Cupa Călimani la schi de tură | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 februarie 2019
Home » Sport » Cupa Călimani la schi de tură
Cupa Călimani la schi de tură

Cupa Călimani la schi de tură

În organizarea Asociaţiei Salvamont Topliţa Călimani, ediţia cu numărul 7 a Cupei Călimani la schi de tură va avea loc pe 26 ianuarie, la poarta de intrare în Munţii Călimani. Competiţia a apărut după ce alpinistul Paul Gingean, împreună cu alţi oameni, văzând că potenţialul turistic al Călimanilor este puţin exploatat, au dorit să facă ceva pentru a creşte popularitatea zonei. Cum infrastructură pentru o pârtie de schi nu era, a apărut ideea organizării unei competiţii de schi de tură. Astfel s-a născut competiţia de schi de tură de la confluenţa pâraielor Lomaş şi Puturosul. La prima ediţie, spunea Paul Gingean, au participat peste 60 de persoane, pentru ca apoi numărul concurenţilor să crească la 70 şi un an mai târziu la 80, în Harghita venind sportivi din toată ţara. Anul trecut au fost prezenţi aproximativ 90 de concurenţi, iar ca o dovadă a succesului acestui eveniment au stat solicitările mari de cazare, fiind rezervate inclusiv pensiunile din comunele învecinate Topliţei.

În 2018, la marginea Topliţei, cei mai mulţi sportivi (legitimaţi sau amatori) au venit din zona Braşovului (Râşnov, Zărneşti, Săcele, dar şi din municipiul Braşov), una cu tradiţie în sporturile montane. Dar au fost prezenţi în Călimani şi concurenţi din Bucureşti, Sibiu, Cluj, Mureş, Maramureş ori Suceava.

Dacă la ediţia de anul trecut a fost introdusă o categorie de vârstă care să permită participarea copiilor, anul acesta se pare că organizatorii concursului au renunţat la aceasta, astfel că, atât la masculin, cât şi la feminin, categoriile de concurs vor fi: 18-35 ani, 36-45 ani şi peste 45 de ani.

Taxa de înscriere este 50 de lei şi se va achita în momentul ridicării numărului de concurs, care se poate face începând de vineri (25 ianuarie), de la Cabana Lomaş. Iar înscrierea se poate face on line, pe site-ul schi.cupacalimani.ro.

Pentru cei care încă nu au participat la o asemenea competiţie şi doresc să o facă, trebuie să ştie că traseul pe care se va desfăşura concursul este neamenajat şi neprotejat, existând riscul de avalanşe, lovire, căderi de pietre sau de zăpadă, alunecări necontrolate sau căderi în gol; de asemenea, pe traseu pot fi întâlnite diferite obstacole (arbori, crengi). Din acest motiv, cei care se vor înscrie la concurs vor trebui să aibă: experienţă generală despre munte; pregătire fizică şi tehnică în schi de tură şi schi alpin; abilitatea de a parcurge în siguranţă un traseu într-o zonă alpină în condiţii de iarnă; un bun simţ de orientare în teren montan, chiar şi în condiţii de vreme rea şi vizibilitate redusă (să fie capabili să folosească o hartă şi informaţiile despre trasee pentru a ajunge în siguranţă); cunoştinţe despre comportamentul în caz de pericol în zona montană.

În afară de concursul în sine, cei care pe 26 ianuarie vor fi la Cabana Lomaş se vor putea bucura şi de o privelişte superbă, un peisaj montan de iarnă, dar şi de o porţie de gulaş, pe care organizatorii îl vor prepara pentru finalul competiţiei.

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.