Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Cristian Buşoi, unul dintre candidaţii la preşedinţia PNL, a fost în vizită în Topliţa | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Politic » Cristian Buşoi, unul dintre candidaţii la preşedinţia PNL, a fost în vizită în Topliţa
Cristian Buşoi, unul dintre candidaţii la preşedinţia PNL, a fost în vizită în Topliţa

Cristian Buşoi, unul dintre candidaţii la preşedinţia PNL, a fost în vizită în Topliţa

  • Acesta a declarat că l-ar dori pe preşedintele PNL Harghita în conducerea centrală a partidului
  • De la discuţiile din nordul judeţului au lipsit prim-vicepreşedinţii şi vicepreşedinţii din zona Ciuc, care au declarat că-l sprijină pe Orban

 La puţin timp după ce PNL Harghita a emis un comunicat în care preciza că filiala îl va susţine pe Cristian Buşoi la preşedinţia partidului, europarlamentarul a făcut o vizită în judeţ, fiind aşteptat la Topliţa de preşedintele organizaţiei judeţene, Sebastian Buzilă, de către primarul municipiului, Stelu Platon, dar şi de membri ai partidului din zonele Topliţa şi Gheorgheni.

„PNL Harghita – spunea Sebastian Buzilă – îl susţine pe Cristi Buşoi pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am avut dezbateri în cadrul Biroului Politic Judeţean, în care am decis să-l susţinem pe Cristi Buşoi, am decis că e cea mai bună opţiune pentru PNL, în momentul de faţă. Credem că cu Cristi Buşoi, PNL îşi va câştiga votanţii de dreapta pe care i-am cam pierdut în ultimul timp”.

La rândul său, candidatul la preşedinţia PNL, Cristian Buşoi, preciza că a venit în Harghita pentru a-şi prezenta moţiunea cu care va candida la preşedinţia partidului, dar şi pentru a se întâlni şi a dezbate, împreună cu colegii săi harghiteni, viitorul formaţiunii politice.

„M-am bucurat – continua acesta – să-l reîntâlnesc pe d-l primar Stelu Platon şi să văd, încă o dată, ce lucruri bune a făcut pentru Topliţa. M-am bucurat să văd că există un preşedinte la PNL Harghita tânăr, dinamic, care adună în jurul său o echipă şi care reuşeşte să dea o notă de dinamism, de prospeţime organizaţiei PNL Harghita”.

Vorbind despre viitorul partidului, europarlamentarul spunea că PNL trebuie „să se deschidă către acel electorat care nu a mai avut încredere în PNL la ultimele alegeri parlamentare, să ofere o imagine de partid modern, de partid european, de partid consistent, care are substanţă, care vine cu soluţii şi care vorbeşte despre lucruri care îi interesează pe români, fără să abandoneze mesajul legat de justiţie sau de reînnoirea clasei politice. (…) Trebuie să vină cu soluţii alternative, trebuie să-şi asume câteva proiecte de dreapta care să întărească identitatea de partid de dreapta pentru care să lupte din opoziţie şi, mai ales, când va fi la guvernare, de susţinere a mediului de afaceri românesc, de susţinere a întreprinzătorilor mici şi mijlocii, de reducere a fiscalităţii, de oferirea unor facilităţi foarte clare pentru cei care fac investiţii şi creează locuri de muncă, să vorbească mult mai concret despre proiectele din sănătate, proiectele din educaţie (…)”.

Harghitean dorit în conducerea centrală a partidului

Într-o declaraţie pentru televiziunea locală din Topliţa, Cristian Buşoi preciza că l-ar dori pe preşedintele filialei harghitene în cadrul conducerii PNL. Întrebat dacă este vorba de conducerea centrală a partidului sau doar ca preşedinte în judeţ, Cristian Buşoi a detaliat spunând că „este vorba de conducerea naţională. În Biroul Executiv va fi o competiţie la Consiliul Naţional de după Congres – la Congres se alege preşedintele, la CN se aleg restul conducătorilor din Biroul Executiv, prim-vicepreşedinţii, vicepreşedinţii şi membrii biroului. Vreau să fie în această conducere restrânsă a PNL un om tânăr şi dinamic ca Sebastian Buzilă şi care, în acelaşi timp, să însemne şi un semnal puternic faţă de Harghita, faţă de PNL Harghita şi faţă de anumite probleme specifice ale Harghitei care trebuie să-şi găsească rezolvarea la nivel naţional”.

Acesta mai spunea că prezenţa în conducerea centrală a partidului poate însemna un plus, iar alături de cooptarea unor alţi parlamentari din jurul judeţului, dar care să reprezinte şi interesele Harghitei, poate face ca vocea comunităţii române şi cea a PNL Harghita să se facă auzită, iar anumite probleme să se rezolve mai uşor.

Nu se poate vorbi de ruptură în cadrul filialei

De la întâlnirea de la Topliţa cu Cristian Buşoi a lipsit aripa care-l susţine pe Ludovic Orban, printre aceştia numărându-se şi prim-vicepreşedinţii din Miercurea-Ciuc. Întrebat dacă prin absenţa lor se poate vorbi de o mică ruptură în cadrul filialei judeţene, Sebastian Buzilă a infirmat, spunând că nu este vorba despre aşa ceva.

„În cadrul PNL am avut o dezbatere pe cine vom susţine, s-a votat, d-l Buşoi a câştigat la acest vot, îl vom susţine pe el. Bineînţeles, sunt şi alte opţiuni în cadrul Biroului Politic Judeţean, dar nu e nici o problemă; majoritatea a hotărât asta. Nu putem să vorbim de o ruptură cu prim-vicepreşedinţii sau vicepreşedinţii”, preciza preşedintele PNL Harghita.

Întrebat cum comentează absenţa lor, Sebastian Buzilă spunea că „e opţiunea lor” şi nu vede nici o problemă în asta.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.