Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Colegiul Prefectural Harghita: Din activitatea pe 2014 a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate » Colegiul Prefectural Harghita: Din activitatea pe 2014 a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita
Colegiul Prefectural Harghita: Din activitatea pe 2014 a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita

Colegiul Prefectural Harghita: Din activitatea pe 2014 a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Harghita

Prima şedinţă a Colegiului Prefectural din 2015 a fost dedicată bilanţurilor. Astfel, atât subiectele de pe ordinea de zi – materialele Instituţiei Prefectului, Biroului Vamal de Interior şi Direcţiei Judeţene pentru Cultură – cât şi intervenţiile ulterioare au avut ca bază activităţile instituţiilor în anul 2014.

Pentru numărul de astăzi vom arunca şi noi o privire asupra culturii din judeţ, mai exact asupra materialului prezentat de Bakos László, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Harghita.

Referindu-se la raportul de activitate al Compartimentului monumente istorice în cadrul materialului se precizează că principala atribuţie în 2014 a rămas procedura de eliberare a avizelor de specialitate pentru autorizarea intervenţiilor pe monumente istorice şi în zona de protecţie a acestora.

În cursul anului trecut, la Compartimentul monumente istorice au fost înregistrate 137 de documentaţii tehnice, dintre acestea 39 fiind prezentate, pentru consultare, Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, iar 11 au fost trimise Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din Bucureşti. Restul documentaţiilor au fost rezolvate de către DJC Harghita.

Tot în 2014 au fost efectuate 44 de deplasări la monumente istorice, fiind verificate din punct de vedere al conservării obiectivelor şi al respectării avizelor eliberate 96 de obiective.

Totodată, au fost eliberate 3 avize de neexercitarea dreptului de preemţiune a statului la vânzarea monumentelor istorice (Vila Barbu din Borsec, Romtelecom Borsec şi Cârciuma Mihăileni). Au fost eliberate 8 Obligaţii privind folosinţa monumentului istoric (conacul Henter – Sântimbru, Ruinele cetăţii Székely Tamadt, Vila Nyiro – Odorhei, clădirea muzeului din Gheorgheni, Conacul Benedek – Gheorgheni, castelul din Lăzarea, conacul Endes din Sânsimion şi clopotniţa de lemn din Valea Rece).

De asemenea, au fost prestate – fie la faţa locului, fie la birou – peste 400 de ore de consiliere în probleme de protejare şi punerea în valoare a monumentelor istorice.

În ceea ce priveşte activitatea în domeniul protejării patrimoniului arheologic se precizează că în cursul anului 2014 s-a pus accentul pe prelucrarea cantităţii imense de date adunate în anii precedenţi, acestea trebuind convertite la noul standard pentru inventarierea siturilor arheologice. Iar partea cea mai importantă o reprezintă completarea metadatelor fotografiilor cu informaţii privind locul de fotografiere şi conţinutul lor.

Astfel, anul trecut au fost prelucrate peste 7.000 de astfel de fotografii. Au fost completate datele pentru 101 situri arheologice, dintr-un total de 701 aflate în baza de date GIS (s-au trecut informaţii legate de delimitări, hărţi, planuri, rapoarte arheologice, fotografii, măsurători cu GPS, bibliografii, acte administrative, descoperiri). De asemenea, au fost emise 22 de avize pentru lucrări de construcţii şi 32 pentru exploatări miniere.

În anul 2014, Compartimentul de protejare a patrimoniului cultural mobil a analizat, scanat şi catalogat arhiva deţinută de DJC Harghita, în vederea realizării unei arhive digitale. A acordat consultanţă de specialitate pentru clasarea bunurilor culturale mobile, fiind propuse pentru clasare 15 bunuri din colecţia Muzeului Secuiesc al Ciucului.

A emis 35 de certificate de export a bunurilor culturale, iar împreună cu Poliţia municipiului Miercurea-Ciuc a efectuat un control la un agent economic care comercializează lucrări de artă.

 

 Lipsa legislaţiei şi a comunicării duce la pierderi de bani

Legat de protecţia şi punerea în valoare a monumentelor istorice, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, evidenţia faptul că lipsa unei legislaţii coerente în domeniu, dar şi proasta colaborare interinstituţională, pune judeţul în ipostaza de a pierde bani importanţi.

În urmă cu aproape 6 ani, spunea Borboly Csaba, a fost înfiinţat un serviciu special pentru protecţia patrimoniului. Însă, din cauza legislaţiei, acesta a trebuit inserat în cadrul unui compartiment în cadrul Consiliului Judeţean, în prezent activitatea acestuia fiind asigurată de doi angajaţi.

Tot în ultimii ani s-a încercat ajutorarea proprietarilor de imobile cu valoare patrimonială prin accesarea proiectelor europene şi a altor programe. Dar, nu de puţine ori, fie o parte din banii accesaţi trebuiau returnaţi, fie programele trebuiau stopate din cauza lipsei de personal din cadrul Direcţiei ori a colaborării între instituţii.

„Suntem primul judeţ care vrea să aibă o strategie în domeniul protecţiei monumentelor; s-a tergiversat, birocratic, aproape 6 luni şi încă n-am reuşit să o aprobăm – spunea Borboly Csaba.

(…) În noul Program de Dezvoltare Rurală, monumentele vor fi eligibile, dar noi nu avem lista obiectivelor pentru care se pot depune solicitări de finanţare. Nu prea am reuşit să conlucrăm în acest domeniu. (…) Cred că, acum la început de an, ar trebui să analizăm această activitate, pentru ca în anul 2015 judeţul Harghita să nu piardă fonduri”.

În replică, prefectul judeţului Harghita, Adrian Jean Andrei, spunea că „nu poţi să ai o dezvoltare dacă nu ai sprijinul instituţiilor şi dacă nu ai o abordare corectă” şi că invită cele două părţi – Consiliul Judeţean şi Direcţia pentru Cultură la masa dialogului pentru a se găsi soluţii în acest sens.

LIVIU C.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.