„Bucureştii vor pierde Ardealul! N-au făcut nimic să-l păstreze…”

Aşa scrie Ilie Şerbănescu într-un articol, preluat de „Condeiul ardelean” de pe Jurnalul ro. Folosind pluralul „Bucureştii”, autorul, probabil, are în vederea ţara.  Totuşi cele două nu pot fi confundate: România este… România, iar Bucureştiul este un oraş al României, chiar dacă el este Capitala ţării. Şi asta cu atât mai mult cu cât Bucureştiul ar rămâne Capitala României şi ar avea tot cam vreo două milioane de locuitori, chiar în condiţiile pierderii Ardealului. În timp ce România ar avea cu vreo şapte, opt milioane de locuitori mai puţini! Dar nu ar fi numai atâta. Pierderea Ardealului ar însemna o catastrofă! O catastrofă pentru care politicieni de azi ai României nu ar mai putea fi niciodată iertaţi de neamul românesc!

Numai cine nu are suflet de român adevărat poate vorbi despre pericolul pierderii Ardealului ca despre un fapt oarecare. Probabil sunt destui şi din aceştia. Fiindcă sloganul lansat cândva de Sabin Gherman face pui, cum se spune, începe să câştige tot mai mult teren, nu numai în rândul celor care au declarat, cât se poate de clar, imediat după 1918, că „nu există între ungur şi ungur deosebire, toţi vă urâm, toţi tindem cu toate mijloacele la păstrarea supremaţiei noastre, ca ceasul reînvierii Ungariei să ne afle înmulţiţi şi întăriţi”. Probabil aceasta o fi fost şi logica pentru care UDMR-ul a guvernat România aproape două decenii!!! Nu e vina lor, e prostia noastră. Ba chiar mai mult decât o prostie, este o trădare de ţară! Tocmai de aceea s-a ajuns acuma la această situaţie, la posibilitatea reală ca România să piardă Ardealul! De ce? Fiindcă „Bucureştii n-au făcut nimic să-l păstreze!”. Şi, astfel, tot mai mulţi români ardeleni au devenit acum „puii” lui Gherman, simţindu-se părăsiţi de „cloşca” de la Bucureşti!

De ce Bucureştii n-au făcut nimic să-l păstreze? Fiindcă a rămas şi acum acela care a fost în urmă cu aproape 90 de ani, adică „personificarea bizantinismului şi balcanismului celui mai întunecat, unde mergem numai ca să corupem şi să facem afaceri în stil balcanic”. Da, aşa era văzut el atunci de către cei care ne urăsc, iar această ură este una ancestrală, o boală fără leac. „Aş ruga pe conducătorii ţării noastre de astăzi, ca şi de mâine, ca să gândească că orice încercare de a-i câştiga sufleteşte pe unguri, pe secui, pe politicienii care s-au urcat azi în spatele lor, este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eşec…”. Sunt cuvintele rostite de Emil Aurel Dandea, deputat de Mureş în Parlamentul României, în şedinţa Camerei Deputaţilor din 31 octombrie 1928, de care guvernaţii ţării de după 1989 nu au vrut şi nu vreau să ţină seama.

Din păcate, cu toată tristeţea, trebuie să recunoaştem că toate cele de mai sus au rămas actuale. Cum e posibil acest lucru? Voi răspunde tot prin cuvintele unuia  dintre acei români-ardeleni care au luptat pentru făurirea României Mari. A luptat pe front, atunci când ţara se afla într-o situaţie disperată, iar el nota în jurnalul său: „trebuie să murim sau să învingem”! Este vorba despre patriotul, omul politic, scriitorul şi publicistul Octavian C. Tăslăuanu, care scria la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu al secolului 20: „Ţara întreagă e învrăjbită, răscolită de patimi urâte şi ruşinoase. Străinii ni s-au urcat în cap şi ne râd în nas. Oamenii de caracter şi de talent sunt înlăturaţi şi înlocuiţi la conducerea statului cu lichele şi slugi plecate, lipsite de pregătire şi conştiinţă”. Aceasta în ciuda faptului că „România a fost creată ca un stat de drept, în care legile nu pot fi înlocuite cu hatâruri şi abuzuri”! Cât de actuale sunt aceste cuvinte!

Şi iată că cele scrise de Ilie Şerbănescu nu mai pot mira pe nimeni, iar ele pot deveni o realitate dureroasă tocmai datorită faptului că acolo, la Bucureşti, „oamenii de caracter şi de talent sunt înlăturaţi şi înlocuiţi la conducerea statului cu lichele şi slugi plecate, lipsiţi de pregătire şi conştiinţă”! Sunt tocmai acele „lichele şi slugi plecate, lipsiţi de pregătire şi conştiinţă”, care nu au făcut şi nu fac nimic pentru păstrarea Ardealului între graniţele României. Ei au uitat că această ţară s-a născut prin jertfa de sânge a sute şi sute de mii de români care şi-au dat viaţa pentru ea. S-a născut din jertfa celor care, în acele zile grele ale anului 1917, aveau în suflet şi în minte un singur lucru: „trebuie să murim sau să învingem”! Şi au mai uitat dumnealor, guvernaţii de azi ai ţării, un adevăr rostit de marele patriot Nicolae Titulescu: „România nu poate fi întreagă fără Ardeal”! De ce? Fiindcă „Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul care i-a susţinut viaţa”.

Da, domnilor guvernanţi, acesta este Ardealul, pentru care voi nu aţi făcut şi nu faceţi nimic pentru a-l păstra, cum bine zice Ilie Şerbănescu. Fiindcă aţi cedat străinilor aproape tot Ardealul, cu resursele sale naturale, cu bogăţiile şi frumuseţile sale, cu apele, pădurile şi munţii, cu instituţii şi bănci. Aproape că nu mai este nimic în Ardeal care să fie sub controlul statului român. Nici economic, nici politic. Sunt convins că cei ce conduc astăzi ţara nu ştiu cât din Ardeal mai este proprietatea României! Aşa a fost şi este posibil ca acel „dicton” rostit de un jalnic renegat, pe nume Sabin Gherman – „m-am săturat de România”! – să prindă viaţă, să se lăţească tot mai mult şi să se transforme, în timp, în acel curent periculos şi antiromânesc „transilvanismul”. Acesta nu urmăreşte altceva decât spargerea unităţii naţiunii române şi destructurarea României ca „stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”. În cadrul acestuia au răsărit, ca ciupercile după ploaie, tot felul de asociaţii şi societăţi „culturale” care îl cultivă şi care fac tot mai multe eforturi spre a-şi uni forţele. Că este vorba despre Liga „Transilvania Democrată”, născută la Cluj-Napoca, în 2012, sau de „Mişcarea Ardeleană”, apărută la Bistriţa, în 2013, ori de altele ca acestea, care s-au lăţit în multe oraşe, scopul lor este unul singur: ruperea Ardealului de România! Culmea e că toate activează legal, fiind înregistrate, cu toate că în statutul lor este prevăzut clar scopul pentru care acţionează: autonomia Ardealului!

Într-un articol, apărut în cotidianul „Háromszék” nr. 7387 (Covasna), semnat de Fancsali Ernő, intitulat „Situaţia autonomiei transilvănene”, sunt analizate pe larg toate acţiunile care s-au desfăşurat în perioada de după 2012, pe tot cuprinsul Ardealului, pentru ca curentul autonomist şi antiromânesc al „transilvanismului” să devină cât mai eficient, prin câştigarea de tot mai mulţi aderenţi, români şi unguri, pentru înfiinţarea de noi filiale ale organizaţiilor separatiste şi autonomiste. „Nu trebuie să renunţăm la lupta noastră, trebuie să ne angajăm în viitoarele procese politice, ca deciziile ce ne vizează să fie adoptate nu în lipsa noastră, ci împreună cu noi”, scrie autorul în finalul articolului.

Nu cred că exagerez deloc atunci când afirm că situaţia din Ardeal a mers atât de departe încât a devenit o chestiune de securitate şi siguranţă naţională, care ar trebui să intre imediat în atenţia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Altfel chiar există pericolul pierderii Ardealului, „nu prin luptă, în faţa superiorităţii adversarului, îl vor pierde în linişte, pe Facebook”, cum bine scrie Ilie Şerbănescu.

Ilie ŞANDRU

Comentarii:

comentarii