Bucuria zborului, trăită de zeci de piloţi de parapantă şi deltaplan, într-o întâlnire emoţionantă la Şumuleu-Ciuc, leagăn al zborului liber în România

Peste 50 de piloţi de deltaplan şi parapantă din România, veterani sau tineri care acum deprind tainele acestui sport, s-au întâlnit, în weekend-ul trecut, la Şumuleu-Ciuc, la un festival al zborului, marcat de întâlniri emoţionante şi, mai ales, de bucuria extraordinară pe care fiecare o simte atunci când se află în aer.

Muntele Şumuleu, de la marginea municipiului Miercurea-Ciuc, este de foarte mult timp nu doar un important loc de pelerinaj pentru creştini, ci şi un leagăn al zborului liber, o pantă „fabuloasă” de unde pot zbura atât campioni mondiali, cât şi piloţi începători.

A devenit o tradiţie ca la începutul lunii iulie să se organizeze aici un festival care celebrează zborul şi adună laolaltă piloţi din ţară şi străinătate, veterani sau începători, din dorinţa de a transmite mai departe secretele desprinderii, de a trăi experienţe frumoase alături de prieteni vechi sau noi şi de a-i cinsti pe piloţii care nu mai sunt şi acum zboară în Cer.

La baza pantei i-am întâlnit pe piloţii veterani, cei care au scris istorie în acest sport în România şi care la festivalul intitulat „Deltazaurii” preferă mai mult să rememoreze întâmplări frumoase şi să se bucure de aerul curat.

Szász Ferencz, din Târgu Mureş, are 65 de ani, este de profesie avocat, zboară de peste patru decenii şi mărturiseşte că perioada de început a zborului liber în România a fost foarte frumoasă şi specială, caracterizată de mult entuziasm.

„La început a fost foarte frumos, am fost o mână de inimoşi care am sperat că vom ajunge să putem zbura liber. Am început cu nişte deltaplane destul de rudimentare, sportul a fost căratul sus, pe deal, şi plăcerea a fost câteva minute în jos. (…) A fost foarte mare entuziasmul, nefiind în România atunci nici ideea zborului liber, fără să spunem cuvinte mari, noi am fost pionierii care am sperat că o dată în România se va instaura zborul liber. Am şi reuşit, am avut primele concursuri, primele întâlniri, Şumuleu-Harghita a rămas muntele nostru sfânt”, afirmă Szász Ferencz.

Despre întâlnirea „Deltazaurii”, care iniţial au fost „Dinozaurii”, pilotul veteran spune că este una în care se predă simbolic ştafeta piloţilor din generaţia tânără. Pe ei îi sfătuieşte să fie bine pregătiţi, să nu rişte inutil, iar celor care îşi doresc să zboare şi nu ştiu ce senzaţii poţi trăi în aer le recomandă să încerce, pentru că zborul nu se compară cu nimic trăit pe pământ.

„Piloţilor tineri le spun să respecte gradualitatea şi proporţionalitatea, să nu rişte, să cunoască bine meteorologie, aerodinamică. Şi siguranţa e înainte de toate. A renunţa la zbor într-o zi nefavorabilă din punct de vedere psihic, meteorologic, nu este o ruşine, este o înţelepciune. Gradualitatea, proporţionalitatea, înţelepciunea şi cunoaşterea lungului nasului”, îi mai sfătuieşte pilotul veteran Szász Ferencz, care acum zboară frecvent cu motodeltaplanul, „pentru că este mai potrivit vârstei lui”.

La fel ca şi anul trecut, la întâlnirea de la Şumuleu l-am întâlnit pe Mihai Ilie, pilot de deltaplan veteran şi secretarul general al Federaţiei Aeronautice Române, care vorbeşte şi despre o altă misiune a evenimentului, aceea de a revigora zborul cu deltaplanul, care a intrat un pic în criză, după ce parapanta a căpătat tot mai multă popularitate.

„Noi avem aceeaşi plăcere să ne întâlnim pe această pantă, care este într-adevăr fabuloasă pentru zborul cu deltaplanul. Zburăm şi noi, zboară şi ei, şi în felul acesta încercăm să ţinem încă vie flacăra zborului cu deltaplanul, pentru că este adevărat, parapanta, o aripă mai nouă, a făcut ca deltaplanul să intre cumva în criză. Şi încercăm prin ceea ce facem an de an să păstrăm această tradiţie la Şumuleu, pentru că este unul dintre leagănele deltaplanismului din România şi să atragem în jurul nostru cât mai mulţi practicanţi cu deltaplanul”, spune Mihai Ilie.

Mesajul său pentru piloţii tineri este acelaşi: să fie bine pregătiţi, să nu ardă etapele, să aterizeze întotdeauna în siguranţă.

După discuţiile cu piloţii veterani de la baza Muntelui Şumuleu, mă îndrept către locul de decolare, acolo unde se aşteaptă vântul potrivit, se pregătesc echipamentele, se povestesc întâmplările de peste an.

„Nu te-am văzut de 30 de ani, ştii?”, spune un domn care îl strânge în braţe pe un coleg cu care a zburat cândva. „E vântul puternic, m-am simţit sus ca într-o maşină de spălat şi am decis să cobor, dar mi-a luat o jumătate de oră să aterizez”, povesteşte un pilot mai tânăr, care îşi aşează parapanta şi aşteaptă vântul potrivit.

Pe pantă l-am întâlnit şi pe medicul Ştefan Stângaciu, apiterapeut, preşedintele Societăţii Române de Apiterapie şi al societăţii similare din Germania, un împătimit al zborului liber.

Îşi aminteşte că a început la 18 ani, cu paraşutismul, apoi a făcut planorism, a zburat cu deltaplanul şi acum, de câţiva ani, a descoperit parapanta.

Doctorul Stângaciu are o explicaţie „ancestrală” legată de dorinţa dintotdeauna a oamenilor de a zbura şi spune că în momentul dezvoltării embrionului, acesta trece prin toate fazele principale de evoluţie pe pământ, inclusiv prin cea de pasăre.

„Trecem toţi prin faza de pasăre şi asta am simţit eu la mine mereu şi atunci când mă uitam la planoare cum zburau: un dor extraordinar de a fi în aer. Şi chiar am remarcat acum câţiva ani, când am venit aici, la Şumuleu, că după ce am decolat, am avut o senzaţie foarte clară că m-am întors la mine acasă. Eram deasupra pădurii, eram în tridimensionalul adevărat şi efectiv era ca revenirea acasă”, precizează Ştefan Stângaciu.

Tot el ne explică medical, dar şi spiritual ce simte un pilot care se află în aer şi de ce zborul este o experienţă pe care fiecare vrea să o retrăiască iar şi iar.

„Toţi marii psihologi, toţi marii înţelepţi din toate culturile, de pe toate meridianele, spun că una dintre condiţiile pentru a fi fericit este să trăieşti în aici şi acum. (…) Ei, în momentul în care eşti în aer, la zborul cu deltaplanul, cu parapanta, eşti obligat în a fi în aici şi acum, pentru că dacă nu eşti aşa şi e o rafală de vânt şi te-a răsucit, poţi avea un accident şi să ajungi prea repede pe pământ. E şi o concentrare foarte intensă în foarte multe zone ale creierului, dar sunt şi zone ale creierului care rămân liniştite. Deci, zonele alea ale creierului pe care le folosim zi de zi cu laptop, e-mail, telefon, televizor, alea se sting, uiţi absolut total de trecut, de toate problemele şi faptul că trăieşti în prezent, aici şi acum, este extraordinar şi îţi dă o stare de bine şi de fericire. Şi e clar descărcare de endorfine, hormonii fericirii. Până ajungi la endorfine, în fazele de început, la decolare, aterizare e multă adrenalină, dar sunt acolo, este formidabil”, mai spune experimentatul pilot.

Medicul Ştefan Stângaciu are şi sfaturi profesionale pentru tinerii piloţi: să se hidrateze bine, pentru că un creier deshidratat nu poate lua cele mai bune decizii, să mănânce corect şi să se odihnească.

Pe panta de la Şumuleu vântul se linişteşte, iar piloţii încep să se pregătească de zbor, permanent cu ochii pe cer.

Dănuţ Teodor este din Iaşi şi vine la Şumuleu ca într-un loc de suflet, ori de câte ori programul îi permite. Îmi spune că a visat să zboare încă din copilărie, iar acum, după ce visul i s-a împlinit, consideră că zborul este un mijloc de a evolua, de a te autocunoaşte, o experienţă care atrage oameni speciali.

„Mi-am dorit să zbor din copilărie, atras de magia elicopterelor care survolau destul de des locul de baştină de pe Valea Buzăului. Visul în sine s-a împlinit mult mai târziu, cred că am aşteptat, fără să exagerez, 30 de ani. Dar cunosc oameni care au aşteptat şi mai mult. De ce zbor? De ce respirăm? Zborul nu este un scop în sine, ci un mijloc de a evolua, de autocunoaştere. Pentru că zborul atrage oameni deosebiţi, animaţi de gânduri frumoase. E o lume în care valoarea contează cu adevărat, la zbor nu te poţi minţi nici pe tine, nici pe celălalt”, afirmă Dănuţ Teodor.

Printre piloţii „deltazauri” se numără şi Pino Gallorini, din Italia, care aşteaptă condiţii bune pentru a decola cu motodeltaplanul său şi spune că, până atunci, poate închide ochii şi poate zbura oriunde, pentru că zborul face parte din fiinţă, dar şi Marian Alexa, din Belgia, care mărturiseşte că „un an care trece fără să zbori este un an pierdut”.

Iniţiatorul, organizatorul şi sufletul acestui eveniment este Miklós Barac, din Miercurea-Ciuc, sau Miki, cum îi spun prietenii, unul dintre cei mai experimentaţi piloţi de parapantă din România şi un pionier al zborului cu deltaplanul.

Miki este neobosit: vorbeşte cu prietenii de-o viaţă, cu care a zburat de atâtea ori, dă sfaturi organizatorice, îi încurajează pe piloţii tineri, le dă indicaţii prin staţia radio, dar, în acelaşi timp, îşi pregăteşte şi parapanta pentru a zbura în tandem cu cei care îşi doresc să trăiască experienţa zborului.

Când îl întreb de ce face toate aceste lucruri, spune că, probabil, aceasta este misiunea sa pe pământ: de a promova zborul şi de a face oamenii fericiţi.
„Fiecare om se naşte cu o misiune pe pământ. Probabil că asta este misiunea pe care o am eu. Să promovez zborul, să învăţ oamenii să zboare, să-i fac fericiţi. Probabil că aceasta este misiunea mea, de a face oamenii fericiţi pe lângă mine”, afirmă Miki Barac.

Despre ce reacţii au cei cu care zboară în tandem, inimosul pilot din Miercurea-Ciuc spune că toţi sunt copleşiţi de experienţă şi, la început, sunt „muţi ca peştele”, după care, la aterizare, sunt fericiţi, entuziaşti şi se îmbrăţişează: „Toţi sunt bucuroşi, n-am văzut om care să fie supărat după experienţa de zbor pe care le-am oferit-o”.

„Sentimentul cel mai puternic care este acolo, sus, adaugă Miki Barac, este de libertate absolută, cu care ne naştem şi pe care o pierdem în timp, de la copil la adult, pentru că societatea impune regulile ei. (…) Libertatea cu care ne naştem, dacă ar fi să o definim, este cea din zbor, libertatea de a te mişca în toate direcţiile, în spaţiu tridimensional, să rămâi în aer ore în şir, să te simţi aproape ca o pasăre. Sentimentul de libertate este cel care defineşte ceea ce facem noi şi care ne face să fim dependenţi de zbor”, mai spune Miki Barac.

Tinerilor piloţi, cărora vrea să le predea ştafeta şi de la care aşteaptă să transmită tradiţia mai departe, le recomandă să facă lucrurile bine, să se pregătească temeinic şi să zboare cu gândul de a ajunge piloţi bătrâni.

„Piloţilor din generaţia tânără le recomand să facă lucrurile bine, mă refer la pregătire, la siguranţă de zbor, la a nu-şi asuma riscuri inutile, să zboare cu gândul de a ajunge piloţi bătrâni. În aviaţie există o zicală, care are mult adevăr în ea: Există două categorii de piloţi: piloţi bătrâni şi piloţi curajoşi. Piloţi bătrâni curajoşi nu există. Deci, eu zic să facem lucrurile cum trebuie, fără să încercăm să dovedim nimic nimănui, profesionişti, serioşi, cu gândul de a zbura mulţi ani de-acum încolo”, conchide Miki Barac.

Deasupra Şumuleului se lasă seara, dar în aer se află încă zeci de parapante şi câteva deltaplane, piloţii profitând de ultima termică ce îi face să fie fericiţi acolo sus.

Plec de la festivalul „Deltazaurii” cu ochii pe cer, cu o mare bucurie în suflet şi cu gândul la ceea ce spunea Nichita Stănescu: „Oamenii sunt păsări cu aripile crescute pe dinăuntru”.

GINA ŞTEFAN, Agerpres

Comentarii:

comentarii