Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Cât sunt de accesibile trotuarele la nivelul municipiilor şi oraşelor harghitene pentru persoanele cu dizabilităţi? | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Societate » Cât sunt de accesibile trotuarele la nivelul municipiilor şi oraşelor harghitene pentru persoanele cu dizabilităţi?
Cât sunt de accesibile trotuarele la nivelul municipiilor şi oraşelor harghitene pentru persoanele cu dizabilităţi?
Jpeg

Cât sunt de accesibile trotuarele la nivelul municipiilor şi oraşelor harghitene pentru persoanele cu dizabilităţi?

Împovăraţi de grijile cotidiene, chiar dacă avem privirea plecată, tot nu vedem „piatra de poticnire”

 

Între a fi şi a nu fi

În municipiul Miercurea-Ciuc, reşedinţa judeţului Harghita: există trotuare/treceri de pietoni accesibilizate – opinează Péter Edit, coordonator al inspectorilor sociali din cadrul AJPIS Harghita. Trecerile de pietoni sunt amenajate cu rampe de acces pietonale între trotuar şi carosabil. Pentru persoanele cu deficienţe de vedere o parte dintre trecerile de pietoni din zona centrală a municipiului sunt prevăzute cu benzi de ghidaj tactilo-vizual cu amprente diferite, pavajele tactile fiind incluse în proiecte aflate în curs de realizare. Există o singură intersecţie semaforizată care nu este echipată suplimentar cu sistem de detecţie pentru un timp prelungit de trecere, eventual cu buton de comandă manuală şi semnalizare sonoră. „În data de 19 noiembrie 2014, prin procesul-verbal de control au fost dispuse măsuri pentru adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice, respectiv pentru asigurarea sistemelor de semnalizare sonoră şi vizuală conform prevederilor Legii 448/2006, referitor la protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, însă ni s-a solicitat prelungirea termenului de realizare a acestei măsuri până la data de 31 decembrie 2017. Aşadar, măsurile dispuse rămân valabile” – a declarat Péter Edit.

În municipiul Topliţa: trotuarele/trecerile de pietoni sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi respectând prevederile legale în vigoare – Normativul NP 051-2012. Traseele de circulaţie pentru pietoni sunt astfel realizate încât să asigure deplasarea în deplină siguranţă a persoanelor cu dizabilităţi. Pentru persoanele cu deficienţe de vedere sunt prevăzute benzi de ghidaj tactilo-vizuale cu amprente diferite şi în culori contrastante pe toată lungimea traseului pietonal, respectiv pe trecerile de pietoni.

În municipiul Odorheiu Secuiesc: la nivelul primăriei – aflăm din aceeaşi sursă – nu există nici un proiect de reabilitare urbană care să cuprindă elemente stradale conforme cu prevederile legislative în vigoare din domeniu, astfel încât să permită accesul persoanelor cu diferite dizabilităţi în spaţiul urban. Aici, la Odorheiu Secuiesc, există trotuare/treceri de pietoni parţial accesibilizate. Pentru persoanele cu deficienţe de vedere încă nu există, dar sunt prevăzute benzi de ghidaj tactilo-vizuale în culori diferite şi în culori contrastante pe toată lungimea traseului pietonal, respectiv pe trecerile de pietoni. Intersecţiile cu semafoare nu sunt echipate suplimentar cu sisteme de detecţie pentru un timp prelungit de traversare, eventual cu buton de comandă manuală şi semaforizare sonoră.

În municipiul Gheorgheni: la nivelul primăriei nu există nici un proiect de reabilitare urbană care să cuprindă elementele stradale conforme cu prevederile legale în vigoare astfel încât să permită accesul persoanelor cu dizabilităţi în spaţiul urban. Există trotuare/treceri de pietoni parţial accesibilizate. Trecerile de pietoni sunt prevăzute cu rampe de acces pietonale între trotuar şi carosabil, dar pentru persoanele cu deficienţe de vedere nu există benzi de ghidaj tactilo-vizuale pe toată lungimea traseului pietonal.

În oraşul Cristuru Secuiesc: nu există nici un proiect de reabilitare urbană care să cuprindă elementele stradale conforme cu prevederile legale în vigoare şi nu există nici un trotuar/trecere de pietoni accesibilizat. Unitatea administrativă a fost sancţionată contravenţional, cu amendă de 6.000 lei.

În oraşul Vlăhiţa: la primărie nu există nici un proiect de reabilitare urbană, dar trecerile de pietoni sunt amenajate cu rampe de acces pietonal între trotuar şi carosabil astfel încât să permită accesul persoanelor cu dizabilităţi. DJ 132, care traversează oraşul – proprietate publică, în administrarea Consiliului Judeţean Harghita – este în fază de reabilitare şi amenajare de treceri de pietoni. Încă nu s-a ajuns să se facă recepţia lucrărilor.

În oraşul Băile Tuşnad: nu există proiect de reabilitare urbană, trecerile de pietoni nu sunt amenajate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Despre DE 78, care este în proprietatea statului şi în administrarea DRDP Braşov, nu avem, de la sursa noastră, nici o informaţie.

În oraşul Bălan: nu există proiect de reabilitare urbană care să cuprindă elementele stradale conforme cu prevederile legale în vigoare. Dar în planul de achiziţie s-a prevăzut realizarea proiectului tehnic cu privire la sistematizarea trotuarelor pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, prevăzându-se în acest scop suma de 7.000 lei. Până una-alta, la nivelul oraşului nu există nici un trotuar/trecere de pietoni accesibilizat.

În oraşul Borsec: nu există proiect de reabilitare urbană, dar în programul anual al achiziţiilor publice sunt prevăzute lucrări de marcaj rutier, pentru care s-a prevăzut suma de 7.000 lei. Nici aici nu există un trotuar/trecere de pietoni accesibilizat.

Oare…

Oare câţi dintre noi am observat cele semnalate de inspecţia socială, poate am observat rampele dintre trotuare şi carosabil, poate ne-am spus în gând că e foarte bine că s-au făcut aceste rampe şi am mers mai departe în gând cu treburile noastre fără să sesizăm că, totuşi, doar aceste rampe nu sunt de ajuns pentru semenii noştri, care, fără a fi vinovaţi, suferă din cauza unor deficienţe fizice şi nu numai şi care au nevoie de ceva mai mult pentru a se bucura de spaţiul urban. Este de apreciat activitatea inspectorilor sociali care ne-au arătat realitatea crudă: chiar dacă legile sunt de partea persoanelor cu dizabilităţi, legile nu se respectă sau, pur şi simplu, nevoile persoanelor cu dizabilităţi sunt tratate în majoritatea cazurilor cu indiferenţă.

AURELIA ILUŢ

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.