Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Două pachete puţin mai grele | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Sănătate » Două pachete puţin mai grele
Două pachete puţin mai grele

Două pachete puţin mai grele

Evaluaţi-le corect, nu se ştie niciodată…

Încă de la bun început vreau să vă spun că toate informaţiile cuprinse în conţinutul acestui articol mi-au fost furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Harghita, instituţia ai cărei specialişti au zăbovit, după cum arăta ec. Duda Tihamér Attila, preşedintele-director general al ei, îndeajuns de mult timp asupra unor date, pentru a face posibilă astfel difuzarea noutăţilor apărute în Contractul-cadru ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale.

Acest contract şi normele metodologice de aplicare ale lui au intrat în vigoare la începutul lunii în curs, modificările aduse fiind menite să asigure nu numai un acces mai bun al pacienţilor la servicii medicale, ci chiar să contribuie la întărirea disciplinei contractuale în sistemul de sănătate publică.

Înainte de a trece la detalii, vă recomand să vă concentraţi atent asupra lor, întrucât noutăţile cuprinse în cele două pachete de servicii medicale – minimal şi de bază – v-ar putea la un moment dat interesa, mai ales că, s-a dovedit, viaţa e plină de surprize…

Cu sublinierea că voi supune atenţiei dumneavoastră doar modificările aduse Contractului-cadru, care conferă celor două pachete, şi nu numai, o greutate în plus, de altfel bine primită, încep cu pachetul minimal şi reţin că, în asistenţa primară au fost introduse serviciile de prevenţie, respectiv „consultaţia preventivă” pentru persoanele peste 18 ani, în scopul prevenirii bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate. Ea se acordă o dată la trei ani şi cuprinde consultaţia – anamneză, examen obiectiv, diagnostic; recomandarea pentru examene paraclinice atunci când există argumente clinice de suspiciune a unei stări patologice consemnate în foaia de observaţie; încadrarea medicală într-o categorie de risc; sfatul medical şi recomandările de regim igieno-dietetic.

Consultaţia se poate efectua la solicitarea celor care beneficiază de pachetul minimal sau la solicitarea medicului de familie, pentru persoanele neasigurate înscrise pe lista sa.

În asistenţa medicală ambulatorie de specialitate a fost stabilită periodicitatea acordării consultaţiilor pentru supravegherea evoluţiei sarcinii şi lehuziei, una pentru fiecare trimestru de sarcină şi una în primul trimestru de la naştere.

La capitolul asistenţă medicală spitalicească, unde funcţiona doar criteriul de urgenţă medico-chirurgicală, a fost introdus, între criteriile pe baza cărora se efectuează internarea pacienţilor în regim de spitalizare de o zi, criteriul epidemiologic pentru bolnavii ce necesită tratament în afecţiuni care impun izolarea.

Această modificare, preciza domnul Duda, ghidul meu prin multitudinea benefică de noutăţi, asigură accesul la servicii medicale cu impact asupra sănătăţii publice, un exemplu în acest sens constituindu-l tratamentul împotriva rabiei.

Într-un număr viitor al jurnalului nostru voi aborda modificările operate în pachetul de servicii medicale de bază şi vă asigur că aveţi ce afla, de la tratamente şi terapii noi, până la, să zicem, dispozitive medicale ori asistenţă medicală dentară.

Nu rataţi aşadar ocazia de a vă procura din timp jurnalul nostru, deoarece chiar merită să aflaţi şi restul, că nu degeaba au stat oamenii Casei să concentreze informaţiile spre a vi le oferi la… pachet. De ce merită? Pentru că o informaţie utilă, primită la timp, poate face diferenţa între bine şi rău în domeniul sănătăţii…

Dacă aţi cumpărat ziarul, următorul articol îl veţi găsi sub titlul generic „Sănătate, că-i mai bună decât toate!”.

ŞTEFANA DRĂGHICI

 

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.