Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Iar pentru lemnul de construcţii destinat persoanelor fizice, solicitările sunt aproape inexistente
În urmă cu mai multe luni, mai mulţi primari din zona de nord semnalau o problemă: populaţia localităţilor nu avea de unde să cumpere lemne de foc, deşi se apropia iarna. Iar această situaţie persista de mai mulţi ani. Această problemă nu era doar la nivelul judeţului nostru, ci în întreaga ţară. Între timp, Codul silvic s-a modificat, în sensul în care Romsilva, prin direcţiile silvice din ţară, este obligată să ofere spre vânzare lemn de foc acelor persoane care nu deţin terenuri forestiere.
La nivelul judeţului, Direcţia Silvică (DS) Harghita s-a conformat modificărilor legislative şi a făcut stocuri de lemne de foc în zona de nord a judeţului, acolo unde cele trei ocoale silvice din cadrul DS Harghita – Topliţa, Borsec şi Tulgheş – administrează suprafeţe forestiere aflate în proprietatea statului.
Însă, potrivit directorului DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, locuitorii din zona de nord a judeţului Harghita nu s-au arătat, până în prezent, foarte interesaţi să achiziţioneze lemnul oferit spre vânzare de instituţia pe care o conduce. „Încercăm să facem faţă ultimelor schimbări legislative şi să punem pe piaţă o cantitate de lemn de foc pentru aprovizionarea comunităţilor locale. (…) Avem stocuri de lemn de foc în zona de nord a judeţului. (…) Însă se poate spune că, practic, nu se manifestă o cerere pentru lemnul de foc pe care-l avem pus pe rampă la drum auto”, a declarat ing. Cătălin Mutică.
Acesta a spus că într-adevăr este vorba despre lemn de esenţă răşinoase, deoarece e specia majoritară în zonă, dar nici preţul masei lemnoase nu e unul exagerat. Un metru cub de lemn de foc din specia răşinoase costă 115 lei, fără TVA.
„Preţurile sunt de 115 lei, fără TVA, pentru un metru cub de lemn de foc, deci nu e un preţ foarte mare. Probabil că persoanele care chiar au nevoie de lemn de foc sunt dintr-o categorie socială care au câştiguri destul de modeste”, a spus directorul DS, precizând că direcţia nu poate lua măsuri de protecţie socială pentru aceste persoane.
Pe lângă costul lemnului, cei interesaţi trebuie să mai plătească şi transportul până acasă, iar distanţele nu sunt foarte mici
De asemenea, pe lângă preţul lemnului de foc, cei care doresc să cumpere trebuie să suporte şi costurile cu transportul. „La noi, materialul lemnos este depozitat în rampă la drum auto la diverse distanţe faţă de centrul oraşului sau comunei. Într-adevăr, ca să transporţi materialul lemnos până acasă trebuie să mai plăteşti şi servicii private. (…) Dar oricum asta nu explică apatia de pe această piaţă faţă de discuţiile anterioare privitoare la criza lemnului”, a spus ing. Cătălin Mutică.
Conform sursei citate, la cele trei ocoale silvice din zona de nord se vor aduna peste 1.000 mc, iar această cantitate va mai creşte.
Primăriile, intermediari între cetăţeni şi ocoalele silvice
Directorul DS Harghita a explicat şi care e procedura prin care cetăţenii pot să cumpere lemne. Astfel, persoanele care au nevoie de lemne de foc trebuie să depună o cerere în acest sens la primărie. Iar autorităţile publice locale trebuie să transmită lista cu persoanele care au cerut lemn de foc la ocolul silvic. Ocoalele silvice nu pot să vândă în mod direct lemn de foc unei persoane care vine la sediu şi solicită acest lucru. Ocoalele silvice sunt obligate să vândă lemn de foc doar la cei care depun solicitări la primării. Motivul probabil pentru care cererile trec pe la primării este că reprezentanţii acestor instituţii ştiu cine sunt persoanele defavorizate, care chiar au nevoie de lemn de foc – „şi atunci ele pot să certifice şi să vină în întâmpinarea oamenilor”.
Totodată, mai pot să depună cereri pentru cumpărarea de lemn de foc şi cetăţenii din comunele învecinate celor trei ocoale silvice de stat, dar chiar şi cetăţenii din toate localităţile din judeţ, în ordine de priorităţi. În acest sens, a spus directorul DS, se va trimite o solicitare către Instituţia Prefectului pentru a transmite la celelalte localităţi din judeţ oferta Direcţiei Silvice pentru lemnul de foc din zona de nord, dar procedura este aceeaşi. Dacă există o localitate unde există solicitări, primăria ar trebui să trimită celor trei ocoale silvice o listă cu solicitanţi, iar persoanele respective să se deplaseze la Topliţa, la Borsec, la Tulgheş şi să ia lemnul. „Suntem obligaţi să punem lemnul la drum auto”.
În zona de munte va fi surplus de lemn de foc din specia răşinoase
Un alt aspect evidenţiat de ing. Cătălin Mutică se referă la faptul că în zona de munte va fi un surplus de lemn de foc din specia răşinoase, „care nu se va întâlni niciodată cu cererea”. Dacă Direcţia Silvică nu va reuşi să vândă lemnul de foc stocat în această iarnă, instituţia va fi nevoită, conform sursei citate, să anunţe Romsilva. După care ori se găseşte o soluţie la Bucureşti pentru a comercializa lemnul în altă parte a ţării, unde este deficit, „ori, dacă nu, va trebui să-l vindem la licitaţie publică, la agenţii economici”.
Directorul DS Harghita a spus că instituţia pe care o conduce este obligată, la un moment dat, să urgenteze transportul lemnului de pe rampele din pădure, deoarece normele privind transportul masei lemnoase prevăd că materialul lemnos nu poate sta la drum auto mai mult de 60 de zile după reprimirea parchetelor. După acest termen, lemnul trebuie transportat într-un depozit, deoarece el devine lemn fără provenienţă legală şi se confiscă de autorităţi. „Chiar şi lemnul produs de Romsilva se supune acestor reguli. Cumva suntem contra timp”.
Nu toate persoanele care depun cereri la primării cumpără lemnul solicitat
În legătură cu numărul solicitărilor pentru lemne de foc, ing. Cătălin Mutică a mai spus că acesta nu poate fi contabilizat, „deoarece nu toate persoanele care se înscriu pe liste la primării cumpără lemnul”. „Nu e ceea ce credeam noi, şi anume că se vor strânge într-un an de zile solicitările şi noi ştim exact care sunt cererile şi venim în întâmpinarea lor”.
Totuşi, directorul DS Harghita a spus că această procedură e la început şi poate că anul viitor va fi mai ordonată şi această mediere între persoanele care au nevoie de lemn şi ocoalele silvice, deoarece, practic, autoritatea publică locală este un fel de intermediar (n.n. – conform dispoziţiilor legale, lemnul de foc pus la dispoziţie către persoane fizice provine exclusiv de pe suprafeţele forestiere ale statului şi nu de pe terenurile împădurite ale localităţilor).
Iar un alt impediment ar mai fi, probabil, şi metodologia, care e greoaie, fiindcă legea spune ordine de priorităţi şi primează persoanele fizice care nu au proprietăţi forestiere, care chiar nu au posibilitatea să-şi procure lemne de foc. Însă chiar această categorie socială, probabil, are veniturile cele mai mici şi nimeni nu s-a gândit că poate aceşti oameni nu au posibilităţi financiare să cumpere lemnul de foc. „Deocamdată legea nu ne permite să vindem la altcineva, decât la cei trecuţi pe listele de la primărie”, a spus ing. Cătălin Mutică, precizând că până la apariţia acestor dispoziţii în Codul silvic, Direcţia Silvică nu avea posibilitatea să vândă lemn de foc către populaţie.
Pe de altă parte, noile prevederi legislative îi ajută pe proprietarii privaţi de pădure, pentru că ocoalele silvice au voie să pună în valoare 10 mc de lemn pe hectar pe an fără să existe amenajament silvic.
„Dacă nu se vor schimba dispoziţiile legislative, metodologia, probabil că noi ne vom regla comportamentul instituţional şi poate şi populaţia se va învăţa cu noua formă de cumpărare a lemnului de foc. Şi probabil că anul viitor lucrurile se vor îmbunătăţi”, a spus directorul DS.
Lemnul de construcţie destinat populaţiei are şi mai puţină căutare
În încheierea discuţiei, ing. Cătălin Mutică a mai făcut o serie de precizări. În sensul că nu vorbim doar de lemne de foc destinate populaţiei. Astfel, noile dispoziţii ale Codului silvic obligă Romsilva să exploateze materialul lemnos prin prestator sau prin forţele proprii, acolo unde există, iar lemnul trebuie sortat în trei sortimente: lemnul de foc, lemnul subţire cu diametrul la capătul gros de maximum 24 cm şi lemnul gros cu diametrul la capătul subţire de minimum 24 cm. Acesta din urmă se vinde la agenţii economici, prin licitaţie. Lemnul de lucru din care se pot face cherestele, furnire sau alte sortimente superioare se vinde prin licitaţie. „Dar pentru populaţie suntem obligaţi să punem la dispoziţie două sortimente: lemnul de foc şi lemnul de lucru subţire pentru nevoile personale din gospodăria oamenilor (lemn de construcţii)”, acesta din urmă poate fi cumpărat în limita a 50 mc.
Astfel că „se adună în rampele noastre la drum auto nu numai lemn de foc, ci şi foarte mult lemn de lucru subţire, pe care nu putem să-l vindem în altă parte decât la populaţie”. Iar acest lemn de lucru subţire are o valoare mult mai mare decât lemnul de foc şi până în prezent putea fi absorbit de industria lemnului sub diferite forme: lemn de mină, lemn de celuloză, chiar lemn de cherestea etc.
„Aceasta e problema: pe lângă lemnul de foc, în platformele noastre primare este stocat şi lemnul de construcţii pentru populaţie. Şi dacă cu lemnul de foc cât de cât ne mai întâlnim cu cererea persoanelor fizice, pentru că au nevoie, cu lemnul de construcţie mai puţin. Şi la un moment dat, dacă nu reuşim să vindem, o să ne blocăm”, a conchis ing. Cătălin Mutică.
Şt. PĂTRÎNTAŞ
