Câteva zile până la Festivalul Muzicii Vechi de la Miercurea-Ciuc | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 18 octombrie 2021
Home » Timp Liber » Câteva zile până la Festivalul Muzicii Vechi de la Miercurea-Ciuc
Câteva zile până la Festivalul Muzicii Vechi de la Miercurea-Ciuc

Câteva zile până la Festivalul Muzicii Vechi de la Miercurea-Ciuc

A început numărătoare inversă până la debutul ediţiei a XXXV-a a celui mai vechi Festival de Muzică Veche din România, eveniment care reuneşte în fiecare an, la Miercurea-Ciuc, muzicieni renumiţi din ţări europene.

Ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Veche, parte a proiectului „Europe for Festivals, Festivals for Europe (EFFE)” al Comisiei Europene, se va desfăşura în perioada 9-12 iulie şi aduce pe scenele evenimentului artişti din Italia, Germania, Franţa, Luxemburg, Ungaria şi România.

Tema centrală a evenimentului este muzica italiană renascentistă şi barocă, iar motto-ul festivalului este „La musica bella italiana”.

Printre invitaţi se regăsesc formaţiile La Fonte Musica din Italia, Artemandoline din Luxemburg, Santenay din Germania, Lacertae din Franţa, Musica Historica din Ungaria, Codex, Flauto Dolce şi Carmina Renascentia din România.

Iubitorii de muzică de calitate vor avea ocazia să asiste la un program concentrat, în cele 4 zile fiind susţinute 16 concerte, chiar şi cinci într-o singură zi.

Orchestra barocă a festivalului, care se formează ad-hoc şi reuneşte muzicieni din ţară şi din străinătate, sub conducerea artistică a violonistei germane Ulrike Titze, co-fondatoare a Orchestrei Baroce Dresda, va susţine, în a doua zi a festivalului, un concert unic din punct de vedere al membrilor şi repertoriului.

În premieră, la solicitarea organizatorilor din Bucureşti, acest spectacol intitulat „Concerto di Concerti” va fi prezentat şi în Capitală, în data de 11 iulie, la Catedrala „Sfântul Iosif” (str. G-ral Henri Mathias Berthelot, nr. 19).

De la actuala ediţie nu vor lipsi concertele stradale şi dansurile renascentiste şi baroce, în haine de epocă.

Concertele vor fi susţinute în locaţii emblematice pentru municipiul reşedinţă al judeţului Harghita. Între acestea, Cetatea Mikó, cel mai vechi şi mai important monument istoric al oraşului Miercurea-Ciuc, ridicată în prima jumătate a secolului al XVII-lea în stilul Renaşterii târzii, cu bastioane italieneşti, esplanada Bisericii Franciscane din Şumuleu-Ciuc, punct central al celui mai mare pelerinaj de Rusalii din Europa Centrală şi de Sud-Est, Biserica „Szent Ágoston” şi cea Reformată.

Festivalul de Muzică Veche a luat fiinţă în anul 1980, la iniţiativa ansamblurilor Barozda şi Kájoni. Specialiştii susţin că apariţia acestei activităţi muzicale în oraşul Miercurea-Ciuc nu este întâmplătoare.

„Personalitate umanistă, Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János), organist şi constructor de orgi transilvănean, a trăit şi a activat în secolul al XVII-lea la Şumuleu-Ciuc. Este primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania şi a avut o contribuţie însemnată la întocmirea codicelui care îi poartă numele, Codex Caioni”, explică organizatorii Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea-Ciuc.

Între anii 1986-1989 organizarea manifestării a fost interzisă, iar din 1990 festivalul s-a organizat din nou, căpătând caracter internaţional.

Începând din anul 2005, organizatorul festivalului este Centrul Cultural Judeţean Harghita, sprijinit de Consiliul Judeţean Harghita, municipiul Miercurea-Ciuc şi de alţi parteneri.

În 2008, festivalul a devenit membru al Reţelei Festivalurilor de Muzică Veche din Europa, cu sediul în Lion.

Daniela MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.