Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

De 32 de ani avem imagine internaţională proastă, deşi ţara colcăie de experţi în comunicare | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Opinii » De 32 de ani avem imagine internaţională proastă, deşi ţara colcăie de experţi în comunicare
De 32 de ani avem imagine internaţională proastă, deşi ţara colcăie de experţi în comunicare

De 32 de ani avem imagine internaţională proastă, deşi ţara colcăie de experţi în comunicare

Prin anii 1996-2000 aveam în faţă trei realităţi: aceea că, în tot timpul mandatului său, preşedintele Emil Constantinescu a fost complet imun la umilirea postrevoluţionară a românilor din zona secuiască; aceea că preşedintele Constantinescu l-a graţiat, în mod inexplicabil, pe Cseresznyés Pál, agresorul lui Mihăilă Cofariu; şi în fine că, la finalul mandatului, ignorându-i în continuare pe români, Constantinescu a vizitat special zona pentru a-i mulţumi UDMR pentru loialitatea de a-i ţine pe „cei 15.000 de specialişti” la putere. Acestora li se adăuga o evidentă incompetenţă în politica internă şi în relaţiile internaţionale, determinându-mă să-l categorisesc cel mai slab conducător postrevoluţionar al României. (Vom vedea, la sfârşitul conflictului din Ucraina, dacă acest loc va fi ocupat – sau nu – de perpetuul absent Klaus Iohannis. Deocamdată – ne contrazice vioiul agitator Rareş Bogdan – cică preşedintele României „are o activitate furibundă la instituţiile europene”, unde se preocupă, el însuşi, de „rezolvarea crizei geopolitice”).

Nici Adrian Severin nu este un personaj pe care aş dori să-l pup toată ziua. Dimpotrivă. Dar câteva mărturisiri făcute alaltăieri mă obligă să cred că poate acum 20 de ani am fost cam excesiv în aprecieri.

Dl Severin spune că a fost interesat, în calitate de vice-prim ministru al întâiului regim de după ’89, să afle cine a pus la cale uriaşa dezinformare de la Cimitirul săracilor din Timişoara. N-a aflat, desigur – dar a constatat cum, în Occident, „consumatorul producţiei mass media, grăbit şi puţin informat”, nu făcea nici o diferenţă, toţi românii având imaginea de „violenţi, cruzi, necivilizaţi”. „O dezinformare care, deşi, în 1989, era tehnic îndreptată împotriva regimului «naţional-comunist», în subconştientul colectiv al lumii a intrat ca înclinaţie a întregului popor român către violenţă şi excese exclusiviste”.

Fostul vice-prim ministru se aştepta ca eroismul şi sacrificiul de sânge al românilor „să fi câştigat simpatii enorme”, dar, odată regimul înlăturat, „întreaga naţiune română rămânea sub umbra suspiciunii de a nu aparţine familiei de valori occidentale europene”.

„Pe acest fundal – zice mai departe fostul vice-prim ministru – vor izbucni conflictele interetnice de la Târgu Mureş din martie 1990. Puse la cale de forţe externe, acestea au avut în vedere crearea cadrului pentru dezmembrarea României pe motiv că românii persecută minorităţile naţionale (în special, cea maghiară) cu o brutalitate ajunsă la cote care fac imposibilă convieţuirea. (Scenariul, testat în România, avea să fie aplicat apoi cu mai mult «succes» în Iugoslavia)”.

Ulterior, spune Adrian Severin, pentru oamenii din vest „dovada suplimentară a intoleranţei culturale şi a naţionalismului etnic primitiv al românilor era chiar faptul că Cseresznyés Pál, agresorul, fusese condamnat pentru fapta sa la zece ani de închisoare”, când ei s-ar fi aşteptat ca victima să fie condamnată, deoarece făcea parte din majoritatea care, cică, îi persecuta pe maghiari.

„Câţi ştiu câte umilinţe au îndurat românii prin reprezentanţii lor, cărora li s-au refuzat explicaţiile, care au fost trataţi ca nişte perpetuatori ai genocidului, ca nişte primitivi lipsiţi de sentimente omeneşti, ca nişte iubitori de dictatură şi de purificare etnică?” – se întreabă fostul vice-prim ministru.

Adrian Severin mărturiseşte că în final, după ce Occidentul oficial acceptase cu greu realitatea că făptuitorul infracţiunii era maghiar, „ni s-a cerut ca justiţia să îl achite pe vinovat”. Ipocrizia Vestului este în acest caz – ca şi-n altele – maximă: pe de o parte se oripila de intervenţia politicului în justiţie, de pe alta cerea ca guvernul să intervină direct în procesul Cseresznyés. Până la urmă, oficialii români au găsit o cale oarecum elegantă: au lăsat justiţia în pace, apoi preşedintele Constantinescu l-a graţiat, nu înainte de a întreba telefonic victima, pe Mihăilă Cofariu, dacă-l iartă pe agresor. Sigur că bunul ţăran din Ibăneşti l-a iertat, ceea ce – pot să jur – n-ar face niciodată Viktor Orbán dacă s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie.

Dar pentru că atunci nimeni nu explicase nimic, „victimă” a căzut Emil Constantinescu, taxat drept trădător de neam.

Trebuie să recunoaştem că atunci, în 15 martie 1990 – dar şi în evenimentele ulterioare, Ungaria ne-a cam avut la mână. Nu i-a reuşit scontata intervenţie internaţională şi ruperea Ardealului, cum spera, dar din punct de vedere mediatic am fost bătuţi la fundul gol. Am putea spune că ea şi aliaţii ei din umbră n-au avut atunci adversari.

Dar astăzi oare au? Se retrocedează şi se cumpără clădiri, se înalţă cu sutele monumente simbolice ale statalităţii maghiare, Ardealul e terenul de joc al milionarilor şi ONG-urilor lui Orbán, urmaşii foştilor grofi îşi iau a doua sau a treia oară vechile averi despăgubite după Trianon de statul român, plus că a devenit dificil să rosteşti vreun adevăr istoric incomod fără ca să-ţi sară în cap „asociaţiile civice” ori să te amendeze instituţiile statului român care-i apără pe unguri de „agresiunile” majoritarilor.

În acelaşi timp, ce vedem noi la televizor? Numai doctori, experţi şi docenţi în comunicare de la SNSPA, făloşi nevoie mare (un anume Teodorescu fluturându-şi guşa pe ecran este de neuitat), mari specialişti în a scoate la alegeri câte un biet primar de municipiu; ar putea geniile astea să facă, benevol, o strategie de comunicare pentru combaterea neo-imperialismului ungaro-austriac, să vedem cu adevărat de ce sunt în stare şi dacă nu cumva iau banii degeaba de la Ministerul Educaţiei, din moment ce marii actori politici din România îşi tocmesc mereu consultanţi electorali din Israel?

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.