Comunicat | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 6 decembrie 2019
Home » Societate » Comunicat
Comunicat

Comunicat

În data de 22.05.2019, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş  (FCRCHM), organizaţie civică reprezentativă a celor 400.000 de români din judeţele Transilvaniei de Sud – Est, a adresat Ministerului Apărării Naţionale, în temeiul Legii nr. 544/2001, o solicitare de informaţii privind avizarea monumentelor istorice, care a fost remisă, spre analiză, Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor.

Din răspunsul Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, reiese clar faptul că „Primăria comunei Sânmartin, jud. Harghita, a realizat lucrări de renovare a cimitirului, fără respectarea planurilor iniţiale ale necropolei din 1927, amplasând trei monumente comemorative ungare, panouri informative, plăci comemorative şi aproximativ 600 de însemne de căpătâi (cruci creştine cu însemne naţionale ungare) atât pe suprafeţele de teren în care, potrivit schiţelor identificate în documentele de arhivă, sunt înmormântaţi morţi de război ungari, cât şi pe cele pe care figurează morţi de război de alte naţionalităţi (români, austrieci, germani, ruşi, italieni şi sârbi), astfel încât elementele de identificare ale celorlalte naţionalităţi, altele decât cea ungară, nu se mai regăsesc în cimitir. Lucrările de restaurare menţionate anterior au fost realizate de către autoritatea locală din Sânmartin fără respectarea cadrului juridic aplicabil, fără avizul ONCE şi fără a ţine cont de normele dreptului internaţional umanitar. Lucrările au fost finanţate, aşa cum reiese din adresa cu nr. 3b-17/113/02.05.2019 remisă de Grupul Parlamentar UDMR de la Camera Deputaţilor către Ministerul Apărării Naţionale, din resurse proprii ale Primăriei Sânmartin, contribuţii ale unor persoane fizice, dar şi din donaţii ale Ministerului Apărării din Ungaria, fără înştiinţarea şi consultarea părţii române, contrar reglementărilor dreptului internaţional umanitar şi prevederilor acordului româno-ungar în domeniu. (…) Lucrările menţionate au fost realizate fără avizul de specialitate al ONCE, aşa cum prevăd art. 14 alin. (1), art.15 şi art. 16 din Legea nr. 379/2003.

În acest context, FCRCHM solicită sancţionarea de către Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor a instituţiilor şi persoanelor vinovate de faptele mai sus-menţionate. De asemenea, FCRCHM solicită readucerea Cimitirului Internaţional de la Valea Uzului la starea iniţială din perioada interbelică, atunci când a luat fiinţă, în perioada 1926-1927, urmare a unei ample activităţi de centralizare a osemintelor eroilor descoperite pe Valea Uzului, efectuate de Societatea „Cultul Eroilor”.

FCRCHM susţine trecerea Cimitirului Internaţional de la Valea Uzului în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Totodată, FCRCHM solicită Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor să poarte discuţii clarificatoare şi ferme cu instituţia omoloagă din Ungaria şi să reclame încălcarea acordului bilateral – Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti, la 6 martie 2008 şi ratificat, pentru partea română, prin Legea nr. 300/2008.

Considerând că UDMR este principalul instigator şi factor de destabilizare a relaţiilor interetnice din România, prin mesajele sale extremiste, antiromâneşti şi antistatale, mesaje preluate întocmai de principalii lideri de opinie ai populaţiei de etnie maghiară şi reprezentanţi ai mass-media, fapt confirmat şi în situaţia creată în jurul Cimitirului Internaţional de la Valea Uzului, FCRCHM solicită partidelor politice un pact naţional prin care să se angajeze că nu mai colaborează cu UDMR, colaborarea cu acest ONG reprezentând o trădare de ţară.

Biroul de presă al FCRCHM

 

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Bun. Sa vedem raspunsurile.

Leave a Reply to Amfion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.