Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

„Dacă eu nu voi fi mulţumit de activitatea mea, nimeni nu va trebui să-mi spună să mă ridic de pe scaun” | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Societate » „Dacă eu nu voi fi mulţumit de activitatea mea, nimeni nu va trebui să-mi spună să mă ridic de pe scaun”
„Dacă eu nu voi fi mulţumit de activitatea mea, nimeni nu va trebui să-mi spună să mă ridic de pe scaun”

„Dacă eu nu voi fi mulţumit de activitatea mea, nimeni nu va trebui să-mi spună să mă ridic de pe scaun”

Adunarea Generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş

„Cei care ne-au furat istoria ne-au furat şi broşurile”

 Sâmbătă, 11 august 2018, la sediul din Sfântu Gheorghe a avut loc Adunarea Generală a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), cu următoarea ordine de zi: raportul de activitate al Consiliului Director al FCRCHM, pentru perioada 1 iulie 2017 şi până în prezent; alegerea Consiliului Director şi a Comisiei de cenzori; analiza programului de acţiuni în desfăşurare ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi organizaţiilor componente, dedicate sărbătoririi şi întâmpinării Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918; aderarea de noi membri.

Prezentând, în calitate de preşedinte al FCRCHM, raportul de activitate, prof. univ. Dr. av. emerit Ioan Sabău-Pop, a precizat că „ne-am exprimat ca senzor social şi de atitudine civică doar prin mijloacele pe care le avem la îndemână şi pe care ni le conferă legislaţia”, aşa cum s-a încercat şi la Conferinţa internaţională „Utilizarea limbilor minorităţilor naţionale în administraţiile locale şi regionale” din 31 mai de la Bálványos, unde, ştiindu-se „de la început că este o nouă încercare de mistificare a adevărului şi de defăimare a României”, Forumul a întocmit o broşură riguroasă, cu anexe doveditoare privind legislaţia românească şi comportamentul statului român raportată la respectarea Chartei limbilor minoritare şi regionale. Doar că cele 200 de exemplare „nu au mai ajuns în mâinile destinatarilor, ele au dispărut, lucrurile s-au întâmplat aşa că cei care ne-au furat istoria ne-au furat şi broşurile. Incredibila întâmplare face obiectul unor cercetări penale şi a fost adusă apoi la cunoştinţa publicului, însă până în prezent din partea organizatorilor, de unde provin şi autorii sustragerii, nu s-au prezentat până în prezent cele mai elementare scuze”. Alte demersuri reprezentative ale forumului în acest interval au fost aderarea la Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României, alcătuită din peste 100 de organizaţii, fundaţii, organisme, entităţi profesionale etc., condusă de Alexandru Cumpănaşu, dar şi marşul din Bucureşti pentru apărarea limbii române.

La şedinţa de sâmbătă au mai aderat la forum Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa, condusă de Dan Tanasă şi Dacii liberi din Târgu Mureş, avându-l ca preşedinte pe Dragoş Burghelia. După ce s-au trecut în revistă acţiunile ce se vor desfăşura până în decembrie dedicate aniversării Centenarului, au urmat discuţii şi propuneri privind priorităţile forumului în perioada următoare. Totodată, a fost ales Consiliul Director, din care fac parte toţi conducătorii asociaţiilor membre ale forumului – şi conducerea executivă, în următoarea componenţă: preşedinte – Marian Ştiopu (Sfântu Gheorghe); vicepreşedinţi – Olimpiu Sabău Pop (Târgu Mureş), Marcel Vaideş (Gheorgheni), Mihai Tîrnoveanu (Braşov); secretar general – Dragoş Burghelia (Târgu Mureş); secretar executiv – Florentina Teacă (Covasna).

Mesajul de început de mandat al ing. Ştiopu este acela de coagulare a mişcării civice din cele trei judeţe, strângerea legăturilor cu toate organizaţiile, întinerirea componenţei echipei. „Gândesc româneşte, simt româneşte şi pot să vă asigur că, dacă eu nu voi fi mulţumit de activitatea mea, nimeni nu va trebui să-mi spună să mă ridic de pe scaun”, a conchis noul preşedinte al forumului.

Adunarea Generală a FCRCHM a hotărât ca noua conducere să definitiveze strategia de acţiune a forumului în perioada următoare. Astfel, FCRCHM va sprijini întărirea organizării comunitare în localităţile româneşti şi în cele etnic mixte; va stimula solidaritatea românilor din întreg spaţiul românesc faţă de românii din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş; va continua demersurile adresate administraţiei publice centrale şi locale pentru soluţionarea problemelor de fond privind păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, inclusiv va stimula dialogul cu reprezentanţii comunităţii maghiare din zonă privind normalizarea convieţuirii interetnice. (M. Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.