Cuvânt la Duminica a VII-a după Paşti

mai 30, 2014 in Religie

(A Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic – Ioan 17, 1-13)

În duminica ce urmează, Biserica noastră face pomenire, cu cinste, a celor 318 Sfinţi Părinţi care au luat parte la lucrările primului Sinod ecumenic, ce a avut loc la Niceea, în anul 325. Pentru a înţelege mai bine rostul adunării acestui Sinod, vom porni de la textul Evangheliei ce se va rosti în această duminică.

Citind textul Evangheliei de la Ioan 17, 1-13, aflăm că aceste cuvinte au fost rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în cadrul Rugăciunii Sale arhiereşti înaintea ucenicilor Săi la Cina cea de Taină, în seara zilei premergătoare patimilor. În aceasta S-a rugat pentru Sine, apoi pentru ucenicii Săi prin cuvintele: „Părinte Sfinte, întru numele Tău păzeşte-i pe cei pe care Mi i-ai dat, ca ei să fie una, aşa cum suntem Noi” (Ioan 17,11), continuând să se roage pentru toţi cei care vor crede în El: „Dar nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine” (Ioan 17,20).

Această rugăciune în totalitatea ei, ce este cuprinsă în capitolul 17 din Evanghelie, are un bogat cuprins teologic. Ea ne oferă un adevărat rezumat despre lucrarea mântuitoare a lui Hristos. Astfel ea subliniază ascultarea Sa de Tatăl, o ascultare „până la moarte”; faptul că prin jertfa şi învierea Sa se arată slava lui Dumnezeu; alegerea ucenicilor din lume; faptul că lor li s-a descoperit Dumnezeu în persoana lui Iisus; misiunea lor în lume; unitatea lor în dragoste, întemeiată pe comuniunea lor cu Hristos şi cu Dumnezeu.

Iisus Hristos după marea cuvântare de despărţire de ucenicii Săi (cap. 13-16) se roagă pentru noul popor al lui Dumnezeu care este Biserica. El se dă morţii, ca jertfă întru tot curată şi bine primită. Iar această jertfă este temelia însăşi a Bisericii Sale.

Prin această „jertfă fără de prihană” (Evr. 9,14), Domnul Hristos se aduce pe Sine jertfă înaintea lui Dumnezeu-Tatăl pentru mântuirea lumii. Prin aceasta, El este pentru noi, pentru Biserica Sa Marele-Preot sau Arhiereul.

Preoţia Bisericii îşi are temeiul şi izvorul permanent în preoţia sau arhieria lui Hristos. Prin această lucrare a lui Hristos, toţi credincioşii au o preoţie, ca unii ce sunt unşi cu Duhul Sfânt (I Ioan 2,20.27). Despre această preoţie, a tuturor credincioşilor, ne vorbeşte lămurit Noul Testament. Sfântul Apostol Petru zice: „Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată” (I Pt. 2,9; cf. 2,5; Apoc. 1, 6; 5,10; 20,6).

În Biserica lui Hristos preoţia se împarte, în cea universală (împărătească) a tuturor membrilor ei şi în preoţia funcţională (slujitoare), acestea completându-se cu necesitatea, având chemarea spre a-şi împlini rolurile pentru care ne sunt dăruite.

Darul preoţiei universale se primeşte prin Taina Botezului de către fiecare creştin şi se devine activ prin participarea noastră la viaţa Bisericii. Ascultarea şi trăirea poruncilor şi îndemnurilor lăsate de Mântuitorul Hristos este calea Bisericii prin care noi suntem lucrători la împlinirea şi mântuirea noastră.

Mântuirea de-a lungul întregii vieţi nu va fi posibilă omului singur, ci doar prin legătura noastră cu Dumnezeu şi cu semenii. Legătura aceasta este în cunoaştere şi în iubire de Dumnezeu, aşa cum cuvântul Evangheliei spune: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3).

Prin această legătură de comuniune ne vom putea bucura de roadele dăruite de Dumnezeu spre mulţumirea, împlinirea şi mântuirea noastră în viaţa veşnică încă din această viaţă.

Avem o chemare înaltă cum şi darurile hărăzite sunt înalte. Preoţia slujitoare (funcţională) are chemarea de a fi mijlocitoare între Dumnezeu şi oameni.

Drept aceea, iubiţi cititori, să medităm la îndatoririle noastre de buni creştini, să ne ajutăm semenii aflaţi la nevoie, dar să-i ajutăm şi pe preoţii noştri în misiunea lor, ca astfel să participăm, prin viaţa şi lucrarea noastră, la păstrarea unităţii, spre care ne îndeamnă Hristos Domnul. Amin!

Pr. Munteanu Zaharia