Curtea de Conturi vrea să impute toate ajutoarele nerambursabile acordate asociaţiilor de producători din judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 19 septembrie 2019
Home » Agricultură/Ecologie » Curtea de Conturi vrea să impute toate ajutoarele nerambursabile acordate asociaţiilor de producători din judeţ
Curtea de Conturi vrea să impute toate ajutoarele nerambursabile acordate asociaţiilor de producători din judeţ

Curtea de Conturi vrea să impute toate ajutoarele nerambursabile acordate asociaţiilor de producători din judeţ

„E o problemă şi eu nu înţeleg unde vrem să ajungem cu agricultura în această ţară. După ce ani de zile toată lumea, de la Minister la Guvern, a vorbit numai despre înfiinţarea lor, iată acum vin şi ne pedepsesc”, afirmă ec. Márton István, preşedintele-director executiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) a Consiliului Judeţean Harghita.

 Implicare şi supărare

În momentul în care l-am contactat pe d-l Márton, în ideea de a-i cunoaşte părerea în legătură cu aşa-zisa Lege a supermarketurilor, nici nu bănuiam câte lucruri interesante aveam să aflu de la persoana care, încă din 2008, de când se ocupă de asociaţie, a recunoscut că cea mai mare problemă a fost valorificarea produselor tradiţionale şi locale, în condiţiile în care, pentru obţinerea lor, trebuiau avute în vedere standardele europene de calitate. „Prin urmare, ne-am implicat şi primul obiectiv a fost acela de a-i ajuta pe producători, dovadă că azi avem la Cristuru-Secuiesc şi la Frumoasa câte o făbricuţă de procesare a laptelui de vacă, iar mâine-poimâine, mai exact prin septembrie-octombrie, va mai intra în funcţiune una la Lunca de Jos”.

În paralel au fost organizate cursuri de pregătire în domeniu, la care au participat aproximativ 200 de oameni. Dar, până să înţeleg ce s-a întâmplat cu ei, d-l Márton şi-a adus aminte că, în chiar dimineaţa zilei în care ne-am întâlnit, primise un proces-verbal de la Curtea de Conturi, care „vrea să ne impute toate ajutoarele nerambursabile acordate asociaţiilor de producători, adică 439.000 de lei”. Spunându-mi că e foarte supărat şi că din asta e hotărât să facă o problemă de care să audă toată ţara, preşedintele ADI m-a rugat să scriu acest lucru care „nu se poate tolera. Suntem singurul judeţ în care s-a organizat aşa ajutorarea asociaţiilor şi, evident, singurii pedepsiţi”…

 Fără asociaţii, calea spre supermarketuri e dificilă…

…mai precizează ec. Márton, pentru că, spune dumnealui, o persoană fizică e greu de crezut că va ajunge pe rafturile marilor magazine cu marfa sa. Iată unul dintre motivele pentru care circa 80% din banii imputabili azi au fost direcţionaţi către dotarea punctelor de colectare a laptelui cu răcitoare şi aparatură pentru controlul indicilor de calitate ai materiei prime. Sens în care, la nivelul ADI din cadrul CJ Harghita, au fost lansate proiecte pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, finanţate 49% prin asociaţii şi 51% prin contribuţia personală a membrilor asociaţi.

Aşa susţine d-l preşedinte, aşa reţin şi eu, mai ales că nu am nici un motiv să pun la îndoială vorbele sale.

Revenind la cursurile profesionale, menţionez că ele au vizat cu precădere prelucrarea laptelui, a cărnii, a fructelor de pădure şi a celor din grădini. Chestiunea e că, din cei circa 200 de cursanţi, a rămas doar un nucleu „format din oameni unul şi unul, care s-au perfecţionat mai apoi în Austria şi Franţa”. Prezenţi în judeţ cu o marfă căutată de consumatori, aceşti producători mai au, desigur, multe de învăţat, dar „nici în străinătate, unde se pot număra vreo 200-300 de ani de experienţă în prelucrarea laptelui, nu s-a produs totul brusc”. Iată de ce, pentru parametrii de calitate ai produselor care ajung acum pe piaţă şi care într-o zi vor ajunge în supermarketuri, ştacheta e fixată undeva foarte sus…

 Dar încă nu suntem organizaţi pentru a intra în marile magazine…

Mărturisind că nu înţelege cum a fost concepută legea care, în opinia sa, trebuia să aşeze lucrurile pornind de la producător şi procesator, respectiv de la asociere şi stimulare a asociaţiilor, gazda mea crede că, în Harghita, cele trei unităţi de procesare a laptelui vor fi nevoite să se asocieze, să înfiinţeze o cooperativă sau o asociaţie care să se ocupe numai de desfacere, întrucât nici una dintre ele nu poate singură să ofere întreaga gamă de produse lactate, având în vedere că asta presupune existenţa mai multor linii de producţie şi, implicit, existenţa unor fonduri consistente pentru achiziţionarea lor. Lucru valabil şi pentru preparatele din carne, şi pentru legume sau fructe.

Tot prin asociere se pot asigura, de asemenea, mijloacele de transport corespunzătoare şi, desigur, depozitul în care să fie păstrate produsele până la livrare.

Fără a mai intra în alte detalii privitoare la legea de funcţionare a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, din motive de spaţiu tipografic, îmi însuşesc vinovăţia şi fac următorul pas, abordând problematica sectorului de creştere a ovinelor. Unul pe seama căruia „se îmbogăţesc samsarii”…

 Drumul caşului…

…este acel drum care, în mintea domnului Márton, ar trebui să înceapă, să zicem, la Miercurea-Ciuc, Bălan sau Tulgheş şi să se termine undeva în vârf de munte, străbătut fiind de turişti la pas, cu bicicleta, călare sau cu automobilul. Odată ajunşi acolo, acelor oameni iubitori de natură ar trebui să li se ofere casă şi masă din produsele de la stână, precum şi un pat pentru odihnă, iar dacă acest lucru poate fi asigurat pentru un grup de 10-15 persoane, e mai mult decât bine.

Asta a văzut d-l preşedinte în Italia şi asta ar dori să vadă şi aici, în Harghita!

Cât priveşte posibilităţile de prelucrare a laptelui, una ar fi aducerea lui acasă, cealaltă, mai puţin costisitoare, procesarea la stână, ca în Elveţia, cu respectarea unor condiţii minime de igienă, având în vedere că materia primă este transformată în brânzeturi maturate.

Cel mai bun exemplu i l-a oferit însă Cooperativa din Valle d’Aosta, Italia, înfiinţată în 1952, care are peste 200 de producători de lapte de vacă. Ei, după cum povestea d-l Márton, vara prepară caşul la stână, iar iarna acasă, fiecare având un număr de ştanţă pe care îl aplică pe caşul pe care îl face la dimensiunea şi forma indicate. Când caşul este gata, o dată pe săptămână sau o dată la două săptămâni, oamenii îl duc la punctul de fermentare al cooperativei, o galerie de mină dezactivată, lungă de vreo 2,5 km, în care nu se foloseşte curent electric decât pentru iluminat. În rest nici o cheltuială, cu excepţia salariilor celor 2-3 oameni ce supraveghează procesul de maturare pe întreg parcursul lui şi asta deoarece temperatura se menţine constantă, umiditatea aerului este asigurată de un pârâiaş ce curge prin galerie, deasupra căruia sunt fixate rafturile cu produsele supuse tratamentului în discuţie, iar ventilaţia este asigurată natural.

În momentul în care maturarea s-a încheiat, brânzeturile sunt scoase şi duse într-un depozit unde se ambalează, după care, cu o maşină frigorifică, sunt transportate către magazinele cooperativei din Italia şi din Europa. Important e că numărul ştanţat pe fiecare calup îi determină pe consumatori să opteze, în general, pentru unul căruia, măcar o vreme, îi rămân fideli. Acelaşi număr face însă posibilă şi identificarea producătorului al cărui caş se umflă ori se crapă în timpul maturării, drept pentru care el este invitat să vină, să-l ducă acasă pe tot şi să-l consume când şi cu cine vrea.

„Acolo dorim să ajungem şi noi, deşi nu-i uşor. Avem totuşi înregistrată o marcă la nivel european, şi vorbesc despre caşul de Harghita, avem modele şi, mai ales, avem dorinţa de a ţine pasul cu vremurile”.

 Exemplele pozitive trebuie popularizate…

…şi dumneavoastră, jurnaliştii, o puteţi face, a mai spus d-l Márton luându-i în obiectiv pe producătorii de lapte din Bilbor, comună de care se ocupă personal de doi ani de zile, din care „iarna se livrează în jur de 6.000 de litri de lapte pe zi, iar vara peste 10.000. În plus, nici desfacere nu prea au. I-a păcălit cineva din Neamţ, care nu i-a plătit şi acum sunt prin instanţă. O vreme, laptele lor a fost însă preluat de o firmă recunoscută din Sovata, pentru că e un lapte curat, de foarte bună calitate, dar aceasta a renunţat din cauza cheltuielilor cu transportul. Nu-i acelaşi lucru să vii, să iei laptele dintr-un singur punct şi să pleci cu el, sau să umbli de la producător la producător până umpli cisterna!”.

Cunoscând bine aceste amănunte, ADI din cadrul CJ Harghita le-a oferit o clădire pentru amenajarea unei lăptării, dar din asta nu prea a ieşit nimic, cu toate că celelalte peste 60 de puncte de colectare din judeţ au demonstrat că merită, deoarece „procesatorii nu se mai află în situaţia de a dicta preţul”.

De ajutat însă trebuie ajutate şi asociaţiile de ovine care, din doi în doi ani, schimbă preşedintele asociaţiei judeţene prin rotaţie cu unul zonal – şi aşa nu pot duce la bun sfârşit nici un proiect ca lumea. Mai mult chiar, prin prelucrarea laptelui la stână, crede d-l Márton, s-ar reduce cheltuielile cu transportul şi ar creşte controlul asupra calităţii caşului. „Dar, pentru asta, trebuie oameni pregătiţi, condiţii şi ajutor de la stat”.

Din aproape în aproape am mai aflat că, în Danemarca, nu există un minister al Agriculturii, deşi e ţara care ocupă primul loc în lume în procesarea cărnii de porc, de asta ocupându-se doar cooperativele reprezentate la toate nivelurile. La fel şi în Franţa. La noi însă e altfel şi d-l Márton iar nu înţelege ceva: „De ce mai merg politicienii în străinătate, dacă tot umblă cu ochii închişi?!”.

Cum nu ştiu răspunsul, mă duc cu gândul la ministrul Agriculturii din România, care a făcut recent o vizită de lucru în Argentina şi mă hotărăsc brusc să fac şi eu una la Bilbor. Nu de alta, dar mai reţinusem de la d-l Márton că acea clădire despre care aminteam anterior, a fost mai întâi oferită gratuit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Călimanul” din Topliţa, dar „primarii din zonă nu au votat ca să o preia”. Eu nu am idee de ce au procedat aşa, dar am înţeles că trebuiau făcute nişte reparaţii la acoperiş. La rândul său, interlocutorul meu are mai multe explicaţii, inclusiv „dezinteresul manifestat de primarul din Bilbor faţă de problemele oamenilor, membri ai celor trei asociaţii din comună”, cu care nici nu a reuşit să se întâlnească, deşi s-au înţeles să o facă de vreo trei ori.

În finalul acestor rânduri, nu pot să nu mai amintesc încă ceva: 1. Laptele de vacă din Bilbor este, după părerea d-lui Marton, o mină de aur sub aspectul calităţii şi cantităţii şi 2. Consiliul Judeţean Harghita va scoate la licitaţie respectiva clădire care, cu puţin noroc, ar putea ajunge la Asociaţiile „Alunişul” şi „Zimbrul” care, alături de Cooperativa „Straja Călimanilor”, toate din comună, doresc să o achiziţioneze în scopul avut în vedere de preşedintele ciucan. Până atunci, eu voi încerca să aflu şi părerea domnului primar, şi părerea reprezentanţilor celor trei structuri asociative din comună, care vor să urnească lucrurile din loc, în folosul oamenilor din comunitate…

ŞTEFANA DRĂGHICI

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.