Daday Loránd şi-a cerut scuze, domnule Kelemen?

Marţia trecută, dimineaţă, părea că miniştrii de externe ai României şi Ungariei s-au înţeles la Bucureşti ca oficialii unguri care vin (de obicei pe neanunţate) în Transilvania, să nu mai facă declaraţii contrare spiritului parteneriatului strategic, să se respecte logica acestui parteneriat, a tratatului politic de bază. Abia trecuseră câteva ore şi, la Cluj, zburlit ca o mâţă care şi-a băgat ghearele în priză, Kelemen Hunor se răţoieşte: „vorbesc despre ce vreau eu, nu accept instrucţiuni”.

Şoc şi groază! În primul rând eu credeam că, născut la Cârţa, dl Kelemen n-a devenit spontan, prin graţia divină, oficial maghiar. Că despre ăia era vorba în zicerea dlui Aurescu. Dânsul a ajuns oficial român fără să dea concurs pe post, aşa cum au ajuns şi alţii care se consideră brusc genii uitându-se muţi de admiraţie la propria carte de vizită.

„Nu sunt de acord ca politicienii români să ne spună să nu mai facem declaraţii”, zici matale, asumându-ţi ceea ce nu ai, calitatea de oficial maghiar. Că aşa simţi şi aşa acţionezi de când ai supt primul lăptişor politic e fapt de notorietate publică, inutil să-l mai comentăm. Problema serioasă care se pune este dacă înţelegerea dintre Aurescu şi Szijjártó a căzut după câteva ore şi nu ştim noi… Ori nu aveaţi de gând, nici matale ca „oficial maghiar”, nici Szijjártó, s-o respectaţi? Cu alte cuvinte: măi proştilor, vedeţi-vă de coronavirusul vostru, nu normalizăm nimic, cade prost chestia asta tocmai în preajma aniversării Trianonului.

Apoi supăratul domn Kelemen insistă ca preşedintele ţării să-şi ceară scuze după ce „a batjocorit naţiunea maghiară”. Iată o cerere de bun simţ, şi-or fi spunând cei de la ActiveWatch, care sunt plătiţi să înţeleagă exact atâta cât înţeleg, nimic mai mult. Şi mă întreb aşa, într-o doară, dacă Daday Loránd şi-a cerut vreodată scuze de la poporul român. În opinia mea, avea pentru ce. Iată: „…Eu nu aştept să vină răzbunarea. Nu aştept! Voi suprima pe fiecare valah ce-mi iese în cale! Pe fiecare îl voi suprima! Nu va fi îndurare. Voi aprinde casele noaptea – satele valahe! Voi trage în sabie toată populaţia; voi otrăvi fântânile şi voi ucide până şi copiii în leagăn; în genere, voi distruge acest neam!… Nu va fi pentru nimeni milă… Nici pentru copiii din leagăn, nici pentru mama care va naşte un copil… voi suprima pe fiecare valah şi atunci nu va mai fi în Ardeal decât o singură naţionalitate, cea maghiară, naţiunea, sângele meu!”

Zice cele de mai sus în broşura Nincs Kegyelem!, publicată sub pseudonimul Dücsö Csaba. Apoi, într-o conferinţă ţinută la Cluj în iarna anului 1943 şi dedicată „rezolvării problemei valahe”, a propus următorul procedeu: „să fie smulse din măruntaiele femeilor valahe feţii lor scârboşi…” Pe acest om blând şi elevat încerca înaintaşul dvs. la cârma UDMR, Domokos Géza, să-l reabiliteze înainte de 1989, iar senatorul UDMR Sógor Csaba încerca acelaşi lucru după 1989, chiar în Parlamentul României. Aveţi tradiţii bune…

Vreau să ştiţi că Daday Loránd n-a păţit absolut nimic, nu şi-a cerut niciodată scuze şi, sprijinit de fasciştii şi horthyştii deveniţi instantaneu comunişti în timpul administraţiei sovietice a Ardealului de Nord, a fost numit primar „democrat” al Dejului.

Vreau să mai ştiţi că ne e plin podul de astfel de citate şi mă tot gândesc că de câte ori supărăcioşii domni maghiari ne oferă pe neînghiţite tot soiul de impertinenţe, de atâtea ori să-i servim cu câte o mostră din gândirea şi faptele înaintaşilor.

Până se satură.

M. GROZA

Comentarii:

comentarii