Cuvânt Pastoral la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Hristos Domnul şi realitatea Învierii Sale | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 octombrie 2018
Home » Religie » Cuvânt Pastoral la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Hristos Domnul şi realitatea Învierii Sale
Cuvânt Pastoral la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Hristos Domnul şi realitatea Învierii Sale

Cuvânt Pastoral la Slăvitul Praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos Hristos Domnul şi realitatea Învierii Sale

Glasul solemn al clopotelor care reprezintă glasul lui Dumnezeu ne cheamă şi în noaptea Învierii la Sfintele Biserici, pentru a ne împărtăşi de bucuria Slăvitului Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La Înviere, toate s-au umplut de lumină şi sufletele noastre vibrează mai intens atunci când credincioşii exclamă într-un glas: Hristos a Înviat! Asemenea Mironosiţelor venite dis-de-dimineaţă la mormânt, sunt credincioşii care vin în acea noapte pentru a primi vestea cea bună că „Hristos a înviat!”.

Aş vrea ca ziua aceasta, zi de sfântă amintire în istoria mântuirii, să fie şi de data aceasta, pentru noi toţi, un prilej de reînnoire a credinţei, a hotărârii de a fi mai buni, aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El şi-a dovedit dumnezeirea Sa şi a învăţăturilor Sale, precum zice Sfântul Apostol Pavel: „Hristos a dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin înviere” (Romani 1, 4).

Cartea de temelie a creştinătăţii, Sfânta Scriptură a Noului Testament, prin graiul Sfinţilor ucenici ai Mântuitorului, prin mărturia lor scrisă ajunsă şi la noi, cu putere de document istoric, ne povesteşte cu multe amănunte cum s-au petrecut lucrurile şi e bine ca în aceste momente să le rememorăm şi noi. În felul acesta ne vom împrospăta cunoştinţele, ne vom întări credinţa, ne vom mângâia sufletele şi vom fi ca cei care nimic nu-i mai poate clinti din credinţa lor.

Care sunt argumentele cu care Sfânta Scriptură apără realitatea Învierii Domnului? Iată tema asupra căreia vom stărui în cele ce urmează.

În primul rând vom spune că nu este vorba în Sfânta Scriptură de argumente propriu-zise, pentru că Sfinţii Evanghelişti şi ceilalţi Apostoli nu poartă discuţii cu cineva, nu vor să demonstreze că Hristos a înviat. Ei relatează fapte. Ca martori oculari: „Dumnezeu a înviat pe acest Iisus şi la aceasta noi toţi suntem martori” (Faptele Apostolilor 2, 32); „Noi suntem martori ai acestui fapt” (Faptele Apostolilor 3, 15).

Nu trebuie să uităm nici o clipă că ştirile ne vin de la martori oculari. Ei L-au văzut murind, îngropat şi plâns, şi-au pierdut speranţa, s-au lepădat de El când l-au văzut la strâmtorare şi apoi tot ei l-au văzut înviat din morţi, deşi nu se aşteptau la aşa ceva.

Când L-au văzut înviat, şi-au recăpătat curajul, ba chiar au devenit îndrăzneţi, au început să-L mărturisească în pieţele publice, ei care cu câteva zile înainte se temeau să spună că Îl cunosc, cum a făcut Sf. Ap. Petru. Faptele îi sileau să le adeverească şi să le mărturisească: „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (Faptele Apostolilor 4, 20), spuneau acum Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan.

Când s-au dus Mironosiţele la mormânt, l-au găsit pe acesta gol. Au venit şi ceilalţi Apostoli şi l-au găsit gol. Soldaţii care îl păzeau l-au văzut gol şi s-au dus să raporteze comandanţilor lor. Vor fi venit şi aceştia şi l-au găsit gol. A apărut şi un contraargument; căpeteniile şi bătrânii poporului, intraţi în panică, s-au asociat cu soldaţii, punând la cale o minciună: „Să spuneţi că noaptea, când dormeaţi, au venit ucenicii Lui şi L-au furat” (Matei 28, 13). Logica era slabă şi fără argument. Dacă dormeau, de unde ştiau că L-au furat ucenicii? De ce dormeau în timpul misiunii? Cine ar fi îndrăznit să se apropie de un mormânt păzit de soldaţi şi sigilat? Ucenicii, fricoşii, de ce L-ar fi furat din mormânt, ei care s-au temut să-L urmeze pe drumul Golgotei. Şi-apoi dacă L-ar fi furat, cum a murit pentru a fi îngropat şi păzit de soldaţi, cum a Înviat? Mormântul era gol pentru că Hristos înviase. Au şi făcut cercetări, dar nu l-au găsit, pentru că El a Înviat.

Era viu şi faptele vin să aducă mărturie şi de această dată că mormântul era gol. S-a arătat, mai întâi, mironosiţelor evlavioase, în aceeaşi dimineaţă în preajma mormântului: „Bucuraţi-vă!”, le-a zis, „Nu vă temeţi. Mergeţi de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea şi acolo Mă vor vedea” (Matei 28, 9-10).

S-a arătat şi nu s-a ascuns. În aceeaşi zi s-a arătat lui Luca şi lui Cleopa pe drumul Emausului (Luca 24, 13-31). Spre seară s-a arătat şi fricoşilor Apostoli, zicându-le: „Pace vouă!”. Evanghelia nu ocoleşte, nu ascunde spaima lor. Îl văzuseră mort şi era normal să se înspăimânteze şi să se tulbure; în mintea lor „li se părea că văd duh” (Luca 24, 37). Iar Învăţătorul le-a zis: „Nu vă temeţi, pentru ce vă tulburaţi şi pentru ce se stârnesc asemenea gânduri în inimile voastre?”, şi le-a oferit proba materială: „Priviţi mâinile Mele şi picioarele Mele, căci Eu însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi că Duhul nu are carne şi oase cum Mă vedeţi că am Eu”, apoi i-a întrebat: „Aveţi ceva de mâncare? şi a mâncat în faţa lor, apoi le-a deschis mintea ca să înţeleagă Scripturile”. Tot aşa a procedat şi cu Toma peste opt zile, care a fost absent de la această întâlnire, pe care îl va lăsa să îi atingă rănile din mâini şi din coastă (Ioan 20, 26-28). S-a mai arătat la alţi şapte apostoli, printre care şi Petru, la Marea Tiberiadei în Galileea şi cărora le-a cerut de mâncare, tot pentru a-i încredinţa că nu este o nălucă (Ioan 4, 22).

De aceea, Petru mărturiseşte când va vorbi mulţimilor: „Am mâncat şi am băut cu Dânsul după Învierea Lui din morţi” (Faptele Apostolilor 10, 14). Şi multor altora s-a arătat, peste cinci sute deodată c.f. I Corinteni 15, 6. Cel din urmă căruia i s-a arătat a fost Saul pe drumul Damascului – Faptele Apostolilor 9, 1 – întâlnire care a făcut din ucenicul lui Gamaliel, din prigonitorul creştinilor, cel mai înflăcărat martor al lui Iisus cel Înviat: „Dacă Hristos n-ar fi înviat, atunci zadarnică ar fi propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).

Învierea dovedeşte că Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu. Învierea dovedeşte că învăţătura Lui era de la Dumnezeu şi poartă pecetea adevărului şi ne descoperă pe acesta şi cunoaşterea cea adevărată.

Iubiţi fii duhovniceşti,

Sprijiniţi de faptul Învierii lui Iisus, pe care L-au văzut, cu Care au vorbit, de la Care au primit ultimele învăţături asupra a ceea ce aveau de făcut, Apostolii I-au propovăduit învăţătura şi I-au făcut-o cunoscută până la marginile lumii. Acesta este un fapt minunat.

Cei care Îl propovăduiesc pe Hristos şi învăţătura Lui sunt oameni simpli, fără şcoli şi diplome universitare. Pescari sunt cei mai mulţi, dar şi câţiva intelectuali, printre care şi Sf. Ap. Pavel, dar şi el cu o educaţie strict limitată iudaică. Şi totuşi ei cuceresc, ei convertesc filosofia antică greacă şi latină şi scriu cărţi cu talent literar. Nu există carte tipărită în lume mai mult decât cea scrisă de aceştia, Noul Testament. Alt fapt minunat!

Vă îndemn să citiţi zilnic câte un capitol din Noul Testament!

Faptele acestea minunate întăresc credinţa şi ne fac să participăm la sărbătoarea Învierii Domnului cu încredinţarea că sărbătorim cheia vieţii şi învierii noastre, căci dacă Hristos a Înviat şi noi vom învia. Hristos a înviat şi n-a mai murit. S-a înălţat la cer şi e veşnic viu şi ne ascultă, ne ocroteşte şi ne aşteaptă. Trebuie să mergem la întâlnire bine pregătiţi. Să devenim mai buni, să ne iubim unii pe alţii, să trăim în bucurie şi slujire reciprocă.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Dacă în regimul trecut se nega existenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acum asistăm la o altă rătăcire, în care nu se mai neagă existenţa pe pământ a Domnului Iisus, ci se caută batjocorirea Lui şi a Sfintei Sale Biserici în diferite forme, ca bunii creştini să se îndepărteze de credinţa cea adevărată. Trăim vremea despre care Sfântul Evanghelist Ioan a zis: „Mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup, acesta este amăgitorul, acesta este antihristul” (II Ioan 1, 4).

Să sporim credinţa noastră în Înviere, fiindcă „cel care crede însă în Înviere, cu siguranţă se va sili să trăiască în această viaţă cu bună luare aminte, pentru a putea să se bucure de bunătăţile cele veşnice”.

Lumea noastră de astăzi are mare nevoie de puterea Învierii lui Hristos. Renaşterea noastră spirituală ca persoane şi ca neam are nevoie de o credinţă sporită şi vie în Hristos cel Înviat. Numai El ne poate ajuta să biruim patimile egoiste, ura şi duşmănia, care dezbină familii şi dezbină şi neamul românesc.

Să ne purtăm ca fii ai Învierii şi moştenitori ai învăţăturii Sfinţilor Apostoli şi Sfinţilor Părinţi. Jertfelnicia şi evlavia înaintaşilor noştri ne sunt nouă, slujitorilor şi credincioşilor Bisericii neamului românesc, moştenire şi poruncă.

În anul acesta, 2018, An omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi comemorativ al făuritorilor Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, îi pomenim pe slujitorii Sfintelor Altare şi pe credincioşii militanţi pentru unirea Ardealului cu România şi pe cei care au suferit prigoana sau închisoarea din partea autorităţilor timpului. Aceştia au ţinut flacăra aprinsă a românismului în conştiinţa enoriaşilor lor, sacrificând timp, energie, bani şi uneori chiar libertatea pentru acest mare ideal naţional, românesc. Aici amintim doar pe Patriarhul Miron Cristea, născut în Topliţa-Română, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, precum şi cinstitul cler şi bunii credincioşi ai Sfintei noastre Biserici din Arcul Intracarpatic.

Fiecare dintre noi avem de oferit ţării noastre fidelitate, disponibilitate şi angajament statornic în credinţa noastră românească strămoşească.

Să-L mărturisim şi noi pe Hristos cel Înviat din morţi, rugându-L să întărească Biserica noastră strămoşească, care va oferi neamului nostru ca dar de centenar, Catedrala Naţională Ortodoxă din Bucureşti, care va fi sfinţită în ziua de 30 noiembrie 2018 cu ocazia sărbătorii Sf. Ap. Andrei – Ocrotitorul neamului românesc.

Împărtăşindu-vă din inimă aceste gânduri, vă îmbrăţişez pe toţi, preoţi, cin monahal, şi credincioşi, tineri şi vârstnici, dorindu-vă să petreceţi Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului în pace, sănătate şi iubire.

Hristos a Înviat!

Al vostru de tot binele doritor şi către Domnul rugător,

 

† ANDREI,

Episcopul Covasnei şi Harghitei

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.