Dacă e ales, e politician şi nu se pricepe, iar dacă se pricepe, nu-l alege nimeni | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 27 noiembrie 2021
Home » Opinii » Dacă e ales, e politician şi nu se pricepe, iar dacă se pricepe, nu-l alege nimeni
Dacă e ales, e politician şi nu se pricepe, iar dacă se pricepe, nu-l alege nimeni

Dacă e ales, e politician şi nu se pricepe, iar dacă se pricepe, nu-l alege nimeni

După cum bine se ştie, de 30 de ani toate guvernele noastre au luptat aprig împotriva birocraţiei, repurtând mari şi grozave victorii, astfel că în contemporaneitate nu ne-a rămas decât să nivelăm terenul şi să răsădim panseluţe. Coaliţia de la guvernare s-a şi executat, generalizând al doilea subprefect şi înfiinţând al patrulea post suculent – secretarul general al Prefecturii. 84 de salarii grase în plus pentru binele poporului. Debirocratizarea, de altfel, are pe meleagurile carpato-danubiene o îndelungată şi frumoasă tradiţie: pe vremea lui Ceauşescu se lupta împotriva DMH (Direcţia Mişcării Hârtiilor). De atunci, hârtiile necesare rezolvării unei probleme relativ mărunte au crescut de cel puţin zece ori – dar ce fericire! – ele nu trebuie decât semnate în original, ştampilate, numerotate, scanate şi supraiscălite cu semnătură electronică extinsă. Doar atât.

Amintim că la finele lunii ianuarie, funcţiile de prefect şi subprefect au fost transformate în demnitate publică, astfel că persoanele numite pot fi membri de partid (inclusiv parlamentari, fără pregătirea de specialitate cerută în cazul celorlalţi candidaţi). Cum administraţia noastră nu stă mult pe gânduri, Guvernul a eliberat la o singură mutare 103 prefecţi şi subprefecţi. Harghita nu are încă prefect – probabil că nici una din cele trei propuneri pe care PLUS se lăuda că le are (doi bărbaţi şi o femeie) n-a fost debirocratizată suficient în şedinţele coaliţiei. Care şedinţe, dacă nu sunt încă celebre, vor deveni cu siguranţă în viitor, precum cele ale CDR.

Transformarea funcţiilor de prefect şi subprefect comportă multe comentarii: UDMR afirma că e cazul să renunţăm la ipocrizie, deoarece ele au fost în realitate totdeauna politice. În realitate da, în Constituţie nu prea, întrucât prefectul, înalt funcţionar public, deţinea controlul legalităţii în teritoriu, adică al activităţii ocupanţilor unor funcţii politice – primari, viceprimari, preşedinţi/vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Doar prefectul poate ataca un act al consiliului judeţean, al consiliului local ori al primarului. Doar prefectul poate sancţiona un preşedinte de consiliu judeţean. Va face asta prefectul UDMR de Covasna, să zicem? Hai să fim serioşi! Toţi prefecţii de aceeaşi culoare politică vor închide ochii la abuzurile comise de primarii lor, mai ales în secuime, unde solidaritatea etnică cu infractorii e aproape regulă de bază.

Pentru cei neobişnuiţi cu porcăriile din politică poate fi instructivă o scurtă poveste din vremurile în care lucrurile stăteau ca şi acum: ca să fii prefect, trebuia să fii soldat credincios al partidului şi membru cu acte în regulă. Deşi funcţionase de o vreme ca prefect de Harghita, Doru Voşloban era neafiliat politic, întrucât provenea din justiţie. La un moment dat se anunţase totuşi festivitatea instalării, dar şedinţa se întrerupsese şi momentul întârzia suspect de mult. Îmi atrage atenţia un ins evident străin, niţel epuizat şi care fuma pe rupte în dosul uşii din zona presei (pe atunci era voie). Aflu repede despre ce era vorba: „Dacă Voşloban nu semnează, voi fi numit prefect”, zice. „Ce să semneze?”. „Adeziunea la partid”. Într-adevăr, primul anunţ aflat de cei prezenţi atunci în sala amfiteatru a Prefecturii a fost că Doru Voşloban semnase adeziunea. S-a lăsat greu, era vizibil marcat de presiunea ce se pusese asupra sa, întrucât cel ce venise de la centru să-l instaleze îşi adusese cu el o sperietoare: dacă Voşloban nu semna, era numit acela. La finalul festivităţii, demnitarul bucureştean plecă spre a investi alt prefect în alt judeţ, cu sperietoarea după el.

Pentru visătorii statului de drept, prefectul ar fi cică un ins neutru şi puternic, care veghează rece, distant şi inflexibil la aplicarea politicii guvernamentale şi a legilor în teritoriu. Ştiu un singur exemplu în ţară de om care şi-a început cariera conform principiilor de mai sus, dar a fost mazilit rapid de propriul partid la protestele înverşunate ale UDMR: Codrin Munteanu de la Covasna. Un profesionist competent şi hotărât la prefectură este ultimul lucru de pe lume agreat de potentaţii UDMR.

De altfel, în judeţele cu populaţie predominant maghiară, unde tot soiul de ciraci din administraţia locală au făcut tot posibilul să eludeze legile privind simbolistica statală şi identitară românească, prefecţii s-au achitat de datorie mai mult sau mai puţin convingător: unii s-au luptat în contencios cu referendumurile ilegale, alţii numai au dat din gură, iar alţii n-au făcut pur şi simplu nimic, luându-şi salariul şi mulţumindu-se cu postura de breloc la cingătoarea potentaţilor locali.

Preşedintele ADEC, Dan Tanasă, le bătea mereu obrazul prefecţilor din Harghita, Covasna şi Mureş că le face treaba, câştigând zeci de procese pe care marii demnitari cu 12.000 de lei pe lună nu le-ar fi deschis niciodată. Unii din comoditate, alţii din neştiinţă, alţii ţâţâind de frica postului, alţii de teama superiorilor care le dădeau ordin pe sub masă să stea cuminţi şi să nu creeze tensiuni (Îmi amintesc cu amuzament că, în 2000, când la Topliţa a avut loc o mare adunare a Forumului Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş, marii patrioţi PDL, în frunte cu prefectul, dispăruseră trei zile de pe firmament de parcă le păpase pisica şi limba şi imaginea, iar un deputat mai îndrăzneţ de la Braşov care sosise deja în municipiul de pe Mureş a trebuit să se facă nevăzut la solicitarea speriată a puternicilor zilei, susţinuţi discret de formaţiunea etnică maghiară). De aşa bravi se-vredniciră cronicarii şi rapsozii…

Dar să zicem că problematica Har-Cov e atipică şi oarecum marginală pentru un stat european mijlociu; care, odată intrat în Uniunea Europeană, n-are încotro decât să se vrea stat de drept. Ei, aici avem o mare problemă – şi politică, şi constituţională. Legea supremă nu spune că prefectul trebuie să fie apolitic, dar descrierea funcţiei ne trimite logic la o astfel de condiţie. Susţinătorii ideii prefect politic s-au repezit la televiziuni cu exemplul american: da, acolo guvernatorii or fi oameni politici, dar sunt aleşi, pe când prefecţii din România sunt numiţi. E o leacă de diferenţă. În Franţa prefecţii sunt funcţionari de stat, sunt numiţi – dar nici unul nu e la origine politician, ci obligatoriu absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie cu vechime ca profesionist apolitic în munca administrativă de 15-20 de ani. După cutuma naţională franceză, aceşti profesionişti, de obicei mai longevivi în funcţii decât politicienii aleşi, asigură continuitatea guvernării. La noi nu e nici laie nici bălaie, am amestecat lucrurile în aşa hal încât să fie sigur că nu merge treaba… Adică dacă-i ales e politician şi nu se pricepe, dacă se pricepe înseamnă că e profesionist şi nu-l alege nimeni.

Mihail GROZA

P.S.: Aud că, în Austria Ministerul de Interne are în aparatul central doar 17 persoane. Poate de asta reuşeşte să ne ia în mod capitalist cam tot ce ne lua pe gratis şi pe vremea fostului imperiu, iar noi nu prididim să numim în funcţii de stat oameni care dau. Tot!

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.