Despre gestionarea deşeurilor în judeţ: Depozitul de deşeuri de la Cekend, singurul conform din judeţ, umplut în proporţie de 90% | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 14 noiembrie 2019
Home » Societate » Despre gestionarea deşeurilor în judeţ: Depozitul de deşeuri de la Cekend, singurul conform din judeţ, umplut în proporţie de 90%
Despre gestionarea deşeurilor în judeţ: Depozitul de deşeuri de la Cekend, singurul conform din judeţ, umplut în proporţie de 90%

Despre gestionarea deşeurilor în judeţ: Depozitul de deşeuri de la Cekend, singurul conform din judeţ, umplut în proporţie de 90%

Firma care deţine depozitul a obţinut o nouă autorizaţie integrată de funcţionare, după ce în acest an a expirat cea veche. Pe de altă parte, centrul de gestionare a deşeurilor de la Remetea, realizat din fonduri europene şi inaugurat oficial în 2016, încă este nefuncţional şi se pare că aşa va rămâne cel puţin pentru încă şase luni; depozitul de pe Platoul Cekend se preconizează că va mai putea prelua deşeurile din judeţ, deocamdată, până la sfârşitul anului

Directorul executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Harghita, Domokos László, a explicat că, în acest an, autorizaţia de mediu integrată a singurului depozit conform normelor Uniunii Europene din judeţ, cel de pe Platoul Cekend, din Odorheiu Secuiesc, a expirat. Dar firma care deţine depozitul, RDE Harghita SRL, a făcut toate demersurile, a depus toate documentele şi a obţinut autorizaţia de mediu integrată pentru depozitul de la Cekend, având condiţia obţinerii vizei anuale. De asemenea, dacă intervin schimbări în funcţionarea depozitului, firma trebuie să notifice APM Harghita.

Potrivit directorului executiv al APM Harghita, în momentul de faţă, la depozitul de la Cekend se lucrează la o instalaţie de purificare a apei, a levigatului. Aceasta în condiţiile în care au fost probleme, deoarece cantitatea de levigat era prea mare şi s-a scurs în râul din apropiere. „Tot timpul sunt în construcţie, în dezvoltare”, a precizat directorul APM Harghita.

De asemenea, la acest depozit se mai doreşte introducerea unei linii de sortare selectivă a gunoiului menajer. Şi mai există intenţia de a se introduce o instalaţie de valorificare a plasticului. „Toate aceste modificări, care se fac ulterior emiterii autorizaţiei de mediu, trebuie notificate agenţiei pentru protecţia mediului şi noi trebuie să decidem dacă este o schimbare majoră şi atunci se trece la revizuirea autorizaţiei de mediu sau la o nouă autorizaţie integrată”, a spus Domokos László.

Directorul APM Harghita a declarat că depozitul de la Cekend a fost proiectat pentru patru celule. Până în prezent, primele două celule s-au umplut în proporţie de 90%, astfel că mai este spaţiu de depozitare a deşeurilor din judeţ până la sfârşitul acestui an. Însă şi acest lucru depinde de cantităţile de deşeuri care se colectează. În opinia directorului APM Harghita, cantitatea de deşeuri depozitate ar trebui să scadă permanent, din cauza colectării selective. „Însă colectarea selectivă merge destul de anevoios la nivelul judeţului Harghita”.

În momentul de faţă nu se primesc deşeuri decât din judeţul Harghita

Tot pentru a nu deveni neîncăpător depozitul de la Cekend, în momentul de faţă nu se primesc deşeuri decât din judeţul Harghita. Înainte au existat probleme deoarece s-au încheiat contracte pentru preluarea deşeurilor şi cu alte judeţe, care nu aveau depozite euroconforme şi au fost aduse cantităţi mai mari decât cele prevăzute. Dar, a precizat directorul APM Harghita, pentru acest lucru au solicitat acord de mediu, „au notificat agenţia că vor să mărească cantitatea depozitată. În nici un caz nu s-a depăşit capacitatea depozitului”.

În aceste condiţii ar fi trebuit să se înceapă construcţia celei de-a treia celule de depozitare, pentru a putea fi preluate în continuare deşeurile. Însă, până în momentul de faţă autorizaţia de construire nu a fost emisă. Problema este că există discuţii între Consiliul local Odorheiu Secuiesc şi Consiliul Judeţean Harghita cu privire la cine trebuie să elibereze autorizaţia de construire.

În momentul de faţă, depozitul de deşeuri de la Cekend este singurul care funcţionează în judeţul Harghita şi corespunde cerinţelor europene.

Mai trebuie precizat că directorul RDE Harghita SRL (societate care este filială a grupului NHSZ din Ungaria) şi-a exprimat intenţia de a participa la licitaţia publică pentru desemnarea operatorului depozitului menajer regional al Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din judeţul Harghita, care este construit la Remetea. Iar dacă RDE Harghita SRL reuşeşte să câştige licitaţia, atunci nu mai are nici o urgenţă cu construcţia celulei numărul 3.

Depozitul de la Remetea a fost inaugurat oficial în urmă cu trei ani, însă nu este operaţional nici în prezent

În ceea ce priveşte depozitul de deşeuri nepericuloase conform normelor Uniunii Europene realizat în comuna Remetea, în cadrul proiectului SMID în judeţul Harghita, Domokos László a declarat că până în momentul de faţă nu a fost primită cererea pentru eliberarea autorizaţiei integrate de mediu. Pentru eliberarea acestei autorizaţii este nevoie de o perioadă de cel puţin 6 luni…

Depozitul de la Remetea a fost inaugurat oficial, în cadrul unei ceremonii festive, în 25 mai 2016. Complexul de la Remetea cuprinde prima celulă a depozitului, cu staţii de sortare şi compostare, şi cu utilităţile şi drumurile aferente. Echipamentele centrului au fost supuse, la momentul respectiv, testelor de funcţionalitate. Valoarea lucrărilor de la Remetea a fost de 72.190.435,32 lei, TVA inclus. Iar proiectul SMID, implementat de Consiliul Judeţean Harghita, are o valoare de aproximativ 164 de milioane de lei, finanţat în proporţie de 70,5% din fonduri europene.

Şi la inaugurarea oficială de-acum mai bine de trei ani s-a apreciat că investiţia este funcţională, însă nu era operaţională din lipsa unui operator regional. Acest operator trebuie ales în urma unei licitaţii publice, iar în 2016 se estima că din 2017, dacă licitaţia mergea bine, depozitul ar fi trebuit să fie operaţional.

Însă de atunci, deşi e o investiţie majoră pentru judeţ, realizată din fonduri europene, nu s-a mai auzit nimic.

Am încercat să discutăm cu vicepreşedintele consiliului judeţean responsabil de acest proiect, însă deocamdată nu am reuşit…

Şt. PĂTRÎNTAŞ

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.