Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (9)Chestura Oradea, 1931: „Toată presa ungurească din Transilvania atacă statul român şi se pronunţă pentru revizuire” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 7 august 2020
Home » (Inter)Național »
Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (9)
Chestura Oradea, 1931: „Toată presa ungurească din Transilvania atacă statul român şi se pronunţă pentru revizuire”
<h5><i>Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (9)</i></h5>Chestura Oradea, 1931: „Toată presa ungurească din Transilvania atacă statul român şi se pronunţă pentru revizuire”

Români şi unguri în Transilvania, înainte şi după Trianon (9)
Chestura Oradea, 1931: „Toată presa ungurească din Transilvania atacă statul român şi se pronunţă pentru revizuire”

  • Interviu cu prof. univ. dr. Petre Ţurlea, istoric

– Cam după ce perioadă putem vorbi despre integrarea maghiarilor din Transilvania în noul stat?

– Deşi a avut loc un proces de integrare în viaţa politică a statului în care trăiau, propaganda şi activitatea revizionistă nu s-au întrerupt nici un moment în perioada 1918-1940. Avea drept ţintă principală ungurii, pe care-i ţinea într-o permanentă stare de agitaţie, dar şi pe românii din Transilvania, cărora dorea să le insufle un sentiment de nesiguranţă privind viitorul României Mari. Se dorea totodată şi timorarea autorităţilor româneşti, pentru ca acestea să se abţină a aplica corect legile. Vehiculele propagandistice erau cele clasice: presa locală de limbă maghiară, publicaţiile trimise de la Budapesta, emisarii trimişi din Ungaria, bisericile, şcolile, diversele organizaţii culturale sau economice.

– Există voci care susţin că exageraţi, că manifestările antiromâneşti erau stinghere şi conjuncturale…

– Să fie sănătoşi. Avem ca surse atât presa respectivă, asupra căreia vom insista în cele ce urmează, cât şi documente ale Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei, Ministerului Instrucţiunii Publice, Ministerului de Externe, Ministerului Propagandei. Documentele fiind ale unor structuri guvernamentale diferite, care aveau propria investigaţie, concluziile nu puteau fi rezultatul unei coordonări. Plus că documentele respective nu erau destinate publicităţii, prin urmare nu sufereau „cosmetizări” dictate de interesele subiective ale momentului. Cum în cea mai mare parte concluziile erau asemănătoare, atestă tocmai prin aceasta că se bazau pe fapte reale, că prezentau o situaţie veridică.

– Câte publicaţii ungureşti fiinţau pe atunci în Transilvania?

– O statistică oficială din 1923 indică, în Transilvania şi Banat, 120 de publicaţii în limba maghiară (17 cotidiane, 62 săptămânale, 3 bisăptămânale, 2 cu apariţii de 4 ori pe săptămână, 24 lunare, 12 bilunare), faţă de 89 în limba română. Emanoil Bucuţa întocmea, în 1929, un nou tabel statistic al publicaţiilor în limba maghiară şi germană: 189 în total. Vârful perioadei interbelice îl va constitui anul 1935, când tabelele întocmite la cererea preşedintelui Consiliului de Miniştri indicau, în toată România, 368 de publicaţii, de toate felurile, în limba maghiară. Elementele comune ale articolelor ostile erau falsificarea istoriei şi a datelor demografice, prezentarea tendenţioasă a realităţilor Transilvaniei de după Trianon, interpretări eronate ale sistemului legislativ, îndemnuri la nesupunere civică, calomnii la adresa organelor de ordine etc.

– Concret, cam ce scria pe atunci presa de limbă maghiară?

– Într-un raport din 1931, Chestura Oradea concluziona: „Toată presa ungurească din Transilvania atacă statul român şi se pronunţă pentru revizuire”. Formulele cele mai violente le avea Magyar Szó, cu articole zilnice pline de injurii la adresa românilor: inculţi, bandiţi, murdari, promiţând insistent că primul care va trece la Ungaria va fi judeţul Bihor, scăpând astfel de sub stăpânirea românească. Cel mai răspândit ziar din zona Mureş, Reggeli Újság, propaga permanent ideea că „actualele frontiere sunt temporare şi revizuirea tratatelor în favoarea Ungariei e o chestiune doar de timp”; Jó estét din Cluj: „Ardealul va fi realipit Ungariei”; Temesvári Napló: „Aşteptăm stegarul ca să dea semnalul pentru ca steagul nostru să fie înfipt în crestele Carpaţilor”; Székely Szó publica în 6 septembrie 1925 articolul Canibalism, conţinând „insulte, necuviinţe şi ameninţări la adresa Guvernului”; Nagyvaradi Napló se specializase în atacarea organelor judiciare româneşti, Ministerul Justiţiei fiind informat, în 1924, că acestea „erau expuse dispreţului public”; Ellenzék, gazeta oficială a nobilimii maghiare şi a Bisericii reformate „este redactată în spiritul criticii pline de ură pentru tot ce este românesc şi al laudei tuturor mişcărilor maghiare din Transilvania şi Ungaria”, zice procurorul Curţii de Apel Cluj în 1921; Erdélyi Lapok, aflată sub patronajul episcopului romano-catolic Fiedler, purta „cea mai intensă acţiune şovinistă contra ţării”, conform Direcţiei Generale a Poliţiei, în multe articole aducând elogii acţiunii naţional-socialiste; în Újság abundau, conform Direcţiei Generale a Poliţiei, „defăimările şi batjocurile de toate categoriile”, iar Brassói Lapok ducea, în urma subsidiilor primite de la guvernul budapestan, „o campanie duşmănoasă faţă de Statul român”. De altfel, finanţarea publicaţiilor ungureşti din Transilvania de către Guvernul de la Budapesta, în schimbul susţinerii propagandei revizioniste, era o practică permanentă, cunoscută bine de autorităţile româneşti. De pildă o singură livrare expediată de Ministerul de Culte ungar, din februarie 1925, către ziarul Elöre (unul din directori era baronul Kemeny János) se ridica la 50.000 lei.

– Intrau în ţară şi materiale de propagandă tipărite în ţara vecină?

– Intrau în România foarte multe cărţi şi broşuri cu conţinut revizionist sub umbrela unor producţii literare. Aducerea unora se făcea cu aprobarea autorităţilor româneşti, altele intrau clandestin. Librăriile maghiare nu respectau ordinele şi vindeau cărţi şi broşuri ostile. La Cluj se vindea în 1929 o broşură putând titlul Nem! Nem! Soha!, la Târgu Mureş şi Timişoara o Istorie a Ungariei interzisă; pentru a adormi vigilenţa, unele tipărituri iredentiste erau imprimate în Germania; în toată Transilvania, cu încălcarea interdicţiei, se vindea harta Ungariei Mari. Campania îi viza şi pe elevi, aducându-se din afară caiete pentru şcolile elementare având pe copertă harta Ungariei Mari şi inscripţia Nem! Nem! Soha!. Inscripţii asemănătoare se găseau chiar şi pe creioane! Tot pentru şcolari erau tipărite şi aduse clandestin broşuri cu poezii revizioniste ori mici piese de teatru şcolar. Într-o astfel de broşură se găseau versuri precum următorul: „De la gunoiul de valah voi recuceri eu Clujul, Braşovul, Valea Târnavelor”. De asemenea, intrau în ţară numeroase publicaţii cu aprobarea autorităţilor româneşti, întrucât se trimiteau spre verificare numere fără articole ostile, ulterior publicaţiile schimbându-şi radical conţinutul; plus că, în 4 ianuarie 1922, Ministerul de Interne a ridicat cenzura preventivă a presei. Aşa se face că Direcţia Generală a Poliţiei constata că pătrundeau din Ungaria, permanent, „foarte multe tipărituri cu caracter iredentist maghiar”, unele violente, precum Magyar Hirlap, care reprezenta „o nouă dovadă a obrăzniciei iredentismului unguresc, care exploatând îngăduinţa noastră inexplicabilă împrăştie germenul răului unguresc şi caută pe orice cale învrăjbirea şi agitaţie între poporul român şi minorităţile naţionale; celor din urmă le dă încurajare, nădejde pentru o revizuire a hotarelor”. Se adăuga, tuturor acestora, Radio Budapesta, care transmitea mesaje precum „În România se comit pogromuri antisemite şi persecuţii minoritare”, mesaje acompaniate cu cântece mobilizatoare sau insultătoare la adresa românilor.

– Presa românească ce făcea?

– Presa română a răspuns sporadic şi neconvingător campaniei revizioniste permanente şi foarte intense a presei maghiare. Cu unele excepţii, poate fi plasată pe aceeaşi linie de conduită cu instituţiile statului. Lipsa de fermitate, în general, a instituţiilor româneşti chemate să asigure legalitatea, respectarea României Mari, a dus la înăsprirea relaţiilor dintre români şi ungurii permanent incitaţi, menţinând o continuă stare de tensiune. (Va urma)

Interviu de Mihail GROZA

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.