Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Este de ajuns să cumperi un singur ceas pentru a fi răpit de acest etos al orologeriei…
Originar din Brăila, absolvent de Istorie şi Filozofie la Universitatea Bucureşti, prof. Cristian Teleucă este în prezent stabilit în comuna Gălăuţaş şi predă filozofie la Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu din Topliţa. Una dintre marile sale pasiuni, pe lângă studiul istoriei şi filozofiei, este orologeria. În ultimii ani, prof. Teleucă a reuşit să adune câteva piese deosebite într-o mică colecţie de ceasuri vechi. Aceste ceasuri sunt fascinante prin design şi istoria proprie pe care fiecare o posedă. Mai multe veţi putea afla în continuare chiar de la colecţionar.
– De unde şi de când pasiunea pentru ceasuri vechi?
– Pasiunea pentru ceasuri a apărut pe fondul pasiunii pentru ţinuta clasică masculină, în special cea din anii ’30 ai secolului trecut. De la simplul costum format din sacou şi pantaloni ajungi la cel alcătuit din trei piese, anume din sacou, pantaloni şi vestă. Iar de la vestă până la ceasul de buzunar nu mai este decât un pas. Este de ajuns să cumperi unul singur pentru a fi răpit de acest etos al orologeriei.
– Această pasiune ţine şi de consideraţii filozofice legate de timp şi trecerea timpului?
– Absolut! În Aiax, Sofocle scrie că „timpul dezvăluie ce fusese ascuns, şi ascunde tot ce-n văzul tuturor a fost”. Aici este vorba despre ceea ce grecii numeau kayros, adică moment oportun, acel ceva ce nu numai că transgresa timpul liniar (analizat de Aristotel), dar care trimitea la măruntaiele timpului însuşi. Acest kayros se putea ivi mai ales din ograda a ceea ce elinii numeau techne, anume activitatea manuală sau meşteşugurile.
Deşi ceasul arată în mod analogic timpul, circularitatea prin intermediul căreia sunt dispuse numerele orare pe cadran arată un fapt fundamental: anume că deşi noi percepem timpul liniar şi ireversibil, trecerea pură şi simplă are dimensiunea infinităţii ca sumă permanentă de acum-uri. Cu alte cuvinte, dacă se poate vorbi despre o desfăşurare a timpului, atunci se poate face acest lucru din perspectiva unei permanenţe pure, a unei treceri originare care, deşi ea însăşi nu trece, pe toate le petrece. Pe scurt, ceasul, ca instrument, iese din temporalitate revelând însuşi faptul-de-a-fi-făcut ca mod al trecerii pure şi simple, ca modalitate a kayros-ului.
– Vorbiţi-ne despre colecţie. Ce piese conţine, câte la număr şi de unde le-aţi achiziţionat?
– Vedeţi dumneavoastră, o colecţie nu se defineşte neapărat prin numărul de obiecte care formează acea colecţie. Iar eu sincer nici n-aş numi-o colecţie, ci mai mult un soi de concursus, ceea ce pe latineşte s-ar tălmăci prin întâlnire, potrivire sau, gândind la cele spuse anterior despre kayros, prin întâlnire potrivită. Cam aşa aş numi ceasurile pe care le deţin, ca pe o bună întâlnire cu vederea artizanului. De-a lungul vremii am deţinut mai multe ceasuri de buzunar, pe care însă le-am dat mai departe. Aceasta este o modalitate de a putea cumpăra în continuare piesele care te interesează, căci în timp un colecţionar îşi îmbogăţeşte cunoştinţele în materie de orologerie, chestiune care aduce cu sine conştientizarea importanţei pe care o au anumiţi fabricanţi în general şi anumite obiecte în particular.
Momentan deţin cam 20 de piese, mărci precum International Watch&Co Schaffhausen, Zenith, Elgin, Cyma Tavannes, LeCoultre&Cie, Patek Philippe, Hampden Watch&Co etc. Trebuie spus că acord o atenţie specială ceasurilor realizate de IWC (International Watch&Co Schaffhausen), companie a cărei piatră de temelie a fost pusă de către americanul Ariosto Jones. Sper ca în timp să ajung să deţin majoritatea calibrelor (tipurilor de mecanisme) ce au echipat ceasurile de buzunar realizate de IWC. Oricum, un iubitor de ceasuri trebuie să ia la un moment dat decizia de a restrânge aria obiectelor pe care le achiziţionează, căci e clar că nu poate cumpăra toate obiectele din lume. De obicei achiziţionez de la alţi colecţionari şi din surse online, încercând de fiecare dată să obţin cel mai bun preţ. Trebuie să adaug că achiziţionez aceste ceasuri şi pentru a le purta şi asorta unor ţinute, nu doar pentru a le păstra într-o colecţie.
– Care sunt criteriile după care achiziţionaţi un astfel de ceas? Ce vă atrage atenţia şi vă determină să-l alegeţi?
– Firma, calibrul, raritatea sau o anumită particularitate. De exemplu, pe ceasurile IWC cel mai întâlnit calibru este calibrul 52. Dar chiar şi aşa, e bine ca un colecţionar să deţină mai multe calibre 52, căci poţi găsi multe şi interesante variaţii în ceea ce priveşte finisajul mecanismului, ori prezenţa unui anumit tip de regulator, cum ar fi de pildă regulatorul tip melc (snail regulator) ş.a.m.d. Bineînţeles că la un ceas de buzunar interesează şi carcasa, persoana căruia i-a aparţinut ori dacă vine însoţit de cutia şi actele originale ce au însoţit ceasul în momentul în care a fost cumpărat de primul proprietar.
– Prezentaţi-ne trei dintre piesele dvs. preferate şi de ce le-aţi ales.
– Voi începe cu un Patek Philippe, cu o carcasă absolut fantastică realizată în tehnica niello, tip savonette (cu trei capace), din anul 1875, calibrul 19S, mecanism cilindru cu 10 rubine. Ceasului îi lipseşte bezelul şi are axul rupt. Altfel mecanismul este funcţional. Ceasul a fost pare-se vândut de un retailer evreu din München, a cărui firmă purta numele de Silberthau&Co. Din păcate, compania şi arhivele sale au fost distruse în vremea regimului nazist.
Acum ceva timp am luat legătura cu domnul Philip Poniz, unul dintre cei mai notorii cunoscători ai istoriei Patek, care mi-a scris un text amplu din care am ales sa redau câteva fragmente: „acesta este un Patek neobişnuit, fiind realizat în anul 1875, al cărui mecanism a fost realizat, începând cu schiţa, în fabrică. (…) Calibrul este 19S ce a fost lansat de Patek în ultima parte a anilor 1850. (…) Cea mai mare surpriză a acestui ceas e că face parte dintre cele câteva ceasuri de calibrul 19S echipate cu un mecanism mai ieftin, anume tip cilindru cu 10 rubine. De asemenea carcasa e neobişnuită. Mai cunosc încă alte două carcase Patek similare cu aceasta care încorporează acelaşi calibru, dintre care una se află la muzeul Patek Philippe. (…) Carcasa înnegrită şi cadranul negru sugerează că ceasul a fost comandat de către cineva aflat în doliu”.
Al doilea ceas despre care vreau să vorbesc este un Georges Joules Sandoz echipat cu un mecanism LeCoultre, cel mai probabil calibrul 9 negativ. Ceasul este o piesă destul de rară, căci au fost fabricate probabil sub 100 de bucăţi, toate destinate a fi acordate drept premiu pentru un concurs de tir din anul 1904 din St. Gallen, Elveţia.
Nu în ultimul rând, voi mai vorbi despre un IWC de buzunar din anul 1918. Ceea ce este interesant la el e faptul că unul dintre foştii proprietari a solicitat celor de la IWC un extras din arhiva lor. Trebuie spus că marile firme producătoare de ceasuri înregistrau pentru fiecare ceas vândut seria mecanismului şi a carcasei, numele persoanei care l-a cumpărat, retailer-ul care a vândut ceasul, data la care a fost vândut, tipul mecanismului, precum şi descrierea completă a carcasei. Ei, acestui ceas, unul dintre foştii proprietari i-a obţinut un extras din arhivă, iar în extras ni se spune că ceasul a fost cumpărat în data de 18 iunie 1918 din Strassbourg de la un retailer pe nume Deutel&Hirsch. Prin urmare acest ceas a fost vândut în toiul Primului Război Mondial, chestiune cât se poate de interesantă, căci nu poţi să nu te întrebi cum mai putea cineva în acele vremuri să cumpere ceasuri, mai ales că vorbim de un recul economic imens. Oricum, atunci când ajungi să ţii în mâini un asemenea ceas, te întrebi pe loc care o fi povestea aceluia care l-a cumpărat întâi şi a altora care l-au avut în posesie. Dar, din păcate, arhivele, deşi deţin numele cumpărătorului, refuză a ţi-l livra.
– Intenţionaţi să îmbogăţiţi continuu această mică colecţie?
– Bineînţeles! În fond, o colecţie se întregeşte în măsura în care cunoaşterea sporeşte. Pentru că, la urma urmei, o colecţie, la fel ca şi dorinţa ce-i premerge, capătă întruchipare abia atunci când este investită cu înţelesurile cunoaşterii. Altfel, dacă rămâne bazată doar pe simplul sentiment riscă să devină haotică, devenind astfel doar o grămadă de obiecte.
Cosmina Marcela OLTEAN
Foto: Cristian Teleucă
