luni , 17 decembrie 2018
Home » Societate » De la câmpie până pe acoperişurile lumii
De la câmpie până pe acoperişurile lumii

De la câmpie până pe acoperişurile lumii

Török Zsolt, alpinistul român care se pregăteşte pentru o premieră mondială în Himalaya: m-aş fi simţit mult mai sărac dacă nu aş fi avut dragostea faţă de natură şi m-aş fi apucat dintr-o dată să mă urc pe pereţi mari, fără să mă intereseze pădurea

Scriam în ediţiile anterioare ale ziarului nostru că la prima ediţie a Ceaun Borsec Festival a fost prezentă şi Naţionala de outdoor a României în formula Tiberiu Uşeriu, Török Zsolt şi Avram Iancu. Cei trei au participat, la Borsec, la o discuţie liberă cu alţi iubitori de mişcare şi de natură, împărtăşindu-le din experienţa lor sportivă.

După ce am aflat o foarte mică parte din viaţa lui Tiberiu Uşeriu, pentru astăzi vă propunem să facem cunoştinţă cu Török Zsolt. Este alpinistul român care a bifat trilogia Alpilor (cei trei pereţi nordici: Eiger – 3.970 m, Grandes Jorasses – 4.200 m şi Matterhorn – 4.475 m), Nanga Parbat (8.126 m, Himalaya), Cerro Torre (3.128 m, Anzii Cordilieri, Argentina), Annapurna (8.091 m, Himalaya), iar acum se pregăteşte de o nouă ascensiune în Himalaya. Iar după 30 de ani de alpinism, în care „s-a plimbat prin munţii lumii”, Török Zsolt a ajuns şi la Borsec.

Discuţia a început-o cu prima lui experienţă din Himalaya. În 2006 a auzit un cântec al preoţilor budişti – Om, minune a florii de Lotus. „Ei cred în asta, e o credinţă frumoasă, o filozofie, dar am reţinut acest lucru, om minune – spunea Török. Omul poate să fie o minune pe Pământ şi poate să fie un dezastru”. Iar toţi cei cărora le place natura şi sportul ar face parte din minunea de pe Pământ.

„Am ajuns să fac alpinism din cauza faptului că am crescut cu dragostea faţă de natură”

Făcând o incursiune prin viaţa sa, Török Zsolt spunea că nu a avut fraţi sau surori, iar părinţii îi povesteau multe despre natură şi despre munte. „Aşa că eu n-am devenit alpinist din cauza unor porniri extreme sau exaltări. Eu, pur şi simplu, am ajuns să fac alpinism din cauza faptului că am crescut cu dragostea faţă de natură şi consider că sunt norocos. M-aş fi simţit mult mai sărac dacă nu aş fi avut această dragoste faţă de natură şi m-aş fi apucat pur şi simplu, aşa dintr-o dată, să mă urc pe pereţi mari, să văd numai stânca în faţa mea şi să nu mă intereseze pădurea, să nu mă intereseze munţii, să n-am nici o tragere de inimă pentru mediul care mă înconjoară şi să văd ca o adevărată arenă în care eu să dovedesc că sunt puternic”.

Îşi aducea aminte că, în anii ’80, în Arad era o organizaţie turistică Veniţi cu noi, care organiza ieşiri în natură în fiecare sfârşit de săptămână. Datorită acelei mişcări, la vârsta de 16 ani a participat la un curs de iniţiere în tainele alpinismului.

Dacă nu ai un ţel când începi un sport, atunci nu te mai apuci de el. Când s-a apucat de alpinism, Török Zsolt a vrut să fie bun. Din literatura de specialitate a aflat care sunt obiectivele mari, dar în paralel şi-a formulat şi propria sa viziune despre acest sport. Chiar dacă la toamnă va ajunge în Himalaya pentru a bifa o premieră mondială, recunoştea că nu a fost niciodată un „vânător” de premiere, în alpinism interesându-l locurile legendare şi povestea lor.

Spunea că pereţii deosebişi, cum sunt Pilierul Walker, Nanga Parbat sau peretele nordic al Eiger-ului, există datorită poveştilor fraţilor Mesner şi ai altor scriitori. „Pe mine m-au atras aceşti munţi şi am considerat că, dacă eu, din Arad, de la câmpie, pot să mă duc acolo şi măcar pot să mă gândesc să încerc să urc, e deja mare lucru. Ori s-a întâmplat să şi reuşesc din când în când.

Aşa că, dacă mă întreabă cineva care este palmaresul meu sau cum mă gândesc vizavi de acest lucru, atunci pot să zic că în sufletul meu am întins un sack line (o chingă lată întinsă între doi copaci pe care se face echilibristică – n.a.) de pe Nanga Parbat pe Cerro Torre, de pe Cerro Torre pe Trilogia Alpilor şi, bineînţeles, pe alte obiective. Toate trăiesc în mine, toate sunt acolo, toate sunt în cei 30 de ani de alpinism şi sper ca de-acum încolo să mai am mulţi ani în care să mai realizez mari lucruri şi dacă reuşesc cu exemplul meu personal să influenţez şi pe alţii, atunci simt o mare bucurie în suflet. Încerc asta de foarte multe ori, şi la şcoală, şi cu cei mici, şi cu cei mari”.

„După ce ai coborât, începi să te bucuri o viaţă întreagă”

La finalul discuţiei, Török Zsolt a fost invitat de către moderatorul discuţiei să împărtăşească din experienţa – probabil una dintre cele mai dificile – avută în Cerro Torre.

„În Patagonia bate vântul foarte tare şi este un inconvenient foarte mare acest lucru. Te simţi groaznic acolo, este foarte frig, orice manevră este dificil de făcut. Ai de urcat pe verticală, ai de muncit foarte mult în condiţiile acestea. După toată povestea asta, ajungi pe vârf. (…) Pe vârf eşti aproape alt om, pentru că simţi cumva că ai mai primit încă o şansă. Ţi-ai pus un obiectiv greu, te-ai confruntat cu obiectivul şi cu propriile frici, şi cu barierele proprii, ai trecut dincolo de limitele pe care ai crezut că le ai, te-ai dus până sus şi atunci te bucuri că exişti şi te bucuri de ce ai devenit. Bucuria asta nu ţine foarte mult. Ţine câteva minute, după care urmează coborârea. Şi, apoi, după ce ai coborât, începi să te bucuri o viaţă întreagă”.

Mesajul lui Zsolt

Atunci când ai în faţă oameni precum cei trei amintiţi la început, te aştepţi ca ei să transmită şi câteva mesaje. Iar mesajul lui Török Zsolt a fost mai degrabă un „îndemn către toată lumea să iasă cât mai mult, să se apuce de ceva, să creadă în ceva, să viseze şi să ducă până la capăt ceea ce-şi propune. (…) Sunt mulţi oameni care cred că nu se poate, dar noi suntem aici, drept dovadă că se poate”.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.