Din nou la festival! | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 21 octombrie 2020
Home » Cultură » Din nou la festival!
Din nou la festival!

Din nou la festival!

În cadrul proiectului „Investim în viitorul tău” (proiect selectat în cadrul Programului Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională) vizând „Promovarea Brandului Turistic al României”, Autoritatea Naţională pentru Turism a deschis „Calendarul sărbătorilor satului românesc” la Palanca, judeţul Bacău, în 4 mai 2014, în cadrul Festivalului „Moldova Veche”, ediţia I.

În acest proiect este inclusă şi comuna Tulgheş, iar Ansamblul Artistic de Amatori „Plaiuri Tulgheşene” a fost desemnat să reprezinte comuna la acest festival, la care au mai participat localităţile: Cârlibaba, Ciocăneşti, Poiana Stampei, Tulgheş şi Palanca (gazdele).

Fiecare localitate a avut la dispoziţie un stand în care şi-a amenajat propria expoziţie cu articole tradiţionale meşteşugăreşti şi culinare. Tulgheşul a avut cusături şi ţesături (ştergare, plocoveţe, carpete etc.); dintre cele culinare au fost prezentate pasca, cozonacul cu mac şi ouăle înflorate (fiind perioada post-pascală, am considerat nimerit să servim vizitatorii standului cu aceste delicatese). Au avut mare succes. S-a mâncat tot, cu mare poftă. Articolele de artizanat au fost trimise de meşterii populari Ungureanu Eugenia şi Dacău Anuţa, iar pasaca, ouăle şi cozonacii au fost făcute la Rezu-Mare de subsemnata.

Gazdele au avut grijă ca musafirii să se simtă bine şi confortabil. Efortul le-a fost cu atât mare cu cât toată ziua a turnat cu găleata şi numai ei, săracii, or fi ştiut câte emoţii au avut din această cauză. Totuşi, cu toată ploaia, am avut spectatori care, cu stoicism, au stat sub umbrele şi ne-au aplaudat.

Era înserat când am ajuns la Tulgheş. Bineînţeles că am venit cu diploma şi insignele festivalului. Ele ne vor aminti în timp că am fost într-o zi ploioasă de mai la un festival etno-folcloric într-o localitate de interferenţă culturală, într-un peisaj de basm, unde, oricând, ne va face plăcere să revenim. Mulţumim tuturor celor implicaţi pentru oportunitatea  de a ne cunoaşte tradiţiile şi ţara, celor de la conducerea comunei. Lăsăm astfel şi noi un semn pe pânza vremii, să se ştie că şi la Tulgheş tradiţii au fost, sunt şi vor fi. Până avem bătrâni care ne arată şi copii dornici să înveţe, continuitatea tradiţiei este asigurată.

Lăcrămioara Pop, referent la Cămin Cultural Tulgheş

Comentarii:

comentarii

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.