Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Creştere a numărului cererilor de paşapoarte, în Harghita, în perioada concediilor | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Creştere a numărului cererilor de paşapoarte, în Harghita, în perioada concediilor
Creştere a numărului cererilor de paşapoarte, în Harghita, în perioada concediilor

Creştere a numărului cererilor de paşapoarte, în Harghita, în perioada concediilor

Numărul cererilor pentru eliberarea de paşapoarte a crescut în ultima perioadă în judeţul Harghita, având în vedere şi faptul că mulţi harghiteni îşi petrec concediile în alte state sau se întorc în ţară din străinătate.

Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Adrian Pănescu, a declarat publicaţiei noastre că la ghişeele Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Harghita au fost depuse în ultimele trei luni 3.633 de cereri pentru eliberarea unor astfel de documente, dintre care 537 în mai, 1.213 în iunie şi 1.883 în iulie. Pentru eliberarea de paşapoarte simple temporare au fost depuse în luna mai 73 de cereri, în iunie 274, iar în iulie 468. În ceea ce priveşte paşapoartele simple electronice, în cea de a cincea lună a anului au fost înregistrate 453 de solicitări pentru eliberarea unor astfel de documente, în iunie 913, iar luna trecută 1.391.

Adrian Pănescu a precizat că numărul cererilor de paşapoarte a crescut în ultima perioadă deoarece locuitorii judeţului pleacă în vacanţe şi concedii în diverse state, cum ar fi Bulgaria sau Grecia, dar sunt şi mulţi cetăţeni români care s-au întors în ţară şi solicită preschimbarea documentelor care expiră. Potrivit afirmaţiilor sale, situaţia este asemănătoare în fiecare an, în perioada sezonului estival.

Din datele furnizate de Instituţia Prefectului rezultă şi că în ultimele trei luni au fost înregistrate, în total, 61 de cereri pentru paşapoarte simple electronice CRDS, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, iar alte 1.468 au fost primite prin oficii consulare. Totodată, au fost recepţionate prin intermediul oficiilor consulare şi 223 de solicitări de eliberare de paşapoarte simple electronice în ceea ce priveşte persoane cu domiciliul în România şi s-au primit şi din alte judeţe încă 155 de cereri pentru astfel de documente de călătorie. (Emil Groza)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.