Despre cum şi-au dorit românii transilvăneni un „rege” la 1848 şi cum discutau despre unirea Ardealului cu Ţara Românească şi Moldova | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 21 octombrie 2021
Home » Cultură » Despre cum şi-au dorit românii transilvăneni un „rege” la 1848 şi cum discutau despre unirea Ardealului cu Ţara Românească şi Moldova
Despre cum şi-au dorit românii transilvăneni un „rege” la 1848 şi cum discutau despre unirea Ardealului cu Ţara Românească şi Moldova

Despre cum şi-au dorit românii transilvăneni un „rege” la 1848 şi cum discutau despre unirea Ardealului cu Ţara Românească şi Moldova

Refuzul Episcopului Andrei Şaguna de a deveni conducătorul ambelor confesiuni ale românilor din Transilvania

 

Cert. şt. gr. I dr. Gelu Neamţu de la Institutul de Istorie „George Bariţiu” din Cluj-Napoca a prezentat la Miercurea-Ciuc o interesantă comunicare ştiinţifică intitulată Episcopul Andrei Şaguna dorit „rege” la 1848 şi salvator de la moarte a mii de români la 1849. Prezentarea a fost susţinută în cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări Ştiinţifice „Românii din Sud-Estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie”.

În cele ce urmează vom reda o variantă mai succintă a prezentării prof. univ. dr. Gelu Neamţu.

„De la 1848 încoace, forţa caracterului său şi înţelepciunea minţii sale a copleşit întregul orizont al existenţei românilor, a încrederii în forţele proprii şi în viitorul lor. Andrei Şaguna şi-a depăşit cu mult epoca. El a văzut în zarea timpului un mare popor unit, dincolo şi dincoace de Carpaţi, numai aşa se explică respingerea în câteva rânduri a ofertei de a deveni conducătorul ambelor confesiuni ale românilor, dacă va accepta trecerea sa, cu întreaga sa turmă, la greco-catolicism. Atunci a spus răspicat: Nu mă vând pentru un blid de linte. El presimţea – şi nu degeaba a fost acuzat de oficialităţile vremii de daco-românism – că dacă românii de dincoace vor avea o confesiune, iar cei de dincolo altă confesiune, atunci unitatea naţională va fi pusă în primejdie”.

 

 Dar câte nu au scornit neprietenii românilor pentru a-i incita la dezunire, de ieri şi până în zilele noastre

„A prevăzut corect exemplul zilelor noastre, destructurarea unităţii Serbiei şi Croaţiei se bazează exact pe principiul confesiunilor deosebite. Acum putem înţelege mult mai bine, limpede chiar, de ce Şaguna îndemna poporul după adunarea din 3-15 mai 1848 să se înfrăţească şi să jure că nu va mai fi greco-catolic sau greco-ortodocşi, ci numai de o lege românească. Episcopul Şaguna respingea cu hotărâre şi doctrina care se propaga insidios după 1850 şi care îi îndemna pe românii din Transilvania să iubească mai mult pe cei de o confesiune cu ei, decât pe cei de un sânge. Dar câte nu au scornit neprietenii românilor pentru a-i incita la dezunire, de ieri şi până în zilele noastre. Dar slavă Domnului, suntem încă împreună.

Să revenim asupra investigaţiilor noastre asupra universului în care a trăit şi a activat Şaguna, vitalul românismului Ardeal şi să-i smulgem Lethei, zeiţa Uitării, noi date surprinzătoare şi chiar inedite. Spre satisfacţia noastră am şi reuşit să o facem, îmbogăţind biografia acestui mare om cu un fapt istoric indubitabil şi definitoriu. Am descoperit că datorită înaltului prestigiu şi a autorităţii sale în faţa ortodocşilor şi greco-catolicilor din primăvară şi până în toamnă, aceştia şi-au exprimat dorinţa de a-l avea „rege” pe Andrei Şaguna. Faptul a reieşit dintr-o anchetă gubernială, făcută în Munţii Apuseni în vara lui 1848, aşa-numita anchetă Kosma Pál.

Mersul lucrurilor s-a desfăşurat astfel. Preotul romano-catolic din Abrud, Koves Iosif, întâlnindu-se la 1 mai 1848 cu preotul Vasile Balint, acesta povesteşte că românii au auzit „că este împărat neamţ. Că pe paladinul locţiitor regal numit recent îl consideră rege maghiar. Şi astfel, în consecinţă, vor să fie şi rege român”. Koves întreabă: Unde vor să-l instaleze pe regele român dorit? Şi acesta până unde şi-ar extinde imperiul. La aceasta, preotul român răspunde: Vor să-i unească pe românii din Ardeal cu cei din Moldova şi Ţara Românească şi vor să formeze un singur regat. Atunci, în 1848, şi să vină acum, de curând, un istoric român de la Bucureşti şi să spună că românii prin incultura lor habar nu aveau şi nu doreau o unitate naţională.

Proprietarul de mină Subor József Jr. din Roşia Montană, romano-catolic şi el, confirmă că în urmă cu 4 săptămâni, venind cu mama lui la Abrud, s-au întâlnit pe drum cu un om pe nume Uciuma Gheorghe a lui Ştefan. Care printre altele a rostit şi următoarele, citat din procesul verbal: Avem speranţa că nu peste mult timp Şaguna va fi regele nostru român. La 18 septembrie 1848, informatorul Simion Gyorgy din Sălcuţa, în raportul său către judele nobiliar (…) notează: Preotul român din Sălcuţa, Filipan Vasile, aşa a declarat ieri preotului maghiar Szabó Sándor, că în curând Şaguna va fi regele românilor. Prestigiul, înţelepciunea şi curajul i-au fost apreciate şi mai departe, în documente fără număr”.

 

 Consider că trebuie răspuns deschis şi apăsat „istoricilor” locali ameţiţi de aburii iredentismului, revizionismului şi separatismului

„Trebuie să le arătăm prietenilor, pentru a fi mai corect preţuit, şi neprietenilor pentru a fi mai bine cunoscut date şi fapte care au dus la salvarea de la moarte a mii de români nevinovaţi. Aceasta a doua parte a comunicării are şi un pronunţat şi de neocolit spirit polemic. Consider că trebuie răspuns deschis şi apăsat istoricilor locali ameţiţi de aburii iredentismului, revizionismului şi separatismului, pentru că de o vreme încoace acţionează în forţă pentru destabilizarea României. În fruntea acţiunilor, sub pretextul libertăţii cuvântului, stau campanii de presă denigratore. De puţină vreme, 26 iulie 2014, premierul Ungariei, Viktor Orbán, aici, la noi acasă, s-a exprimat că: Etnicii maghiari nu sunt trataţi cu respect. Să vedem acum cum ne respectă ei pe noi şi pe sfinţii noştri. Să luăm doar un articol, fiindcă sunt multe, şi să-l examinăm foarte pe scurt. De ce nu ne place Şaguna, aşa se intitulează articolul lui Kádár Gyula din Háromszék. (…) Kádár spune:  Nu este permis ca străzile şi pieţele publice să-i poarte numele lui Şaguna, deoarece episcopul ortodox s-a ocupat de organizarea şi desfăşurarea intervenţiei militare a ruşilor.

De fapt, intervenţia rusă a fost solicitată de Curtea de la Viena şi generalii austrieci. Chiar şi motivul invocat de ruşi a fost unul umanitar. Intervenţia a fost cerută şi de saşi şi de români care erau îngroziţi de (…) genocidul antiromânesc şi antisăsesc executat de trupele kossut-iste.

Iată poziţia lui Şaguna exprimată răspicat, care a lămurit întreaga situaţie, câteva cuvinte amintim: Iar eu sunt convins domnilor că dacă această ţară va rămâne în puterea insurgenţilor şi voia lor, din 1.200.000 de români vor mai rămânea 200.000. Iar din 200.000 de saşi, 20.000. Cine cunoaşte cât de cât evoluţia evenimentelor din 1848 trebuie să fie de acord că intuiţia şi previziunea episcopului Andrei Șaguna au fost întemeiate. Ziaristul Kádár Gyula face de fapt pe instigatorul. (…) Pentru că el nefiind de specialitate crede că Nicolae Bălcescu, acest democrat cum spune el, în faţa căruia îşi scoate pălăria, ce ironie, nu ar fi fost de acord cu apărarea dreptului la viaţă a românilor şi saşilor. Aşa crede el în articol. Ori adevărul istoric este cu totul altul. Din scrisoarea lui Nicolae Bălcescu, din 4 ianuarie 1849, către Ion Ghica, scrisoare ascunsă atât istoricilor români şi cititorilor români, cât şi celor maghiari, îl informa pe Ghica: Până şi românii din Banat şi Transilvania îi doresc şi îi aşteaptă pe ruşi, să vie ca pe nişte mântuitori. Şi cu puţine zile până a nu pleca din Braşov, poporul adunat în piaţă striga în gura mare ca să cheme, să vie muscalii că-i prăpădesc ungurii. Deci aceasta era adevărata stare de spirit a românilor din Banat şi Transilvania mărturisită de onestul istoric Nicolae Bălcescu.

Şi dacă mai există vreo îndoială că această poziţie o aveau doar românii, să vedem ce scria în exact aceeaşi vreme presa săsească. La baza intervenţiei ruseşti nu stau nici porniri diplomatice, nici conjuncturi politice, ci este doar un act de umanitate. (…) Se mai arăta că: Ruinele fumegânde de la Reghin, Feldioara, Hărman, Sânpetru, Arghita,Hoghilar, parţial Slinic, Şura Mare şi Sebeş, ca şi a celor 200 de sate româneşti devastate de unguri şi secui, dar nu mai puţin incendierea Zlatnei şi a Aiudului de către români în lupta de autoapărare sunt tristele semne ale prezentului însângerat, în care au căzut jertfă în ţara noastră mai mult de 20.000 de oameni. Aşa încât ajutorul rusesc a fost un act de umanitate a vecinului, nicidecum o intervenţie a unui stat străin din motive politice”.

 

 Canonizarea lui Andrei Şaguna i-a înnebunit pe istoricii şovini şi aţâţători la separatism

„Iată deci cum, prin falsificarea istoriei sau prin ignorarea ei, kadarii şi moghiorii încearcă să ne prostească atât pe noi, cât şi pe proprii conaţionali. Este evident că recunoaşterea valorii morale a lui Andrei Şaguna, prin canonizarea lui, i-a înnebunit pe istoricii şovini şi aţâţători la separatism. Articolele lor se încadrează într-o campanie, care în ultimii ani a mobilizat o parte a presei maghiare din România pentru a murdări tot ce este valoare românească (Las că şi cozile noastre de topor o fac cu brio). În această campanie se încadrează şi articolul lui Kádár citat. Acest istoric local mai cerea în acel articol, nici mai mult, nici mai puţin, decât ştergerea numelui lui Şaguna dat pieţei aflată în faţa Bisericii româneşti din Sfântu-Gheorghe. Întreb de ce? Şi d-l Kádár răspunde: pentru că nu este permis ca Andrei Şaguna să fie glorificat în Sfântu-Gheorghe, nici pieţele publice să îi poarte numele şi nici să i se ridice statuie. Şi totuşi de ce? Pentru că prin implicarea sa în apărarea dreptului la viaţă a românilor şi saşilor, a arătat Nicolae Bălcescu în scrisoarea sa, Andrei Şaguna a reuşit să salveze vieţile a mii de români şi saşi, care lăsaţi la cheremul terorismului maghiar şovinist ar fi fost asasinaţi fără nici un pic de milă. Şi atunci, în final, pe cine glorificăm: pe cel ce a salvat de la moarte mii de oameni? Sau pe acel din a cărui ordin au fost omorâţi zeci de mii de oameni şi urmau să fie omorâţi alţi zeci de mii? Pentru cine nu ştie, în octombrie 1848, Kossuth Lajos i-a ameninţat pe români cu: exterminarea prin unguri şi secui. Iar colonelul baron Kemeny, pe acelaşi ton şi în acelaşi spirit exclamă: Valahilor, zilele voastre sunt numărate. În fruntea formidabilei mele oştiri fortificate în sute de lupte vom stârpi până la ultimul vlăstar pe toţi rebelii aflători sub arme.

Reiterăm, dacă istoricul, dacă o fi istoric, Kádár scrie clar că nu este permis ca Andrei Şaguna să fie glorificat în oraşul Sfântu-Gheorghe, atunci vrea probabil să-i glorifice pe cei ce s-au mânjit cu cât mai mult sânge românesc. De altfel, interzicând glorificarea unui sfânt român în Sfântu-Gheorghe, Kádár Gyula urmează „drumul” firesc al intoleranţei, urmat atât la 1948-1949, cât şi la 1940-1944. Ca istoric român al vremurilor noastre am convingerea că a trecut totuşi vremea confruntărilor şi ambele părţi trebuie să-şi asume istoria adevărată pentru a putea convieţui în pace într-o Europă a naţiunilor prietene.

Ca să încheiem polemica şi cu Viktor Orbán, sper că fiecare dintre cei care au ascultat comunicarea au putut înţelege că acuzaţia domniei sale a fost una ipocrită, care nu-l onorează. În schimb, s-a putut vedea cu ochiul liber şi cu exemple concrete cum chiar istoria românilor şi valorile lor sunt tratate cu lipsă de respect de către etnicii maghiari”. (Consemnare de Şt. Pătrîntaş)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.