duminică , 17 decembrie 2017
Home » Economic » Deturnarea retrocedărilor de către clasa politică a dus la învrăjbirea românilor
Deturnarea retrocedărilor de către clasa politică a dus la învrăjbirea românilor

Deturnarea retrocedărilor de către clasa politică a dus la învrăjbirea românilor

Românii au început să creadă că ideea retrocedării proprietăţilor a apărut din interesele meschine ale politicienilor de a-i zeciui şi jecmăni ulterior pe foştii proprietari. Însă retrocedarea, aşa greu cum s-a născut şi aşa cum ar trebui să se înfăţişeze astăzi, a izvorât din nevoi economico-sociale şi naţionale, consfinţind şi ducând la ultimele sale consecinţe o normă de drept dictată de conştiinţa naţională: repararea crimelor regimului comunist.

Coruperea sistemului administrativ de restituire a proprietăţilor a dat prilejul acaparării pământului, cu precădere, tocmai de către cei care au contribuit cel mai mult la decăderea societăţii româneşti: politicienii.

Pădurile, păşunile, terenurile agricole nu mai pot fi considerate o rentă pentru clientela partidelor politice, pentru o categorie de cetăţeni care au cu totul altă ocupaţie decât cultura pământului, respectiv traficul de teritoriu.

O revoltă morală a cuprins satele noastre, întreaga societate, astfel încât acum majoritatea românilor au ajuns să privească cu suspiciune chiar ideea de restitutio in integrum.

Societăţi de investiţii, intermediari şi procuratori, structuraţi în reţele de crimă organizată, cu încălcarea prevederilor legale, se instalează ca un „cui al lui Pepelea” în gospodăria locală a satelor de munte, astfel încât se desfiinţează componenţa de omogenitate socială a proprietăţii. Astfel s-a ajuns ca societăţile şi speculanţii satelor să imprime obştilor şi composesoratelor un caracter mercantil, de stoarcere a veniturilor momentane prin distrugerea pădurilor colectivităţilor în dauna generaţiilor viitoare.

În ciuda numeroaselor sesizări, Parlamentul nu a avut nici o reacţie legislativă pentru protecţia interesului naţional; mai mult, s-au găsit printre ei numeroase „cozi de topor” care au avut iniţiative legislative prin care să se vândă ceea ce niciodată nu a fost de vânzare: comunităţile istorice de proprietari.

De 24 de ani, peste dreptul de proprietate forestier, privat sau de stat, s-a instaurat omul politic ca jupân al pădurilor, care şi-a arogat posibilitatea ca, după voinţa sa, să le conserve sau să le distrugă, conform unui principiu aplicat în toată economia: o naţiune e stăpână să perfecţioneze sau să deterioreze ţara în care trăieşte!

De 24 de ani nimeni nu a avut curajul să ia măsuri drastice pentru ca personalul silvic să facă mai multă administraţie şi mai puţină politică. Proprietarii de păduri şi păşuni din România solicită măsuri determinante pentru ca politica să dispară din sectorul silvic, din activitatea de retrocedare, iar pădurile să fie cruţate, bine administrate şi să se facă dreptate tuturor.

Conform statisticilor oficiale din anii 1922, 1934 sau 1938, proprietatea forestieră a Statului Român era de aproape 2 milioane de hectare pădure (1.853.776 ha în 1922, 1.979.039 ha în 1934, 1.875.690 ha în 1938 – 1.979.039 ha împreună cu golurile de munte, poienile şi terenurile neproductive). La 31.12.2013, proprietatea publică a Statului Român însuma 3.227.907 ha teren forestier. Mai sunt de retrocedat peste 1.200.000 hectare teren forestier, suprafaţă care reclamă şi justifică o regândire fundamentală a procedurilor de finalizare a retrocedărilor.

Retrocedarea pădurilor, păşunilor, terenurilor agricole trebuie să ajungă la recrearea drepturilor individuale, care sunt cheagul oricărei asociaţii durabile, agricole sau forestiere.

Reconstituirea dreptului de proprietate trebuie să fie integrată economic, adică cel căruia i se retrocedează pădurea trebuie să aibă posibilitatea de a-şi valorifica, în mod legal, produsele terenului forestier.

Prin retrocedare nu numai că nu trebuie micşorată producţia, balanţa economică a ţării, ci dimpotrivă, asigurată şi potenţată, orice reformă fiind fatal condamnată dacă prin ea societatea se pune în deficit.

Este momentul ca legiuitorul să încerce să rezolve punctul nodal al problemei retrocedării: procedura administrativă de soluţionare a cererilor trebuie modificată, componenţa comisiilor trebuie modificată şi ea, astfel încât nu politicul să decidă soarta proprietarilor şi a proprietăţii.

Până în 1945 comisiile de reformă agrară erau conduse de judecători. Eficienţa acestor comisii conduse de judecători a fost demonstrată statistic: din 1921 până în 1926, în şase ani, au fost expropriate 6.055.864 hectare, au fost împroprietăriţi 1.368.978 săteni cu 3.629.809 hectare, suprafaţa de 2.426.055 hectare fiind afectată izlazurilor şi pădurilor comunale, în completarea păşunilor şi pădurilor composesorale.

Pentru finalizarea retrocedărilor judecătorii specializaţi în fond funciar vor trebui detaşaţi pentru a conduce şi a tranşa problemele – formarea profesională şi moralitatea magistratului sunt, cel puţin pentru proprietari, garanţii incomparabile cu „neutralitatea” omului politic.

Consolidarea democraţiei, pe lângă independenţa justiţiei, trebuie să ducă neapărat şi la recunoaşterea unui alt element fundamental pe care Statul Român trebuie să se sprijine: proprietatea privată.

Din acest proprietar – producător de bogăţie în familie, în comunitatea locală, plătitor de impozite, izvor de împrospătare a clasei politice – o politică de stat chibzuită ar trebui să-l facă miezul prosperităţii naţionale.

Bogdan Ioan TODORAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*