Despre Şcoala „Teodor Chindea”, învăţătorul Vintilă Rusu şi muzeul şcolar din Voşlăbeni | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 noiembrie 2019
Home » Cultură » Despre Şcoala „Teodor Chindea”, învăţătorul Vintilă Rusu şi muzeul şcolar din Voşlăbeni
Despre Şcoala „Teodor Chindea”, învăţătorul Vintilă Rusu şi muzeul şcolar din Voşlăbeni

Despre Şcoala „Teodor Chindea”, învăţătorul Vintilă Rusu şi muzeul şcolar din Voşlăbeni

Marţi, la Şcoala „Teodor Chindea” din Voşlăbeni a avut loc un dublu eveniment: inaugurarea muzeului şcolar şi lansarea unei monografii a instituţiei de învăţământ

În lumea oamenilor de cultură, a celor care activează în diferite instituţii, este obiceiul ca atunci când se găseşte un document care i-ar putea folosi altcuiva să-i fie trimis pentru valorificare. Aşa s-a întâmplat şi cu povestea acestei cărţi apărute în această săptămână.

Cercetătorul bucureştean Alin Spânu, „un prieten al zonei noastre – după cum îl numea dr. Costel Lazăr – participant neobosit la manifestările ştiinţifice organizate atât la Topliţa, cât şi la Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Covasna, Bilbor sau în alte locuri”, a găsit în arhivele pe care le studiază Monografia şcoalei primare de stat din Voşlăbeni-Ciuc a învăţătorului Vintilă Rusu. Cu prima ocazie, acum jumătate de an, la Colocviile Naţionale „O.C. Tăslăuanu”, care se ţin la Bilbor, cercetătorul bucureştean i-a adus lui Costel Lazăr fotocopiile monografiei. În acel moment s-a gândit cum poate valorifica acele documente primite. A luat legătura cu directoarea şcolii din Voşlăbeni, cu Alexandra şi Bogdan Ţifrea (nepoţii lui Vintilă Rusu) şi împreună s-au gândit să depună un proiect la Consiliul Judeţean Harghita pentru a scoate o lucrare şi a amenaja un colţ muzeal. Şi, astfel, pe 15 octombrie, data finală a proiectului, a avut loc lansarea cărţii Şcoala „Teodor Chindea” din Voşlobeni – repere monografice, lucrare semnată de Lazăr Costel-Cristian şi Vintilă Rusu (1905-1990).

Dr. Costel Lazăr, care este şi directorul Centrului Cultural Topliţa, spunea că monografia scrisă în acea perioadă de învăţătorul Vintilă Rusu era o lucrare de grad. Iar cea apărută în această săptămână „nu se vrea o prezentare exhaustivă, nu are cum să fie. M-am oprit şi eu cu studiul introductiv la anul ’47, aşa cum s-a oprit şi Vintilă Rusu, urmând ca, pe viitor, poate altcineva să continue cu monografia şcolii şi a învăţământului din Voşlăbeni”.

„Am crezut de cuviinţă să pun în circulaţie acest manuscris al învăţătorului Vintilă Rusu atât pentru valoarea sa documentară, dar mai ales ca o recunoaştere post-mortem a contribuţiei sale la educaţia atâtor generaţii de copii din Voşlobeni. (…) Am ales să prezint monografia în transcriere, dar în paralel cu fotocopiile manuscrisului original, atât pentru frumuseţea sa grafică, a scriiturii în sine, dar şi pentru o mai uşoară parcurgere de către cititor. (…) Am păstrat în general exprimarea originală a autorului, pentru farmecul limbii şi pentru introducerea în atmosfera epocii”, spunea profesorul de istorie dr. Costel Lazăr în Cuvântul înainte din volum.

Cartea, finanţată în mare parte de Consiliul Judeţean Harghita, a apărut la Editura Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, astfel că, la evenimentul din această săptămână, nu putea lipsi dr. Ioan Lăcătuşu, prezent atât în calitate de om de cultură, cât şi din partea editorului.

Vorbind despre structura cărţii, acesta spunea că lucrarea se compune din două părţi distincte: prima parte este redactată de Costel Cristian Lazăr şi cuprinde Cuvânt înainte, câteva repere istorice privind localitatea Voşlăbeni, urmate de consideraţii privind situaţia învăţământului din comună până în anul 1947, precum şi 10 anexe; în partea a doua este redată Monografia şcoalei primare de stat din Voşlobeni-Ciuc, redactată de învăţătorul Vintilă Rusu în anul 1947. Postfaţa aparţine nepoţilor învăţătorului Vintilă Rusu – Alexandra şi Bogdan Ţifrea.

„În capitolul Repere istorice privind localitatea Voşlobeni – continua Ioan Lăcătuşu – sunt prezentate succint principalele surse istorice: cronici, conscripţii, recensăminte, surse care vorbesc pe de o parte de dăinuirea acestei insule de români înconjurată de populaţie secuiască, iar pe de altă parte de asaltul permanent al procesului de maghiarizare, mai ales începând cu mijlocul secolului al XIX-lea.

(…) În capitolul Consideraţii privind situaţia învăţământului din Voşlobeni, până în anul 1947, este făcută prezentarea situaţiei şcolii româneşti, în strânsă legătură cu specificul fiecărei perioade: până la Marea Unire (când învăţământul a fost exclusiv confesional, întreţinut de comunitatea locală), perioada 1940-1945 şi perioada de început a regimului comunist. Sunt prezentate, pe bază de document, consecinţele aplicării Legii Appony şi a înfiinţării Vicariatului Secuimii din cadrul Episcopiei de Hajdu-Dörög, dar şi mutaţiile profunde din viaţa comunităţii româneşti din Voşlobeni, inclusiv a şcolii din localitate, în perioada interbelică”.

În monografie este redată viaţa şcolii din Voşlăbeni, cu fluctuaţia mare a cadrelor didactice, dar şi buna pregătire profesională a acestora, cea mai bună dovadă fiind „numărul minim de analfabeţi existenţi în această comună, în generaţia de după Primul Război Mondial”.

O familie de dascăli

Postfaţa cărţii a fost scrisă de nepoţii celui care a realizat Monografia şcoalei primare de stat din Voşlobeni-Ciuc: Alexandra Maria şi Bogdan Romulus Ţifrea, cei doi reuşind să-i facă cunoştinţă cititorului cu cel care a fost învăţătorul Vintilă Rusu. Dar, aşa cum spunea Ioan Lăcătuşu, pe lângă faptul că textul din Postfaţă prezintă biografiile Eugeniei şi a lui Vintilă Rusu, este un text „emoţionant şi plin de afectivitate”.

Cei doi şi-au intitulat Postfaţa FAMILIA VINTILĂ ŞI EUGENIA RUSU din Voşlobeni – o familie de dascăli în memoria comunităţii, iar încă de la începutul acesteia menţionează că „Eugenia şi Vintilă Rusu, doi oameni care pentru noi au fost mai mult decât simpli dascăli… au fost bunicii noştri, cei care ne-au vegheat şi călăuzit primii paşi, cei care prin tot ceea ce au făcut ne-au învăţat că viaţa e un lung şir de provocări cărora trebuie să le faci faţă cu credinţă, demnitate şi respect.

Bunicii noştri. O familie de dascăli, care au slujit învăţământul românesc o viaţă de om, timp de 80 de ani …45 bunicul şi …35 bunica”.

Din această biografie, cititorul mai află faptul că bazele învăţământului în Voşlăbeni au fost puse de Nicodim Rusu, tatăl lui Vintilă Rusu.

Al cincilea născut în familia învăţătorului Nicodim Rusu, Vintilă a urmat şcoala elementară în comuna natală, sub îndrumarea tatălui său, după care a frecventat cursurile Şcolii Normale de Învăţători de la Blaj, pe care a absolvit-o în promoţia 1924-1925.

Predă, cu o scurtă perioadă de întrerupere între 1928-1929, când îşi satisface stagiul militar obligatoriu, la şcoala din cătunul Chindeni până în anul 1937, an în care cătunul Chindeni a fost alipit comunei Voşlobeni cu tot cu şcoală şi învăţător.

În 1940, în vremurile tulburi ale războiului şi o dată cu Dictatul de la Viena, perioadă în care, în zonă, prezenţa intelectualităţii româneşti nu era dezirabilă, învăţătorul Vintilă Rusu se vede nevoit să se refugieze pe plaiurile natale ale părinţilor, respectiv ale mamei sale, în comuna Făget din judeţul Alba.

După ce cea de-a doua conflagraţie mondială ia sfârşit, se întoarce în satul natal, atât de drag lui şi pe care nu l-a uitat niciodată şi, începând cu toamna lui 1945 îl regăsim ca învăţător la şcoala din comuna Voşlobeni, alături de soţia sa Eugenia Rusu, care era conducătoare de grădiniţă – titulatura vremii pentru educatoare.

Până la pensionare (Vintilă Rusu în 1970, Eugenia Rusu în 1973), se implică în continuare în activitatea culturală a comunei, dar mai ales în munca de la catedră, unde pun bazele formării pentru multe generaţii de elevi, care astăzi sunt personalităţi şi oameni de nădejde în comunitate.

Voşlăbeni – un cuib de cultură şi învăţătură românească

La evenimentul de inaugurare a Muzeului Şcolar „Vintilă Rusu” şi lansării cărţii Şcoala „Teodor Chindea” din Voşlobeni – repere monografice, găzduit de Şcoala Gimnazială „Teodor Chindea”, au participat Jean-Adrian Andrei – prefectul judeţului Harghita, Cristinel Glodeanu – inspector şcolar general adjunct, Elena Mîndru – inspector şcolar, Ion Proca – consilier judeţean, Ilie Şandru – scriitor, Gligore Vizoli – preot, Mihai Suciu – profesor care a predat atât la şcoala din comună, timp de 5 ani, cât şi la facultate – dar şi localnici ori fii ai satului care astăzi sunt mutaţi în alte părţi. Gazdele evenimentului au fost Georgeta Bucur – directoarea Şcolii Gimnaziale „Teodor Chindea” şi Mihai Tinca – primarul comunei Voşlăbeni.

Aproape toţi au vorbit despre Vintilă Rusu şi despre învăţământul românesc din Voşlăbeni, despre statutul pe care comuna l-a avut de-a lungul timpurilor.

Jean-Adrian Andrei spunea că „de fiecare dată când discutăm despre păstrarea identităţii noastre în această zonă, de conservare a valorilor noastre, în calitate de păstrători ai acestora, trebuie să ne gândim că acestea trebuie să le imortalizăm şi să le eternizăm. (…) Privilegiul nostru, astăzi, este de a fi făptaşi şi a fi martori acestor lucruri şi nu putem să-i avem pe aceşti oameni doar în memoria noastră, ci, aşa cum spuneam, trebuie să-i şi imortalizăm şi iată că, astăzi, inaugurăm acest muzeu extrem de important. Cinstim memoria unui dascăl, Vintilă Rusu, care prin spiritul şi contribuţia lui la scrierea comunităţii voşlobănene a făcut ca această comunitate de români să fie respectată, ca un loc care a dat oameni de valoare”.

Cristinel Glodeanu afirma că inaugurarea şi, practic, existenţa unui muzeu şcolar în cadrul căruia să existe simboluri ale identităţii noastre sunt „lucruri care ar trebui să se întâmple în fiecare unitate de învăţământ şi îndemn pe această cale atât directorii de şcoli, dar şi reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita, ai consiliilor locale, să sprijine aceste activităţi”.

Mihai Tinca amintea că „Voşlăbeniul este o comunitate românească din sudul depresiunii Giurgeu, care a dăinuit prin oameni vrednici, harnici şi prin dârzenia lor. În această localitate a fost şi un cuib de cultură şi învăţătură românească, ceea ce a făcut ca să existăm noi astăzi, cu identitatea pe care o avem şi nu cu alte nume. Aceşti învăţători, dascăli, preoţi, care au fost în decursul timpului în această localitate, sunt, de fapt, rădăcinile noastre în acest loc, prin care am crescut noi toţi”.

Elena Mândru afirma că „sper şi mă îngrijesc ca acest eveniment să nu fie singular, să-l multiplicăm la nivelul judeţului Harghita în comunităţile noastre şi fiecare şcoală, mai devreme sau mai târziu, să aibă o monografie şi un muzeu al şcolii. Aşa vom putea demonstra că aici suntem de multă vreme, că şcoala românească dăinuie pe aceste meleaguri”.

Ion Proca, în calitate de reprezentant al instituţiei care a finanţat cartea, promitea că va oferi „susţinere permanentă a proiectelor culturale ale comunităţii româneşti din judeţul Harghita”. De altfel, el a precizat că, de mai mulţi ani, la nivelul consiliului judeţean există un buget separat pentru proiectele româneşti „aşa încât să nu se piardă în marea de finanţări pe proiecte culturale. E o sumă care se stabileşte şi care e apărată, cât putem, în fiecare an pentru acest tip de proiecte”.

Un muzeu care a primit şi suflet

Muzeul din cadrul şcolii din Voşlăbeni exista de mai mult timp, dar în această săptămână a primit şi sufletul de care avea nevoie, cum spunea directoarea instituţiei de învăţământ.

Vorbind despre muzeul inaugurat, Georgeta Bucur amintea că acesta are o istorie de peste 10 ani. „Este vorba de un proiect finanţat în 2005 de către Banca Mondială, care a avut drept titlu Să ştiu tot despre comunitatea mea, în care am angrenat elevii şcolii noastre şi astfel am ajuns în posesia unor obiecte deosebite, care sunt o fărâmă de cultură, de tradiţie şi care în ultima vreme au fost completate cu câteva obiecte care au aparţinut învăţătorului Vintilă Rusu”.

Astfel, continua directoarea şcolii, „pentru că există trup şi suflet, muzeul nostru avea un trup şi acum i-am dat un suflet, iar acesta se numeşte Vintilă Rusu”.

„Cele mai valoroase obiecte din cadrul muzeului sunt cele care s-au născut prin munca intelectuală a voşlăbenenilor – spunea Georgeta Bucur. În muzeu găsim şi foarte multe volume ai căror autori sunt voşlăbeneni cu adevărat. Aş alătura şi obiectele domnului învăţător, obiecte care demonstrează că a avut o activitate didactică şi sunt unele unelte ale domnului învăţător: stiloul, ochelarii, un mic caiet de însemnări pentru lecţiile elevilor şi aşa mai departe”.

Arhivă foto

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

 

 

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.