Cuvintele eminesciene – podoabe ale graiului românesc | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 20 octombrie 2019
Home » Cultură » Cuvintele eminesciene – podoabe ale graiului românesc
Cuvintele eminesciene – podoabe ale graiului românesc

Cuvintele eminesciene – podoabe ale graiului românesc

manusc123Cea mai nobilă preocupare a fiinţei umane este aceea de a se apleca, permanent, cu trudă asupra cititului slovelor, care o poartă apoi pe veşnicul drum al cunoaşterii universale. Nu în zadar şi Biblia pomeneşte menirea pe care o are cuvântul în zămislirea gândurilor omului întru croirea destinului cu inima larg deschisă spre bucuria şi împlinirea prin fapte a dorinţelor aşa cum l-a rânduit Dumnezeu.

Mihai Eminescu a avut în structura sa genetică cultul Cuvântul românesc, material lingvistic pe care l-a şlefuit necontenit, dându-i o valoare estetică nemaiîntâlnită până la el. Cunoscutul lingvist Iorgu Iordan, după ce apreciază că până la Eminescu n-am avut decât o limbă scrisă, subliniază, cu tărie, că: Limba lui Eminescu, încărcată cu atâtea elemente noi, a înnoit stilul artistic al limbii literare prin aportul ei enorm şi variat şi prin folosirea virtuţilor limbii comune. Acest mesaj ne impulsionează la reluarea zi de zi a creaţiilor poetului cu misiunea sacră de a încerca să pătrundem în misterul edificiului liric eminescian pentru a descoperi noi valori ale literaturii române.

În periplul nostru întâlnim şi pe filele lui Mărţişor câteva creaţii poetice eminesciene publicate în revistele vremii. La 1 martie 1878 apare în Convorbiri literare poezia Singurătate, care a fost concepută în două variante, cea de-a doua, definitivă, cu zece strofe fiind cea mai cunoscută. Titlul este semnificativ şi ne introduce în spaţiul interior, dominat de linişte, în care eul poetic meditează asupra lui fugit irreperabile tempus.

Cadrul specific eminescian: perdelele, masa de brad, focul ne pot îndrepta spre cunoaşterea implicaţiilor mitologice în creaţia poetului. Bradul, care este arborele sacru, prin forma circulară a mesei creează armonia dintre terestru şi cosmic. Focul, ca entitate divină, veghează inspiraţia şi ca un bun făcător sprijină meditaţia asupra mitului erotic. Lira, instrumentul muzical folosit în Antichitate la acompanierea poemelor recitate, în universul eminescian este simbol al creaţiei poetice, care produce asupra eului liric o tristă dezamăgire urmată de dorinţa renunţării la poezie, poate şi din cauza neînţelegerii mesajului poetic: Ah! de câte ori voitam/Ca să spânzur lira-n cui/Şi un capăt poeziei/Şi pustiului să pui. Singura care este capabilă să înlăture această situaţie dificilă este iubita, singura aducătoare de noi energii sub aureola vieţii cu isonuri elegiace. Prin atmosfera melancolică degajată versurile ne trimit la alte creaţii asemănătoare, precum: Melancolie, Cugetările sărmanului Dionis şi Afară-i toamnă.

În aceeaşi perioadă apar şi versurile intitulate Povestea codrului, care în conţinutul lor ideatic creează o atmosferă de basm, codrul, ca simbol al permanenţei prin împărăţia sa dăruieşte spaţiul de taină, unde o mulţime de vietăţi mişună printre copacii seculari. Prin înălţimea sa este viu supravegheat de lună, soare şi luceferi, dar în acelaşi timp, prin sentimentul său ocrotitor oferă toposul întâlnirii fericite a celor doi îndrăgostiţi: Hai şi noi la craiul, dragă/Şi să fim din nou copii,/Ca norocul şi iubirea/Să ne pară jucării; împlinirea prin iubire a cuplului fiind: … lângă izvorul/Ce răsare sub un tei.

Poezia Visuri trecute apare în revista Familia cu dedicaţia „Amicului F.I.” (Filimon Ilie), fiind de expresivitate folclorică ce ne trimite prin conţinutul său ideatic la cunoscutele versuri ale creaţiei Mai am un singur dor. Visurile sunt comparate cu florile vieţii care se usucă odată cu trecerea timpului neiertător. Încărcătura semantică a cuvintelor sugerează meditaţia eului poetic asupra destinului care, odată cu trecerea anilor, îl poartă necruţător spre clipa finală, dar apariţia fiinţei iubite aduce cu sine speranţa de a nu pleca în eternitate: Te văd adesea frunte senină/Ca şi gândirea lui Dumnezeu… /Gândind la tine nu voi să mor… Numai în cazul în care este părăsit şi de Demiurg doreşte, ca o salvare, comuniunea cu cosmicul, iar lira, simbolul creaţiei, să-i fie pusă la căpătâi pentru a-l însoţi în eternitate.

Stau în cerdacul tău, Povestea teiului, Departe de tine, Între sute de catarge sunt creaţii eminesciene care prin fondul tematic şi varietatea motivelor literare, prin expresivitatea şi muzicalitatea lor ne invită la o lectură profundă pentru a descoperi noi valenţe ale cuvintelor poetului care împodobesc limba română.

Să nu uităm de Anul Eminescu!

Prof. Busuioc Stelian
Dr. György Géza-Árpád
Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni”

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.