Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

De astăzi, preluarea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi eliberarea plăcuţelor cu numere de înmatriculare se efectuează şi în municipiul Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » De astăzi, preluarea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi eliberarea plăcuţelor cu numere de înmatriculare se efectuează şi în municipiul Topliţa
De astăzi, preluarea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi eliberarea plăcuţelor cu numere de înmatriculare se efectuează şi în municipiul Topliţa

De astăzi, preluarea documentelor necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi eliberarea plăcuţelor cu numere de înmatriculare se efectuează şi în municipiul Topliţa

Instituţia Prefectului Judeţul Harghita – (Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor) aduce la cunoştinţa persoanelor interesate următoarele informaţii:

Începând cu data de 22.09.2020, în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr.139 din 16.09.2020, activităţile de preluare documente necesare operaţiunilor de înmatriculare a vehiculelor şi de eliberare a plăcuţelor cu numere de înmatriculare sau provizorii se vor desfăşura şi în sediul secundar al serviciului aflat în clădirea Poliţiei Municipiului Topliţa, str. Nicolae Bălcescu, bl. F, sc. 5.

La ghişeul dedicat acestei activităţi, cetăţenii pot depune documentele, fără programare, în zilele de marţi şi joi, între orele 9:45-13:45.

Eliberarea documentelor şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare sau provizorii eliberate în baza cererii depuse la acest sediu, se va face în zilele de marţi şi joi, orele 13:45-14:15 sau la sediul central al serviciului.

Facem precizarea că, deocamdată, la acest sediu secundar se vor efectua doar activităţi de primire documente, eliberare plăcuţe cu numere de înmatriculare şi încasare a contravalorii plăcilor cu numere de înmatriculare. Celelalte taxe, respectiv, contravaloare certificat de înmatriculare si autorizaţie de circulaţie provizorie, se achită prin virament bancar, mijloace de plată online si prin intermediul POS-urilor instalate la unităţile Trezoreriei Statului sau la sediile instituţiilor beneficiare ale sumelor şi prin alte modalităţi de plată reglementate de acte normative în vigoare, prin mandat poştal sau la casieriile unităţilor Trezoreriei Statului.

Pentru toate celelalte operaţiuni îndrumăm persoanele interesate să se programeze online pe site-ul www.drpciv.ro şi să se prezinte la sediul central al SPCRPCIV din Miercurea Ciuc, str. Kossuth Lajos, nr. 11-13 doar în ziua programării, cu 10 minute înainte de ora rezervată.

Măsurile dispuse vor fi efectuate cu respectarea strictă a normelor în vigoare privind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Biroul de presă, Instituţia Prefectului Judeţul Harghita

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.