Cu această ocazie s-au binecuvântat şi lucrările la Altarul de vară cu hramurile „Sfântul Ierarh Ioan Maximovici şi Cuviosul Ioanichie cel Nou de la Muscel Argeş”.

În cuvântul de învăţătură Preasfinţia Sa a spus: „Duminica de astăzi numită a Sfinţilor Români are o semnificaţie deosebită, deoarece Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992 a hotărât ca această Duminică să fie numită Duminica Sfinţilor Români. Chemarea la apostolat din Evanghelia de astăzi este o lucrare sfântă. Chemarea apostolilor este planul de mântuire a lumii, împreună lucrare a lui Dumnezeu cu oamenii.

Hristos Domnul cheamă 12 pescari care simbolizau cele 12 seminţii ale lui Israel. Mântuitorul îi cheamă la apostolat fără să le promită averi sau bani, ranguri sau viaţă comodă şi uşoară, ci le spune: „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4, 19). Cei patru pescari, Andrei, Petru, Iacov şi Ioan, fără să îşi facă vreun calcul, fără să pună întrebări, fără să negocieze, fără să pună condiţii, au lăsat toate şi au urmat Domnului văzând puterea dumnezeiască şi iubitoare a Mântuitorului.

Poporul român nu are o zi de naştere ca popor creştin pentru că noi nu am fost încreştinaţi la comanda regelui, a împăratului sau a domnitorului. Predica Sfântului Apostol Andrei a rodit în Dacia Pontică, iar soldaţii din legiunile romane dimpreună cu oamenii simpli l-au iubit pe Dumnezeu şi au înţeles chemarea la viaţa veşnică. Credinţa răspândită de Sfântul Apostol Andrei şi de misionarii răsăriteni a rodit duhovniceşte în civilizaţia noastră, în mulţimea sfinţilor martiri, cuvioşi şi cuvioase din sfintele noastre mănăstiri, în mulţimea ierarhilor sfinţi, a domnitorilor apărători ai credinţei, a bunilor credincioşi care în vremuri grele au mărturisit credinţa, au construit biserici şi au iubit neamul românesc”.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.