Drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş, care trece şi prin Harghita, ar putea fi realizat până în 2018 | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 24 octombrie 2021
Home » Societate » Drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş, care trece şi prin Harghita, ar putea fi realizat până în 2018
Drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş, care trece şi prin Harghita, ar putea fi realizat până în 2018

Drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş, care trece şi prin Harghita, ar putea fi realizat până în 2018

 După cum se poate observa, această legătură dintre Ardeal şi Moldova nu mai este în regim de autostradă, cum era prevăzut anterior

În Master Planul General de Transport prezentat de ministrul de resort sunt prevăzute două legături între Moldova şi Ardeal. Una este drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş, care trece şi prin Harghita, iar cealaltă este autostrada Braşov – Bacău. Iar unul dintre aceste drumuri va fi realizat până în anul 2018.

Deputatul de Harghita Moldován József, membru în Comisia pentru transporturi din Camera Deputaţilor, a descris şi analizat, vineri, la Miercurea-Ciuc, Master Planul General de Transport. „Este primul document, după 25 de ani, care arată o viziune clară, scrisă, documentată din punct de vedere al infrastructurii transporturilor. (…) Ce mă bucură personal, ca deputat de Harghita, este faptul că în sfârşit vedem în acest Master Plan, în programul Ministerului Transporturilor, o idee privind legarea cu drum a Moldovei de Ardeal, respectiv Ardealul de Vest.

Au fost discuţii timp de 20 de ani despre aceste puncte de legătură şi necesitatea acestor drumuri. În sfârşit este pus într-un document şi este fundamentat”. Acesta a declarat, de asemenea, că „este adevărat şi faptul că în 2007 discutam despre legătura de la Iaşi la Târgu-Mureş în regim de autostradă. Astăzi, în acest document, a apărut ca un drum expres, un drum rapid, care nu are calitatea de autostradă. Dar şi aşa este binevenit, dacă se va face”.

Deputatul a explicat că în cadrul discuţiei din Comisia pentru transporturi, la care a participat ministrul Transporturilor, Ioan Rus, acesta a spus că o autostradă este mai scumpă cu 25-30% decât un drum expres. Iar un tronson care să lege Moldova de Ardeal se va realiza până în 2018. „Eu sper că acest lucru se va şi face. (…) Părerea mea personală este că mai uşor ar fi să facem acest drum expres de la Târgu-Mureş la Iaşi, nu numai pentru că sunt deputat de Gheorgheni, ci şi pentru faptul că din punct de vedere tehnic se va putea realiza şi mai ieftin”, a spus Moldován József. În judeţul Harghita, drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş va trece pe lângă Praid, apoi va ajunge la Ditrău, de unde trece în partea Moldovei la Poiana Largului, Târgu-Neamţ, Paşcani, Iaşi.

Un alt argument pentru realizarea unei legături între cele două regiuni adus de deputat se referă la faptul Republica Moldova va semna în scurt timp preaderarea la Uniunea Europeană. „Cred că este important ca să dăm şansa şi Republicii Moldova să aibă acces către Europa prin zona aceasta. (…) Până acum accesul se face prin Ucraina. România este evitată în aceste momente de transportul masiv ce vine din Est pentru că nu este rentabil să tranziteze România, deoarece nu există drumuri care să le permită viteza de care este nevoie”.

 

 O serie de întrebări referitoare la acest Master Plan

Moldován József, răspunzând la o întrebare, a spus că nu are critici la acest Master Plan, ci are doar o serie de întrebări pe care şi le-a pus. „Având în vedere că până acum 6 luni aveam 2.600 de km de autostradă realizabili până în 2018, acum vedem că au renunţat la aceste autostrăzi şi apar drumurile expres. Nu ar fi nici o problemă, pentru că eu înţeleg raţiunea şi mi se pare absolut normală şi sustenabilă explicaţia că aceste drumuri se pot face mai rapid şi cu costuri mai puţine. Dar eu mă întreb dacă nu cumva există o altă raţiune în spate. Şi anume, să începem să mai pregătim alte planuri, alte proiecte şi alte documentaţii, pe care să le avizăm şi să le discutăm şi să le dezbatem câţiva ani. Şi aceste drumuri expres să fie realizabile doar peste vreo 10 ani sau mai mult. Din acest motiv am cerut să văd acest roadmap. Pentru că putem vedea exact când văd ei efectuarea acestor lucrări. Şi atunci ne putem da seama dacă aceste drumuri expres au fost trecute doar ca să mai câştige puţin timp ministerul de resort sau într-adevăr văd sustenabile aceste soluţii”, a spus deputatul, precizând că speră să fie contrazis, cel puţin în ce priveşte drumul expres Iaşi – Târgu-Mureş.

Acesta a mai spus că necesităţile României în acest moment sunt peste valoarea care există în acest moment ca şi finanţare europeană. Din document reiese că finanţarea din fonduri europene ar fi pentru 60-70% din total. Master Planul General pentru Transport este bazat pe finanţare din fonduri europene, fiind agreat şi semnat cu reprezentanţii Comisiei Europene.

În România nu există până acum drumuri expres. În mod normal, un drum expres evită zona urbană. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.