BORSEC, staţiune turistică şi artistică internaţională | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 21 octombrie 2020
Home » Cultură » BORSEC, staţiune turistică şi artistică internaţională
BORSEC, staţiune turistică şi artistică internaţională

BORSEC, staţiune turistică şi artistică internaţională

Efectele terapeutice ale izvoarelor cu ape minerale de la Borsec sunt cunoscute pe plan internaţional încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea.

Iată că din aprilie 2009, prin proiectul „Borsecul – staţiune artistică”, iniţiat de poetul Florin Dan Prodan (Asociaţia Culturală Artfest, Suceava) împreună cu Bara Marton (Pensiunea Muşcata, Borsec), s-a început revitalizarea culturală şi turistică a oraşului Borsec şi a judeţului Harghita prin promovare în România, dar şi pe plan internaţional, a turismului specific secolului XXI (cultural, ecologic, creativ şi de recreere), prin Festivalul internaţional şi Tabăra de creaţie „INSIDE ZONE”.

Dacă la prima ediţie din anul 2009 în tabără au fost numai 4 artişti vizuali din SUA şi Marea Britanie, la ediţiile din anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 la Borsec au fost prezenţi 38 de scriitori şi artişti din Marea Britanie, Danemarca, Ucraina, Estonia, SUA, Germania, Coreea de Sud, Polonia, Serbia, Rusia şi Olanda. Aceştia au promovat brandul Borsec la nivel cultural, în ţările lor şi nu numai. De asemenea, au fost promovate produsele artiştilor invitaţi la Borsec în domeniile pictură, film, literatură, grafică, fotografie etc.

În perioada 5-18 mai 2014, Zidul de Hârtie organizează la Borsec o nouă rezidenţă artistică ce reuneşte în fiecare an artişti şi scriitori într-o locaţie extrem de creativă şi specială, staţiunea Borsec primind, aşa cum ne-a spus poetul Florin Dan Prodan, atributele unui topos similar celui imaginat de fraţii Strugaţki şi de fondatorul poetry cinema, regizorul Andrei Tarkovski în capodopera sa, Stalker/Călăuza.

„În finalul rezidenţei artistice din acest an, de pe 16 pe 18 mai – ne-a spus iniţiatorul proiectului – va avea loc a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie şi Artă Contemporană Inside Zone. Manifestările vor include lansări de carte, recitaluri, o expoziţie de pictură, grafică şi fotografie realizate de participanţi, instalaţii multimedia, proiecţii din filmele lui Tarkovski, workshop-uri etc.

Protagoniştii ediţiei din acest an sunt următorii scriitori şi artişti vizuali: Mathura (Estonia), Rui Coias (Portugalia), Ştefan Manasia, Matei Hutopila, Gabi Eftimie, Val Chimic, Florin Dan Prodan (România), Nicola Yelles (Marea Britanie), Ida Andrae, Laila Seidel, Caro Krebietke (Germania), Cory Kram, Kirsten Imani Kasai (SUA), Hulya Kupcuoglu (Turcia), Elise Schouman (Olanda). Evenimentele vor avea loc atât la Casa de Cultură Borsec, cât şi în diverse locaţii atipice care vor evoca itinerarul şi semnificaţiile Zonei. Intrarea va fi liberă la toate evenimentele festivalului”.

VASILE GOTEA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.