Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Din raportul de activitate al SJA Harghita pe primul trimestru al acestui an: patru foşti angajaţi ai Ministerului de Interne au fost condamnaţi de către instanţele de judecată | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Din raportul de activitate al SJA Harghita pe primul trimestru al acestui an: patru foşti angajaţi ai Ministerului de Interne au fost condamnaţi de către instanţele de judecată
Din raportul de activitate al SJA Harghita pe primul trimestru al acestui an: patru foşti angajaţi ai Ministerului de Interne au fost condamnaţi de către instanţele de judecată

Din raportul de activitate al SJA Harghita pe primul trimestru al acestui an: patru foşti angajaţi ai Ministerului de Interne au fost condamnaţi de către instanţele de judecată

În primul trimestru, Serviciul Judeţean Anticorupţie Harghita a mai soluţionat 10 petiţii şi a emis rechizitorii în 4 dosare, fiind trimise în judecată 6 persoane din cadrul ministerului sau din afara lui

În cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural, care a avut loc luni, subcomisar de poliţie Corina Olimpia Trandafir a prezentat o sinteză a activităţii Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Harghita în primul trimestru al acestui an.

Cea mai importantă activitate a serviciului – preciza aceasta – este prevenirea, în acest scop fiind organizate şi realizate, în acest an, 23 de activităţi de informare anticorupţie în cadrul structurilor teritoriale componente Ministerului Afacerilor Interne. La aceste activităţi au participat peste 500 de cadre, 80 deţinând funcţii de conducere. În acelaşi timp, au fost realizate 3 activităţi de instruire, urmând ca acestea să continue pe parcursul anului cu personalul nou încadrat în structurile ministerului în perioada 2016-2017.

Din zece petiţii soluţionate, trei au dus la întocmirea de dosare penale

Subcomisar de poliţie Corina Olimpia Trandafir preciza că în urma întocmirii rechizitoriilor de către unităţile de Parchet competente sau a pronunţării hotărârilor de condamnare definitivă, în acest an, au fost înregistrate două incidente de integritate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita şi a fost efectuată o vizită de evaluare la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi pentru o hotărâre de condamnare pronunţată anul trecut.

Totodată, au fost soluţionate 10 petiţii, după cum urmează: 3 prin declinarea competenţei către unităţile de Parchet şi care au dus la înregistrarea de dosare penale, două au fost înaintate altor instituţii publice spre competentă soluţionare, iar 4 au fost clasate.

În ceea ce priveşte soluţiile dispuse de unităţile de Parchet în cauzele în care ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Harghita au fost delegaţi să efectueze acte de urmărire penală, au fost emise rechizitorii în 4 dosare, fiind trimişi în judecată 3 funcţionari MAI şi 3 persoane din afara ministerului. Fiind urmărită finalitatea cazurilor instrumentate şi soluţionate de procurori prin sesizarea instanţelor de judecată, s-a constatat pronunţarea, în primul trimestru al acestui an, a 4 hotărâri de condamnare, dintre care două au rămas definitive, fiind condamnate un număr de 5 persoane, dintre care patru foşti funcţionari ai ministerului. (Liviu Câmpean)

Cazuri

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a unui fost agent de poliţie în cadrul IPJ Harghita – Serviciul Rutier (P.I.), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi a lui G.A., pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

În fapt, fiind în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, agentul de poliţie l-a oprit în trafic pe conducătorul auto G.A., ocazie cu care nu a constatat săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier şi a aplicat pentru contravenient o sancţiune complementară în alte limite decât cele legale.

∗∗∗

În ultima zi a lunii ianuarie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a inculpatului F.C.G., agent şef adjunct de poliţie în cadrul IPJ Harghita – Poliţia Oraşului Borsec, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (14 acte materiale).

În fapt, agentul de poliţie a efectuat personal sau prin persoane interpuse operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia de poliţist, oferind contra-cost material lemnos, materiale de construcţii, dar şi activităţi de agrement, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material necuvenit.

∗∗∗

Pe 14 februarie, magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au dispus condamnarea definitivă a inculpatului B.M. la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari, din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, sub forma participaţiei improprii.

La data săvârşirii faptelor, inculpatul B.M. avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciară, cu gradul profesional de comisar şef, deţinând funcţia de şef al Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita – Poliţia Municipiului Topliţa.

În fapt, în luna februarie 2007, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Harghita a emis un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha şi 4.700 mp teren cu vegetaţie forestieră, situat pe raza localităţii Topliţa. Între moştenitori a intervenit un acord de vânzare a masei lemnoase de pe terenul respectiv, sens în care inculpatul B.M. şi tatăl acestuia şi-au manifestat intenţia de a achiziţiona suprafaţa de pădure, încheindu-se o convenţie în acest sens.

În prima parte a lunii martie 2007, inculpatul s-a deplasat împreună cu şeful echipei de exploatare pentru a indica suprafaţa de teren de pe care urma să exploateze materialul lemnos, creându-i o prezumţie falsă că exploatarea ar fi legală, idee întărită şi de calitatea de ofiţer de poliţie pe care o avea la data respectivă. La solicitarea inculpatului, lucrătorii forestieri au exploatat un volum de 505,832 mc, dintre care 437,905 mc răşinoase şi 67,927 mc foioase, care corespunde unui număr de 304 arbori pe picior, iar valoarea prejudiciului cauzat este în sumă de 91.666 lei.

∗∗∗

Magistraţii Tribunalului Harghita au dispus condamnarea inculpatului A.B. la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Totodată, instanţa obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile şi confiscă de la A.B. suma de 50 de euro.

În fapt, în seara zilei de 4 iulie 2015, agentul de poliţie F.M. din cadrul IPJ Harghita – Poliţia Staţiunii Băile Tuşnad a oprit în trafic autoturismul condus de către inculpat întrucât prezenta o defecţiune la sistemul de iluminare. În urma verificărilor specifice efectuate, poliţistul a constatat că inspecţia tehnică periodică a autoturismului şi poliţa de asigurare obligatorie RCA, precum şi cartea de identitate a inculpatului erau expirate.

Pentru a aplica sancţiuni mai blânde faţă de contravenţiile constatate, A.B. i-a oferit poliţistului suma de 50 de euro, bani aşezaţi între plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.