Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Dacă eşti român şi încalci legea o dată, ajungi la puşcărie. Dacă eşti maghiar şi încalci legea de 28 de ori, ai toate şansele să devii partener de bază al coaliţiei de guvernare… | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Opinii » Dacă eşti român şi încalci legea o dată, ajungi la puşcărie. Dacă eşti maghiar şi încalci legea de 28 de ori, ai toate şansele să devii partener de bază al coaliţiei de guvernare…
Dacă eşti român şi încalci legea o dată, ajungi la puşcărie. Dacă eşti maghiar şi încalci legea de 28 de ori, ai toate şansele să devii partener de bază al coaliţiei de guvernare…

Dacă eşti român şi încalci legea o dată, ajungi la puşcărie. Dacă eşti maghiar şi încalci legea de 28 de ori, ai toate şansele să devii partener de bază al coaliţiei de guvernare…

De peste un sfert de secol scriem despre oribila discrepanţă dintre pavoazarea municipiului reşedinţă de judeţ de 1 Decembrie şi cea pentru Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. În ultimul caz, oraşul e inundat de însemne ungureşti, la sărbătoarea naţională a României, primăria arborează două steaguri prăpădite.

Rânduri-rânduri de politicieni români şi maghiari s-au îmbogăţit de 28 de ani într-o deplină frăţietate, asigurând temelia în care s-a înrădăcinat tupeul de-a arbora numai drapelul ori culorile Ungariei, fără a fi însoţit de cel al României, în pofida legilor şi a Constituţiei. Palavrele că nu e drapel, ci eşarfă, cocardă sau panglică or fi pentru urechile proaspătului star naţional, domnişoara Alexandra Tănase. Măcar cei din Sf. Gheorghe, Odorhei şi Târgu Secuiesc sunt amendaţi, în Harghita încă nu s-a născut un personaj care să-l ia de guler pe Ráduly Róbert. De aia este el aşa de mândru şi vorbeşte atât de apăsat despre libertate şi vitejie, ca şi cum ungurii ar fi câştigat toate războaiele din lume de la Mohács încoace.

Stranie în această poveste nu este doar incapacitatea de a face odată şi odată nişte legi clare în această privinţă, ci şi comportamentul bizar al unor instituţii: a vorbi despre însemnele Ungariei arborate în România e mult mai grav decât fapta de a le arbora ilegal!

Astfel, dacă ai o opinie un picuţ mai fermă despre această anomalie perpetuată de peste un sfert de secol, te arde Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu amendă de 10 ori mai mare decât primeşte făptaşul, iar dacă vorbeşti la televizor, te arde la fel de drastic Consiliul Naţional al Audiovizualului!

Dacă însă încalci de 28 de ori legea şi invadezi municipii întregi cu însemnele unui stat care şi-a câştigat – de secole – o imagine profund negativă în mentalul românilor transilvăneni, tot ce rişti este să devii partener de bază al coaliţiei de guvernare… (M. Groza)

P.S.: Primarii se plâng, pe rupte, că au buget mai mic decât în 2017. Cum se face atunci că – inclusiv în comunele inundate – cetăţenii trebuiau să se ducă la primărie şi să obţină, contra unei semnături, un steag secuiesc?

Comentarii:

comentarii

8 comments

  1. Ce clădire frumoasă au construit „extremiștii” români. Pentru ca domnii Borboly Csaba și Raduly Robert să aibă unde arbora steagul maghiar. Câtă lipsă de bun simț! Și mai au pretenția de oameni civilizați.

  2. Odorheiul…Secuiesc ca altul nu stiu, este tot în Harghita, deși conform textului s-ar crede că este în Covasna sau Mureș.

  3. Aveți dreptate, dle Russu Zoltan, într-adevăr, așa s-ar cuveni, să le spunem maghiarilor ”La mulți ani” de ziua lor. Dar întrebarea este dacă ei fac la fel când este Ziua Națională a românilor? Arborează atunci steagul României? Nu așa ostentativ ca steagurile din Sf.Gheorghe, dar măcar câte unul pe fiecare stradă? Eu pot merge la părinți sau bunicii din județul HR, dar imaginile sunt la fel. Nu am nimic nici cu imnul, nici cu steagul și nici cu limba maghiarilor, dar nu mai plângeți pe la toate porțile că sunteți asupriți în România! Nu am mai văzut asemenea manifestări ofensatoare la adresa românilor din partea altor minorități naționale când sărbătoresc ziua țării lor de origine. Nu am văzut ca evreii din București ori Fălticeni să iasă în stradă în costume din Evul Mediu și să pretindă autonomie. Și nici rușii-lipoveni din județul Tulcea. Ceea ce fac maghiarii nu se cheamă autonomie? În celelalte țări limitrofe Ungariei se întâmplă ca la M.Ciuc? Acolo nu, pentru că se pun jandarmii pe ei.

  4. Voi depune o actiune de dizolvare udmr, similara cu cea din dosarul 3721/3/2018. Sa vedem atunci cati romani vor sustine cauza prin cereri de interventie in cauza.

  5. Sunt de acord cu cele scrise de dl.Bucur Florin pe FB. Bănuiesc că și alții, inclusiv maghiari din M.Ciuc, sunt de acord, dar le este teamă să scrie. Sunt timorați. Chiar numai de privirile încruntate ale vecinilor. Se spune că vecinul este mai bun decât fratele, pentru că la incendiu sare primul și te ajută. Așa o fi și în M.Ciuc? Poate că da, poate că nu, ca și în alte orașe din țară. Îl întreb pe d. Russu dacă la Fabrica de tractoare din M.Ciuc au contribuit/lucrat numai maghiari, sau și români? Ori la Fabrica de bere? Sau la Filatură, Confecții, Tricotaje, sau la Vlăhița, Cristuru Secuiesc? Se pare că astăzi au autonomie! Adică nimic. Dar sunt fuduli, nevoie mare, că sunt maghiari! Câtă lipsă de realism în capul unora. Cine erau atunci primi secretari de județ și orase, comune? Nu comuniști de origine maghiară? Iar acum nu sunt tot ei? Ce fel de autonomie mai vor?

  6. Mai fratilor sincer mi-e mila de unii dintre voi,care ati ajuns prea tarziu cand s-a impartit creierul si nu aveti cu ce judeca!! Poate nu stiti,dar va spun eu ca in cele doua judete traiesc alaturi de romani,peste 400.000 de cetateni romani de etnie maghiara,care au SI CETATENIE UNGARA! Ceea ce nu inteleg eu,este faptul ca voi contestati dreptul unor cetateni de a-si sarbatorii ziua natiunii din care fac parte!! A fost batut sau injurat vreun roman cu ocazia acelor manifestari,nu au fost acceptati romanii la petreceri,sau care este problema voastra??? Indiferent cat va strofocati voi,niciodata nu o sa puteti obliga pe cineva sa se simta roman,maghiar sau orice natie,fiindca fiecare are iubirea de neam in suflet,nu pe frunte!! Daca sunteti atat de iubitori de semeni si drepti,de ce nu sarbatoriti si voi ziua maghiarilor,asa cum pretindeti ca maghiarii sa se bucure de ziua de 1 dec.??

    • Măi, măi, ce sfătos ești. domnule feritata! Dumneata uiți că te afli pe teritoriul statului român și nu altul. E dreptul d-tale să-ți arborezi acasă, orice drapel vrei, cel ungar în speță. Dar nu în locurile publice, unde există reguli de expunere reieșite din suveranitatea de stat. Dar, dacă, totuși, s-a hotărât de majoritatea consilierilor locali maghiari să se arboreze steagurile ungurești, din respect pentru statul în care s-au născut și trăiesc, trebuia să se arboreze și steagul românesc, așa cum scrie legea. Ce e greșit aici? În ce privește participarea românilor la sărbătoarea unui stat străin, mai întâi trebuie să fii invitat. Dumneata pe câți români ai invitat? Și apoi, românii nici nu au fost întrebați din 1990 încoace, dacă și cum să participe la asemenea manifestări stradale. Înțeleg să fi fost vreun concert simfonic, sau un teatru, la care să participe și români. Dar așa, pe stradă ce să caute? Fidelitatea față de țară este una singură. Însă românii nu cer celor 400 mii de cetățeni rommaghiari din România să o iubească. Ci să o respecte!

Leave a Reply to Nicolae Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.