miercuri , 18 octombrie 2017
Home » Agricultură/Ecologie » Despre urşi şi vânători (I)
Despre urşi şi vânători (I)

Despre urşi şi vânători (I)

În data de 14 septembrie a avut loc o întâlnire a membrilor Clubului Vânătorilor Silvicultori din Harghita. Clubul este de fapt o asociaţie care are ca obiectiv, aşa cum este consemnat în statutul ei: conservarea biodiversităţii şi protecţia faunei de interes cinegetic, precum şi a mediilor naturale de dezvoltare a acesteia, prin vânătoare sportivă practicată în mod durabil, ca formă de odihnă activă şi de petrecere a timpului liber de către membrii săi. În mod evident pentru a se realiza obiectivul menţionat este nevoie de bani, care pot proveni, aşa cum tot în statutul clubului se consemnează, din cotizaţii, donaţii, subvenţii, sponsorizări, venituri din activităţi economice desfăşurate cu caracter suplimentar şi alte surse de venituri în condiţiile legii.

Din toate sursele de venituri menţionate, acestea se obţin în realitate în primul rând din cotizaţiile celor mai bine de 60 de membri ai clubului (dintre care un sfert sunt pensionari). Referitor la donaţii şi subvenţii, acestea nu pot fi luate în considerare întrucât au un caracter ocazional şi imprevizibil ca de fapt şi sponsorizările, care practic nu mai există pentru că nimeni nu prea mai are curajul să le facă din motive cunoscute şi pe care nu are nici un sens să le comentăm. Referitor la alte surse de venituri, acestea ar trebui inventate întrucât în prezent ele nu există. Mai rămân activităţile economice care sunt de fapt vânatul şi vânătoarea. Mai pe înţelesul tuturor, este vorba despre valorificarea cotelor de vânat ce se atribuie pentru unele din cele peste 15 specii de interes cinegetic ce habitează în cele două fonduri de vânătoare pe care clubul le are în gestiune. În mod normal, membrii clubului ar trebui să beneficieze în mod direct de pe urma vânatului, care poate fi recoltat conform cotelor atribuite. Dar, din păcate, acesta rămâne un deziderat, întrucât membrii clubului sunt nevoiţi să-şi vândă acest drept, pentru că banii din cotizaţii nu sunt suficienţi achitării diverselor speţe asumate prin contractul de luare în gestiune a celor două fonduri de vânătoare.

Datorită suprapopulării, urşii încep să devină un adevărat pericol social

Una din speciile de vânat care pot contribui cel mai convenabil din toate punctele de vedere la echilibrarea balanţei de venituri şi cheltuieli a clubului a fost şi este ursul. Din păcate, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a anulat cotele de recoltă la urşi şi pe cale de consecinţă a sistat vânarea lor. Măsura a fost luată fără nici o analiză prealabilă a consecinţelor ce vor decurge din aceasta. Autoritatea menţionată, pur şi simplu a reacţionat printr-un reflex condiţionat la o campanie mediatică declanşată de unele grupuri de ecologişti, sprijiniţi de o bună parte a mediei.

Participanţii la întrunire, în unanimitate, şi-au exprimat cu indignare părerea că această măsură este una abuzivă în contextul în care urşii, datorită suprapopulării, încep să devină un autentic pericol social. Cu privire la soluţia relocării urşilor din zonele suprapopulate în altele mai puţin populate s-a afirmat că metoda este ineficientă şi chiar păguboasă. În schimb, s-a discutat despre relocarea urşilor excedentari în alte habitate din afara României în ţările europene din care au dispărut. S-a sugerat ca organizaţiile care s-au declarat ca fiind împotriva vânării urşilor excedentari să se implice şi să iniţieze un program european de repopulare cu urşii excedentari din ţara noastră a unor habitate din ţările europene din care aceştia au dispărut. S-a considerat că ideea este demnă de a fi reţinută şi să fie sugerată forurilor centrale. S-ar putea realiza astfel proiecte europene de relocare a urşilor din zonele excedentare, în care să fie implicate prin asocierea lor organizaţii ecologiste din ţara noastră şi din ţările de unde specia a dispărut. În felul acesta, prin proiecte ecologiste transnaţionale s-ar rezolva simultan atât problema excedentului de urşi din România, cât şi repopularea habitatelor europene din care această specie în decursul timpului a dispărut. Bineînţeles că urşii capturaţi în vederea relocării ar trebui decontaţi gestionarilor fondurilor de vânătoare de pe care provin, ca şi cum aceştia ar fi fost vânaţi. În felul acesta s-ar echilibra balanţa de venituri şi cheltuieli a asociaţiilor vânătorilor de pe care s-au capturat urşii respectivi.

Anularea cotelor de recoltă pentru urşi s-a luat pe argumente emoţionale, sentimentale şi politice specifice acţiunilor de manipulare

Adunarea membrilor Clubului Vânătorilor Silvicultori s-a încheiat într-o notă de nemulţumire generală indusă de modul necugetat în care factorii de decizie aduc hotărâri nedocumentate în domeniul gestionării faunei sălbatice. Concluzia a fost că la baza hotărârii luate au stat doar argumente emoţionale, sentimentale şi politice specifice acţiunilor de manipulare, ignorându-se la luarea deciziei orice cunoştinţe cu substrat ştiinţific sau din experienţa anilor precedenţi.

Analizând cu mai multă atenţie şi implicare problema atitudinii pe care trebuie s-o avem faţă de prezenţa urşilor în mediul nostru de viaţă, nu putem să nu ne punem întrebarea: cine şi mai ales cu ce scop a dorit să oprească vânarea urşilor? Întrebarea este firească în contextul în care de mai bine de 30 de ani s-au aprobat cote anuale de recoltă, iar efectivele de urşi în loc să scadă au crescut îngrijorător de mult. Viaţa ne învaţă că în orice activitate cineva trebuie să câştige ceva şi altcineva trebuie să piardă ceva. La prima vedere se pare că în acest caz au pierdut vânătorii. Trebuie văzut şi cine şi ce a câştigat în contrapartidă, întrucât nimeni nu depune vreun efort, fără a avea un folos cât de mic de pe urma travaliului său.

Pornind de la discuţiile ce au avut loc la întâlnirea membrilor Clubului Vânătorilor Silvicultori din Harghita, vom face în continuare o expunere exhaustivă a unei posibile strategii logice şi raţionale de gestionare a efectivelor de urşi din ţara noastră. Expunerea se bazează în primul rând pe legile obiective ale biologiei, dar şi pe rezultatul cercetărilor ştiinţifice şi a experinţei acumulate în decursul timpului în domeniul gestionării faunei sălbatice. Menţionăm că pentru o cât mai competentă documentare au fost consultate două lucrări de specialitate: BAZELE ECOLOGIEI GENERALE (Editura Ştiinţifică şi pedagogică – 1982) şi ECOETOLOGIA URSULUI BRUN DIN ROMÂNIA (Editura Ceres – 2010). Am menţionat cele două surse de documentare pentru ca în cazul când cei ce vor citi acest material vor dori să-şi aprofundeze cunoştinţele legate de problematica abordată, să poată să o facă. (Continuare în numărul următor)

Ion MICU

Comentarii:

comentarii

2 comments

  1. Nu mai omorâți ursii! Rezolvați sa ii exportăm și să fie repopulate zone din alte țări. Nici nu va dați seama ce bogăție reprezintă, vouă vă stă mintea numai la făcut bani din vanarea lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*