Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Doi bărbaţi, atacaţi de urs | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » Doi bărbaţi, atacaţi de urs
Doi bărbaţi, atacaţi de urs

Doi bărbaţi, atacaţi de urs

 Ei se aflau la recoltat cartofi, între Sâncrăieni şi Sântimbru

Doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs duminică, în timp ce se aflau la recoltat cartofi, ei fiind internaţi la Secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean din Miercurea-Ciuc, cu multiple leziuni.

Martorii au povestit că mai multe persoane se aflau la recoltat cartofi, între localităţile Sâncrăieni şi Sântimbru, când, la un moment dat, trei urşi au ieşit dintr-un lan de porumb şi unul dintre ei a atacat un bărbat de 38 de ani, provocându-i leziuni prin muşcare şi zgâriere. Tractoriştii care erau în zonă au început să claxoneze pentru a alunga ursul, dar acesta a mai atacat un bărbat, de 32 de ani, după care a fugit.

„Eu m-am salvat urcând într-un tractor, nici nu am avut timp să-mi fie frică şi să realizez ce se întâmplă. Tractoriştii au făcut zgomot şi aşa a fugit”, a spus Róbert György, unul dintre martori.

Potrivit silvicultorilor, nu este exclus să fi fost vorba de o ursoaică cu pui, care să se fi simţit ameninţată.

Bărbaţii atacaţi de urs au fost duşi la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Miercurea-Ciuc, în stare stabilă, viaţa lor nefiind pusă în pericol.

Medicul primar de chirurgie Lokas Csaba a declarat că aceştia vor fi ţinuţi sub observaţie, pentru că există risc de suprainfectare.

„Plăgile sunt minore, dar vor fi ţinuţi sub observare, pentru că sunt multe plăgi, sunt atinse tegumente şi ţesut subcutanat şi există risc de suprainfectare”, a precizat dr. Lokas Csaba.

Acesta a fost al doilea atac al urşilor din ultimele 24 ore, existând informaţii că alţi doi bărbaţi au fost atacaţi de urs sâmbătă, în zona Subcetate.

Numărul stricăciunilor provocate de urşi a crescut în ultima perioadă, cele mai frecvente atacuri fiind în lanurile de porumb, dar şi în stupinele sau livezile oamenilor.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Domokos László, a declarat anterior, pentru Agerpres, că aceste atacuri au luat amploare imediat după coacerea porumbului pentru siloz, care reprezintă o atracţie pentru urşi, întrucât are un miros plăcut, se găseşte din belşug şi animalul nu trebuie să depună un efort prea mare pentru a-l culege.

De la începutul anului s-au înregistrat în Harghita 201 cazuri de stricăciuni provocate de animalele sălbatice, în 80% dintre cazuri fiind vorba despre urşi.

Potrivit evaluării efectuate de Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, în pădurile din judeţ trăiesc între 900 şi 1.000 de urşi. (Gina Ştefan)

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.