Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Măsuri luate în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei Francisc: Circulaţia restricţionată parţial sau total, stabilirea de zone de debarcare a pelerinilor care vin cu autobuzul | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Societate »
Măsuri luate în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei Francisc:
Circulaţia restricţionată parţial sau total, stabilirea de zone de debarcare a pelerinilor care vin cu autobuzul
<h5><i>Măsuri luate în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei Francisc:</i></h5> Circulaţia restricţionată parţial sau total, stabilirea de zone de debarcare a pelerinilor care vin cu autobuzul

Măsuri luate în Miercurea Ciuc cu ocazia vizitei Papei Francisc:
Circulaţia restricţionată parţial sau total, stabilirea de zone de debarcare a pelerinilor care vin cu autobuzul

De asemenea, autoritatea publică locală face şi o serie de recomandări cu privire la zone de parcare pentru cei care vin cu autoturismele, se vor amenaja puncte de informare în oraş şi vor fi amplasate sute de toalete ecologice

Conducerea municipiului Miercurea Ciuc a luat o serie de măsuri pentru buna desfăşurare a vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc la Şumuleu-Ciuc, unde va oficia o liturghie pe 1 iunie, de la altarul aflat în şaua Muntelui Şumuleu.

Primarul municipiului, Ráduly Róbert Kálmán, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost luate „toate măsurile pentru a fi gazde pentru un număr de pelerini care nu s-a văzut la pelerinajul de la Şumuleu-Ciuc”.

Edilul a explicat că autobuzele cu care vor veni pelerinii vor fi tratate cu prioritate. Astfel, printr-o dispoziţie semnată de primar ieri, au fost stabilite trei zone de debarcare pentru pelerinii care sosesc cu autobuzele, de unde să se poată ajunge pe jos în şaua de la Şumuleu-Ciuc în cel mult o oră.

Potrivit datelor furnizate de primar, pentru pelerinii care vin cu autobuzele dinspre Braşov – Sfântu Gheorghe, dinspre sud, pe drumul naţional, această zonă este în preajma staţiei de carburant Mol, între strada Patinoarului şi strada Berzelor.

Pentru pelerinii care vin din zona Odorhei, pe drumul naţional, această zonă este pe strada Harghita, între zona de intrare pe pasajul de cale ferată şi strada Oltului.

A treia zonă este drumul naţional 12A, Comăneşti – Miercurea Ciuc, pe secţiunea de final a acestui drum (sensul giratoriu intersecţie cu strada Topliţa) până la intrarea la staţia de transformare electrică.

În data de 1 iunie este recomandat ca autobuzele să sosească până la ora 09:00 în aceste zone. „După ora 09:00 nu mai garantăm aceste zone de debarcare”. Ráduly Róbert Kálmán a spus că sunt zone de parcare suficiente, care se pot extinde în funcţie de necesitate.

În ceea ce priveşte pelerinii care vin cu autoturismele, municipalitatea doar recomandă anumite rute şi zone posibile de parcare.

Pentru cei care vin dinspre Braşov – Sfântu Gheorghe cu autoturismul li se recomandă să folosească varianta din Sânmartin (varianta drumului judeţean) sau cea spre Ciucsângeorgiu şi de acolo să vină spre Misentea – Leliceni şi să parcheze în zona intrării în oraş spre Fitod sau în localitatea respectivă ori pe drumul judeţean spre Leliceni. Este şi o zonă pentru aproximativ 300 de autoturisme pe o păşune privată unde vor putea fi parcate maşini.

Pentru pelerinii care vin dinspre Comăneşti, Valea Ghimeşului, respectiv dinspre Gheorgheni, se recomandă cu precădere arealul Şoimeni – Păuleni.

Pentru cei care vin cu maşinile dinspre Odorhei se recomandă zona străzii Băilor înspre ştrandul Băile Harghita. De altfel, a spus edilul, aceasta este şi cea mai depărtată de zona de pelerinaj.

600 de toalete ecologice

Conform sursei citate, în municipiul Miercurea Ciuc vor fi amplasate 300 de toalete ecologice atât în zonele de parcare pentru autobuze, cât şi în zona punctelor de informare. Iar alte 300 vor fi în zona bisericii de la Şumuleu-Ciuc.

Vor fi constituite 11 puncte de informare în diferite zone din municipiu, inclusiv în faţa gării. La aceste puncte turistice pelerinii care vor dori vor primi o hartă, în format A3. Pe o parte va fi harta întregului oraş, cu căile de acces spre zona de pelerinaj, iar pe verso va fi expres zona şeii Şumuleu, cu sectoarele pentru pelerini. Tot de aici se va putea procura contra-cost şi apă îmbuteliată. Primarul municipiului Miercurea Ciuc i-a îndemnat pe cei care vor merge la slujba oficiată de Papa Francisc să vină din timp.

Pe 31 mai vor fi restricţii parţiale de circulaţie, iar pe 1 iunie totale

Începând cu 31 mai şi până pe 1 iunie, circulaţia în centrul municipiului Miercurea Ciuc şi în zona în care va avea loc slujba oficiată de Papa Francisc va fi restricţionată parţial sau total.

Cu o zi înainte de vizita Papei Francisc, vineri, 31 mai, sunt impuse restricţii de circulaţie parţiale începând cu ora 06:00. „Vineri, fiind o zi normală, oamenii care stau în oraş, lucrează în localitate, care fac aprovizionare pot să intre în municipiu. Rugămintea noastră este ca, pe cât posibil, concetăţenii noştri să-şi lase maşinile acasă”, a spus primarul din Miercurea Ciuc. Acesta i-a îndemnat pe locuitorii oraşului să-şi facă cumpărăturile de la marile magazine încă de joi şi „să încerce să meargă cât mai puţin cu maşina”.

Pelerinii care pot dovedi că sunt cazaţi la hoteluri sau pensiuni din oraş, în data de 31 mai pot să meargă la locul de cazare cu autoturismele până la ora 20:00. De asemenea, şi pelerinii care sunt cazaţi la persoane fizice (rude, prieteni) din municipiu pot intra în oraş în această zi tot până la ora 20:00, numai că aceştia trebuie să fie însoţiţi de gazde, de unde încep restricţiile, care să le confirme poliţiştilor că stau la ei.

În 31 mai, după ora 20:00 vor fi restricţii totale de circulaţie în centrul oraşului. Totuşi, locuitorii care lucrează sau au treabă în afara oraşului se pot deplasa către domiciliu până sâmbătă dimineaţa, la ora 06:00. „Cine vine acasă sâmbătă (n.n. – 1 iunie) după ora 06:00 se comportă exact ca pelerinii: îşi caută loc de parcare undeva şi vine pe jos acasă”, a precizat primarul.

Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 09:00 la ora 18:00 nu se mai circulă cu maşinile în oraş.

„Încercăm să nu umplem oraşul cu maşinile parcate hai-hui peste tot”, a spus primarul. Acesta a precizat şi că şcolile vor fi închise vineri, astfel că părinţii nu mai trebuie să meargă cu autoturismul după ei.

Începând cu data de 31 mai, de la ora 12:00 şi până în data de 1 iunie, ora 18:00, se instituie restricţie totală de circulaţie cu vehicule în zona de pelerinaj şi pe străzile adiacente. Vor fi exceptate autoturismele pelerinilor, care au parcarea asigurată în curţile locatarilor din zonă, care vor avea acces până pe 31 mai, ora 20:00 şi maşinile persoanelor cu domiciliu în zona respectivă, până pe 1 iunie, ora 06:00.

Prezent la conferinţa de presă, viceprimarul municipiului, Füleki Zoltán, a subliniat faptul că „am avut o colaborare în elaborarea acestor măsuri foarte bună cu instituţiile statului”. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.