„Când a creat Dumnezeu Borsecul, categoric a avut chef de lucru” | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 13 iulie 2020
Home » Societate » „Când a creat Dumnezeu Borsecul, categoric a avut chef de lucru”
„Când a creat Dumnezeu Borsecul, categoric a avut chef de lucru”

„Când a creat Dumnezeu Borsecul, categoric a avut chef de lucru”

 Susţine Mik József, primarul oraşului Borsec

 Scurt istoric

„Depresiunea începe să fie locuită pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, respectiv între anii 1769-1773. O explozie demografică se consemnează odată cu construirea primei manufacturi de fabricare a sticlei, necesară pentru îmbutelierea apei minerale. Din păcate, ambiţiosul întreprinzător şi-a cheltuit averea şi şi-a distrus şi sănătatea în decursul multor ani de procese cu autorităţile şi proprietarii din acea vreme, de la care a concesionat terenurile pe care astăzi există Borsecul. Oficializarea turismului balnear are loc în anul 1918, când ia fiinţă prima întreprindere balneară a cărei sarcină primordială era să şteargă urmele Primului Război Mondial şi refacerea infrastructurii staţiunii. În perioada interbelică se constată cel mai mare reviriment, atunci se construiesc majoritatea vilelor continuând stilul arhitectonic a dantelăriilor din lemn. În 1937, aici are loc Congresul Internaţional de Balneologie, ca semn de recunoaştere a calităţii apelor minerale. Au urmat alte transformări, într-o oarecare măsură renumele staţiunii a fost în dezavantajul ei – când a aparţinut de regiunea Mureş, investiţiile s-au făcut în Sovata, iar când a trecut în Harghita investiţiile turistice s-au realizat în Băile Tuşnad, în principal, pe considerentul că Borsecul oricum este renumit şi faima sa atrage turiştii. După decembrie 1989, pe fondul unor carenţe în legislaţie, o privatizare nereuşită şi jocurile de interese au făcut ca staţiunea Borsec să decadă vertiginos, ajungându-se până la excluderea din sistemul turistic şi balnear de interes naţional. Făcând un pas uriaş, de vreo 20 de ani, evoluţia ultimilor 2-3 ani dă speranţă în revigorarea şi dezvoltarea turismului la nivelul dorit, astfel ca Borsecul să-şi recapete locul pe care l-a avut pe firmamentul staţiunilor cu renume” – a explicat primarul – adăugând că: „pentru asta e nevoie de multă trudă şi dăruire, dar şi susţinere financiară”.

 În timp real

Borsecul se reconstruieşte fără a se lăsa în voia sorţii şi depăşind absurdităţile sistemului. Desigur, totul se învârte în jurul construcţiei centrului balnear multifuncţional şi asta pentru că, lucru ştiut de toată lumea, pentru a schimba ceva, pentru a vorbi despre turism adevărat trebuie să fie promovat acest centru. Tot ceea ce s-a făcut în anii din urmă, tot ce s-a dezvoltat, fără acest centru Borsecul nu va ajunge la statutul pe care l-a avut cândva, cu toate că la Borsec turismul de iarnă există şi turiştii nu lipsesc. Şi, totuşi, fără centrul balnear parcă lipseşte ceva. Despre construcţia respectivă am mai scris în momentul în care primarul se zbătea să obţină finanţări pentru continuarea construcţiei, lucrările fiind oprite o perioadă îndelungată din lipsă de fonduri. Zbaterile sunt departe de a se termina, după cum spunea primarul, în luna decembrie 2015, au accesat un împrumut bancar pe o perioadă de 10 ani, cu o dobândă de 4,07 la sută şi, făcând un calcul, la creditul de 13 milioane lei, deja la sfârşitul acestui an primăria va trebui să plătească prima rată care depăşeşte suma de 1,8 milioane lei. Ajutorul venit de la Consiliul Judeţean Harghita este de nepreţuit. Din distribuirea de dată recentă (a 20 la sută din taxa pe valoarea adăugată), oraşul Borsec a primit un milion de lei, sumă care adăugată la creditul luat va face posibilă terminarea construcţiei, dar fără finisările exterioare. Dar mai există o promisiune-surpriză de la Ministerul Turismului, care i-a dat de înţeles primarului că Guvernul ar putea să acorde o finanţare de 4 milioane lei şi, dacă acest lucru se va întâmpla, se vor face şi finisările exterioare. Iată o veste bună pe care am aflat-o de la d-l primar: „Autoritatea Naţională a Turismului are bani pentru terminarea investiţiilor începute, în acest fel anul acesta vom termina construcţia, iar în 2017, în luna iunie vom putea inaugura noul centru balnear”. Până în iunie, adică până la inaugurare, timpul va fi folosit pentru a rezolva dotările şi amenajările interioare.

 Fără licitaţie nu se poate

În momentul acesta se pregătesc documentaţiile în vederea organizării licitaţiei pentru achiziţia instalaţiilor şi dotărilor medicale şi – după cum spunea primarul – se doreşte ca în martie să fie depăşită şi această chestiune, adică a licitaţiei, fără probleme.

Pentru ca Borsecul să fie de 4 stele, partea de încălzire, instalaţiile sanitare, piscinele, ventilaţia, instalaţiile şi dotările medicale şi, evident, mobilierul trebuie să fie de 4 stele. Noroc că o modificare, în sensul bun, a Legii achiziţiilor s-a adoptat de Senat, şi această modificare înseamnă că nu se mai merge pe „preţul cel mai mic”, ci se merge pe calitate.

 După o întrerupere

„Am reluat discuţiile întrerupte în 2012 în legătură cu construcţia unui hotel de 4 stele în vecinătatea centrului balnear. Un investitor din Ungaria în colaborare cu un investitor din Statele Unite sunt interesaţi să investească la Borsec, discuţiile de până acum ne îndreptăţesc să credem că acest hotel va fi gata în 3-4 ani” – spunea primarul, gândindu-se deja la ce va însemna acest lucru, adică va aduce la bugetul local bani frumoşi, din impozitul pe clădire şi taxa de concesiune, bani care le va face mai uşoară sarcina de rambursare a creditului bancar.

Nu este prematur

Aşa gândeşte primarul Mik József, că nu este prematur să se ocupe, pe lângă licitaţii, instalaţii şi dotări, şi la personalul care va lucra în centrul balnear. „Acum organizăm licitaţii pentru concesionări de teren pentru pensiuni, şi mai avem 25 de parcele, cu titlu gratuit, pentru tinerii care vor să-şi construiască o casă pentru că este foarte important să le creăm condiţii aici, şi să nu mai plece în străinătate. Acestea ne sunt şi aşteptările de la centrul balnear, adică să asigurăm locuri de muncă. În ceea ce priveşte personalul, nu vom avea probleme – spunea încrezător primarul – purtăm discuţii cu doi medici balneologi şi doi kinetoterapeuţi cu care suntem în faza de a încheia contracte. Restul personalului provine din vechea bază de tratament. Am discutat şi cu un spital de profil din Bucureşti şi din Ungaria pentru ca acest personal care fără vrere a trebuit să facă „o pauză” să se poată perfecţiona, să poată să se ridice la nivelul serviciilor de 4 stele. Pentru medici, în prima fază le vom asigura locuinţe la mansarda centrului, urmând ca în viitor să le asigurăm locuinţe într-o vilă, de asemenea, vom încheia contracte şi pentru ca rezidenţi să-şi facă practica la noi”.

Înţelegeţi acum de ce spunea primarul că „atunci când a creat Dumnezeu Borsecul, categoric a avut chef de lucru?”, pentru că le-a transmis inclusiv locuitorilor Borsecului de-acum cheful de a lucra.

AURELIA ILUŢ

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.