Depresia, boala vremurilor în care trăim? (II) | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 17 octombrie 2019
Home » Sănătate » Depresia, boala vremurilor în care trăim? (II)
Depresia, boala vremurilor în care trăim? (II)

Depresia, boala vremurilor în care trăim? (II)

În această a doua parte a discuţiei mele cu domnul Veress Albert, doctor în ştiinţe medicale şi vicepreşedinte al Alianţei Antisuicid din România, veţi putea afla chiar din debutul textului răspunsul la întrebarea „Ce anume a favorizat schimbarea şi despre ce fel de schimbare vorbiţi?”, cine ocupă primul loc în topul naţional al sinuciderilor, ce s-a întâmplat în 1932 în această ţară şi nu se mai întâmplă acum şi de ce e bine să fie cunoscut numărul care, la o adică, te poate menţine pe linia vieţii…

 

– Ca în atâtea alte cazuri şi aici intră în discuţie latura financiară. Pentru că acum, trebuie să ştiţi, oligofrenilor şi demenţilor li se acordă un sprijin care determină familia să îi aducă pe bolnavi la medic, pentru examinare, spre a fi diagnosticaţi şi a primi un grad de handicap care să le dea posibilitatea legală să încaseze suma cuvenită ca sprijin material. Aşa ne-am trezit brusc că în România a crescut vertiginos numărul oligofrenilor şi cel al demenţilor, pentru că, adevărat, din statistici asta reiese, dar rezultatul e fals, deoarece tot atâţia au fost şi până la acordarea sprijinului, doar că nu erau cuprinşi în nişte evidenţe, nefiind diagnosticaţi pentru că nu erau duşi la medic. Dar să revenim la depresie…

– Da, mai ales că vă rugasem să aveţi în vedere consecinţele ei, aşa în mare vorbind…

– Dacă mă refer la depresia tranzitorie, ce poate apărea în urma pierderii unei fiinţe dragi sau atunci când pe un tânăr l-a părăsit iubita, aş spune că rare sunt situaţiile în care un om ajunge incapabil să mai lucreze, aşa cum s-ar putea întâmpla în cazul unei depresii endogene determinată de tulburări somatice, care se pot însă trata fără a se încheia neapărat în mod tragic.

Dacă ne referim însă la sinucideri, atunci este altceva, vorbim propriu-zis despre piatra noastră de încercare, întrucât, e dovedit, două treimi din tentativele de suicid au la bază un tablou depresiv care ne dă valoarea reală a depresiei şi pericolul ce-l reprezintă ea pentru viaţă.

Dar mai trebuie ştiut ceva: sinuciderea individuală e o alegere singulară, care provoacă durere într-un cerc relativ restrâns, pe când o tragedie de genul celei petrecute în Alpii Francezi, soldată cu pierderea a 149 de vieţi, e cu totul altceva. Pentru că noi, medicii, putem face diferenţa între bine şi rău dacă ne asumăm responsabilitatea de a încălca regula sfântă a confidenţialităţii privitoare la diagnosticul unui pacient atunci când ştim că, bolnav fiind, el pune în pericol viaţa unui grup de oameni.

– La noi, în România, cum e cu examinările celor cărora le încredinţăm viaţa în drumurile noastre făcute pe pământ, în aer sau pe ape?

– Din câte ştiu eu la şoferii profesionişti şi la mecanicii de locomotive se face o triere foarte serioasă, la piloţi, mi-a spus un coleg, filtrul prin care sunt trecuţi şi ei şi stewardesele e cât se poate de sever, iar la navigatori nu ştiu, dar voi încerca să aflu…

– Permiteţi-mi să revin la topul naţional al sinucigaşilor şi să vă rog să-mi spuneţi dacă Harghita mai deţine primul loc.

– Între anii 1990 şi 2010 a fost acolo, cu excepţia ultimilor trei ani, când l-a cedat judeţului Covasna pe cel dintâi şi judeţului Bihor pe cel de-al doilea. De atunci se menţine pe trei, Bihorul rămâne pe doi şi, acum, inexplicabil deocamdată, Ilfovul a preluat conducerea.

– Dacă dr. Veress, vicepreşedintele Alianţei Antisuicid din România, ar fi să dea un sfat oamenilor mai mult sau mai puţin depresivi, pacienţilor sau potenţialilor pacienţi ai unui spital de psihiatrie, cum ar suna el?

– Acordă-mi un minut din viaţa ta, ca să-ţi pot oferi viaţa! Adică exact ceea ce eu mi-am ales ca motto al tezei de doctorat, o propoziţie simplă în al cărei enunţ am crezut şi cred cu tărie…

– Cândva, într-o discuţie legată de suicid, mi-aţi spus următoarele cuvinte, pe care le-am reţinut cred aproape exact: „Nu există situaţii fără ieşire, există doar imposibilitatea ca eu, persoana, să găsesc ieşirea spre a nu lua o decizie pripită”. Vă întreb acum, „Linia vieţii” poate fi o soluţie de ieşire din impas?

– Da, şi v-aş fi recunoscător dacă aţi publica pentru cetăţenii români din Harghita şi nu numai pentru ei, ci pentru toţi cititorii jurnalului dumneavoastră, numerele de telefon gratuite la care oamenii pot apela în momente de grea cumpănă: SOS Bucureşti – 116.123; SOS Cluj – 0800.801.200 şi SOS Harghita – 0754/80.08.08.

– Cu gândul că despre „Evidenţe şi controverse în sinucidere”, o temă pe care aţi dezvoltat-o recent în cadrul unei conferinţe naţionale, vom mai avea timp să vorbim, vă rog să îmi spuneţi ce puneţi la cale acum, pentru că am aflat că asta faceţi…

– Nu e nici un secret. Eu şi colegii mei din Alianţă lucrăm la un plan naţional de prevenire a suicidului, care să cuprindă şi măsuri cu şanse reale de materializare. Între ele şi acea propunere privind direcţionarea a două procente din taxele încasate de la producătorii şi distribuitorii de alcool către alianţa noastră, pentru a putea finanţa şi susţine acţiunile antisuicid. Ideea ne-a venit după ce am aflat că în 1932, în România se percepea o taxă pe alcool care era dirijată către sănătate. Şi dacă atunci s-a putut, acum de ce să nu se poată?! Mă întreb gândindu-mă că pentru guvernanţi ea ar însemna mai nimic, iar pentru noi ar însemna vieţi multe salvate…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.