Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Băile Tuşnad – „Voroneţul Ardelean” | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 3 decembrie 2020
Home » Religie » Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Băile Tuşnad – „Voroneţul Ardelean”
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Băile Tuşnad – „Voroneţul Ardelean”

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Băile Tuşnad – „Voroneţul Ardelean”

  • „Ridicat-am ochii mei la munţi (…)” – Psalmul 120

Gândită să fie o copie miniaturizată a ansamblului arhitectonic al Catedralei Reîntregirii de la Alba Iulia, Biserica Ortodoxă din Băile Tuşnad a devenit, datorită frescei care o împodobeşte în întregime, o bijuterie arhitecturală asemuită celebrei ctitorii a voievodului Ştefan cel Mare

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Băile Tuşnad a fost ridicată în perioada interbelică, într-o zonă încărcată de istorie şi cu un potenţial natural uriaş.

Vestigii precum obiecte ceramice din epoca străveche şi monede romane dovedesc locuirea zonei încă din secolul al II-lea înainte de Hristos (î.Hr.) şi prezenţa romanilor pe aceste meleaguri.

Atestată documentar pentru prima oară în anul 1732 sub denumirea de Tuşnad, localitatea, cunoscută ca „poartă de intrare în judeţul Harghita”, primeşte, după 89 de ani, denumirea istorică românească de Tuşnad-Băi; titulatura maghiară Tusnádfürdő apare în înscrisurile oficiale abia în 1913.

Despre puterile vindecătoare ale apelor minerale de aici s-a dus vestea încă din secolul al XVI-lea – aminteşte despre ele călugărul iezuit Ferenc Kunics în cartea sa „Dacia Siculia” – iar primele băi familiale au fost amenajate pe la jumătatea secolului al XIX-lea.

Prezenţa românilor în localitatea Băile Tuşnad este menţionată în izvoarele istorice încă din 1821, când refugiaţi moldoveni au trecut frontiera pe la Borsec, alăturându-se celor 35 de familii boiereşti refugiate din Ţara Românească şi din Moldova, „spre a fi găzduite aici”, precum şi celor 139 de familii de munteni stabiliţi în localitate. Ca şi acum, în urmă cu aproape două secole, turismul prospera în zonă.

„Încă înainte de făurirea României Mari, majoritatea turiştilor proveneau din Moldova şi Muntenia, astfel încât în 1866, din totalul de 892 de oaspeţi, 597 erau de peste Carpaţi, iar în 1874, din 1.164 de turişti, 780 erau din România”, arată autorii volumului „Românii din Harghita şi Covasna”, dr. Ioan Lăcătuşu, dr. Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel.

Istoricul Cserei Zoltán nota, la rândul său, că „cele mai renumite orchestre din Transilvania îi delectau pe musafiri cu melodii româneşti şi maghiare”, serile culturale fiind organizate „alternativ, într-o săptămână de turiştii români, iar în următoarea de turiştii maghiari, invitaţiile fiind reciproce”, aşa încât „relaţiile interetnice se caracterizau printr-o deplină armonie şi stimă reciprocă”.

Prezenţa românilor pe aceste meleaguri a fost şi este una constantă şi benefică.

Astăzi se vorbeşte prea puţin despre contribuţia românilor la dezvoltarea staţiunii. Iată ce informaţii ne oferă documentele vremii: „În 1880, negustorul Manole Diamandi din Braşov amenajează un lac în Defileul Oltului, finalizat în 1984. În 1891, Tache Stănescu, un alt comerciant, tot din Braşov, după ce şi-a zidit pentru folosinţă propria vilă cu grădină, a construit fântâni, drumuri, alei, parcuri, un complex balnear şi a amenajat Lacul Ciucaş. Pentru faptele sale, Direcţia cooperativelor proprietarilor din Tuşnad, în adunarea din 26 iulie 1891, îi acordă Diploma de Onoare şi hotărăşte ca fântâna şi un parc din staţiune să îi poarte numele, hotărâre consemnată pe o placă de marmură”.

În perioada interbelică, în urma demersurilor preşedintelui Societăţii Balneare Băile Tuşnad, cărturarul Iosif Blaga, ginerele lui Tache Stănescu, se construieşte uzina electrică din staţiune şi este înlocuit iluminatul cu petrol lampant. Iosif Blaga a contribuit şi la construirea primei capele catolice, în 1927.

Încă din 1896, numeroase personalităţi ale timpului, între care celebrul dramaturg şi scriitor român I.L. Caragiale, şi-au petrecut vacanţele la Băile Tuşnad, recomandând călduros staţiunea altor oameni de seamă, cuvântul lor reprezentând o garanţie a bunei reputaţii a localităţii. Drept urmare, începând din acea perioadă, Băile Tuşnad a cunoscut o dezvoltare fără precedent.

  • „Şi vreme este să zideşti (…)” – Ecleziastul, Cap. 3. 3

Ideea ridicării unei biserici în Băile Tuşnad s-a născut după Marea Unire, iar piatra de temelie a fost pusă în 13 octombrie 1939. „Contextul istoric nefavorabil – Dictatul de la Viena din 1940 – determină, însă, întârzierea finalizării locaşului. Astfel că tocmai în 1978 se deschid uşile noii biserici, pictate de Eugen Profeta din Bucureşti şi în luna iulie a anului 1992 este sfinţită de PS Andrei, episcopul Albei Iulia”, relatează părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu, secretar eparhial al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.

Aflăm din monografia Parohiei Băile Tuşnad, întocmită de părintele protopop Constantin Gane, care a slujit 40 de ani, 7 luni şi 14 zile sub streaşina bisericii străbune înainte de a se muta la Domnul, că „după Marea Unire din 1918, credincioşii români din localitate au cerut organizarea unei parohii ortodoxe şi zidirea unei biserici”.

„Fondurile necesare construcţiei au fost colectate în perioada 1937-1939, între cei care au făcut donaţii numărându-se profesorul Mihai Şerban, subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, considerat drept ctitor al acestei biserici, Banca Naţională a României, Senatorul Malaxa, Ministerul Domeniilor, Mitropolia Bucovinei, Uzinele Călan, Ministerul Cultelor, Ţinutul Mureş, Primăria Băile Tuşnad şi o mulţime de credincioşi”, explică părintele paroh Vasile Budeanu de la Băile Tuşnad.

Construită în stil bizantin, Biserica ortodoxă este împodobită cu pictură atât în interior, cât şi în exterior, fiind, aşa cum îi plăcea să spună preotului Constantin Gane, replica transilvăneană a Voroneţului.

De numele părintelui paroh Gane se leagă finalizarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” şi a picturii murale care îmbracă măiestrit sfântul locaş şi clopotniţa. „Părintele Gane a fost nu numai preot, a fost consilier economic la Alba Iulia şi din 1990 a fost protopop pentru întreg judeţul Harghita şi unul dintre iniţiatorii înfiinţării Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei. A avut o relaţie bună cu toţi cei cu care a intrat în contact, aducând multă mângâiere sufletească şi duhovnicească credincioşilor care i-au cerut sprijinul şi rugăciunea”, mărturiseşte părintele dr. Laurenţiu-Gabriel Panciu.

De altfel, părintele Gane nu a „părăsit” biserica, ne spune secretarul eparhial, cerând să fie înmormântat în partea stângă a acesteia „pentru a putea să asculte de-a pururea Sfânta Liturghie ce se prelinge în glasul plin de credinţă al oamenilor dinspre Sfânta Biserică şi Sfântul Altar, ascultând rugăciunile pe care atât de mult le-a iubit în viaţa aceasta”.

Lucrarea sa şi activitatea pastorală a comunităţii au fost continuate de preoţii care i-au urmat, ei îngrijindu-se de întreţinerea, de modernizarea şi înfrumuseţarea cu vitralii a sfântului locaş, iar din 2008 încoace, de actualul părintele paroh Vasile Budeanu, care a recondiţionat fresca de pe exteriorul turnului clopotniţei, eveniment consacrat prin sfinţirea picturii, în 8 septembrie 2015, de către Preasfinţitul părinte Andrei, episcopul Covasnei şi al Harghitei.

  • „Lăsaţi copiii să vină la mine (…)” – Luca, Cap. 18. 16

E toamnă târzie, cu dimineţi mohorâte şi reci, învăluite de ceaţă deasă, care nu se dă dusă. Uşile larg deschise ale bisericii ortodoxe din Băile Tuşnad îmbie credincioşii şi turiştii, deopotrivă, să intre, să-şi regăsească pacea şi puterea, lăsând harul Domnului să le pătrundă în inimă şi în gând. Fiindcă adevărata credinţă se poartă în suflet, cu bunăcuviinţă.

„Aţi trecut sau nu vreodată prin bisericuţa din Băile Tuşnad?”, ne întreabă dna Maria Sturzu, enoriaşă ortodoxă din cunoscuta staţiune balneoclinaterică. „E plină de linişte. Mereu, aici, e cea mai mare linişte. Poate pentru că suntem mai puţini, poate pentru că aici taci mai mult? Nu ştiu.

E prima zi din Postul Crăciunului, ziua în care începe sau… Ar trebui să înceapă tăcerea, să ne inunde bunătatea şi liniştea, nezdruncinarea şi nepierderea de El, cele dinaintea Naşterii Sale. Albastrul bisericii de-i zice şi Voroneţul Ardealului e tăcut. Mereu tace, aşteptând şi primind – fără greutate – enoriaşi sau simpli trecători.

E aici albastrul de nu Mă uita! E cel al ochilor pe care, îmi place să ştiu, îi avea Fiul, Cel întâi Născut, nu făcut… Cupola îţi stă pe creştet ca într-o adâncă şi mistică rugăciune. E timpul începutului de a vedea. Ce simţi? Simţi cum te privesc înaintea altarului mironosiţele. Dar ele nu privesc. Stau într-un zid stropit cu rugăciunile Preotului şi ale celor care îşi fac faţa curată în timpul duminicilor sau al sărbătorilor sau al deznădejdilor…

Doar El ştie cum vin… Alături de Mama dintâi, cea pururea Fecioară, ştie când ai gândul trist ori, poate, năbădăios. Biserica te primeşte şi aici, la fel. (…) Construită, se pare, după modelul Catedralei Reîntregirii de la Alba Iulia, intrarea se face printr-un turn-clopotniţă, care seamănă celui din Alba Iulia. Întâmplare sau coincidenţă? Picturile din turn amintesc de darul Duhului Sfânt, de a vorbi în toate limbile, ca doar în una singură, aceea a Domnului: Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt, precum le dădea lor Duhul a grăi”, ne dezvăluie dna Maria Sturzu.

Uluitoare este puterea credinţei şi iubirea care scoate la lumină frumuseţea şi strălucirea fiinţei umane în astfel de locuri sfinte unde o mână de oameni mânaţi de dragoste, pentru că Dumnezeu este dragoste, se adună să stea de vorbă cu Ziditorul Creaţiei.

DANIELA MEZEY

Sursa foto: Arhiva electronică a Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi Visit HARGHITA

Comentarii:

comentarii

One comment

  1. Foarte frumoasă această recenzie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.